„Twin Peaks” 2017. Ce mai ştii de Laura Palmer?
https://www.ziarulmetropolis.ro/twin-peaks-2017-ce-mai-stii-de-laura-palmer/

CRONICĂ DE FILM Difuzate în România pe HBO, primele două episoade din noua serie „Twin Peaks”, extrem de aşteptată, ne reintroduc în universul coşmaresc-suprarealist, deopotrivă perturbator şi fascinant, al lui David Lynch.

Un articol de Ionuţ Mareş|23 mai 2017

Greu de anticipat după doar două episoade evoluţia unei serii care va avea în final 18 părţi, însă cel puţin un lucru este cert: David Lynch (secondat de coautorul Mark Frost) nu face deloc concesii celor care nu sunt deja admiratori necondiţionaţi (sau potenţiali) ai stilului său sibilinic şi mai ales ai primei serii, devenită cult – o celebritate care s-a transferat de la o generaţie la alta de cinefili.

De altfel, punctul de pornire în noua aventură este, inevitabil, tocmai în producţia din 1990-1991, un racord exprimat şi prin reluarea multor personaje, jucate de aceiaşi actori. Din această perspectivă, varianta 2017 devine şi un prilej de chestionare a receptării, de testare a reacţiei spectatorilor după 25 de ani de la primele impresii puternice declanşate de bizareria orăşelului fictiv Twin Peaks, a cărui atmosferă unică a devenit legendară.

Butada conform căreia cel mai neinspirat lucru în cazul unui exerciţiu cinematografic al lui David Lynch ar fi să se folosească o grilă obişnuită de analiză în încercarea de a desluşi misterele în care e învăluită naraţiunea se aplică şi noii serii. O realizare a cărei radicalitate conceptuală o transformă într-o operă psihedelică aproape abstractă, de o libertate inhibitoare.

Odată trecută în plan secund grija de a urmări firul narativ (acelaşi amestec, printre altele, de horror cu film poliţist), despre care poţi anticipa sau măcar spera că se va desluşi treptat, pe măsura trecerii de la un episod la altul, rămâne plăcerea de a admira, cu luciditate, dezinvoltura cu care David Lynch explorează suprarealismul.

Şi cum construieşte renumita atmosferă – prin excentricitatea scenografiei şi a personajelor, prin langoarea mişcărilor de cameră, al cărei efect este hipnotic, prin dominaţia întunericului şi, bineînţeles, prin captivanta coloană sonoră.

Un suprearealism ca stare de fapt, care face ca întâlnirea dintre lumea celor vii şi lumea celor morţi, semn sub care pare să stea noua serie, să fie cel mai banal lucru. Într-atât de obişnuit, încât o simplă panoramare a camerei de filmat poate dezvălui în aceeaşi secvenţă prezenţa concomitentă a câte unui reprezentat din cele două universuri: unul al oamenilor, damnat şi dominat de crimă şi oroare, şi altul al fantasmelor, terifiant.

Între ele, în afara timpului şi a spaţiului, soporifica şi celebra Cameră Roşie, unde îl reîntâlnim captiv pe agentul Cooper (jucat de acelaşi Kyle MacLachlan). Şi unde totul e posibil. La fel ca în întreg imperiul abisal al lui David Lynch.

26
/02
/13

Patru lungmetraje intră anul acesta în cursa pentru trofeul acordat Celui mai bun film, la Gala Premiilor Gopo:Toată lumea din familia noastră (r. Radu Jude), Despre oameni și melci (regia: Tudor Giurgiu), Visul lui Adalbert (r. Gabriel Achim) și Undeva la Palilula (r. Silviu Purcărete). Autorii celor patru filme – Radu Jude, Tudor Giurgiu, Gabriel Achim și Silviu Purcărete – concurează și pentru statueta care răsplătește Cea […]

26
/02
/13

BRITISH COUNCIL ROMÂNIA și Asociația K’ARTE prezintă cea de a doua ediţie a proiectului “British Documentary” la Targu Mureș, începând cu data de 2 martie 2013. Seria de filme documentare de anul acesta de la  “British Documentary”  include opt proiecții care vor avea loc  în perioada 02-24 martie, în zilele de sâmbătă și duminică, începând cu ora 18.30, la Cinematograful […]

25
/01
/13

Lungmetrajul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a fost marele câştigător al galei Best Film Fest, care a avut loc joi seară şi în cadrul căreia au fost premiate cele mai bune producţii cinematografice ale anului trecut, informează un comunicat al organizatorilor, Asociaţia Film România. Premiile au fost acordate în urma voturilor exprimate de jurnaliştii de […]

12
/11
/12

Filmul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a primit premiul publicului, acordat în cadrul secţiunii Balkan Survey de la Festivalul Internaţional de la Salonic (2 – 11 noiembrie), potrivit site-ului evenimentului. The Fischer Audience Award pentru un film din cadrul secţiunii Balkan Survey a fost acordat peliculei „După dealuri”. Distincţia a fost ridicată, în numele regizorului, […]

07
/11
/12

Festivalul Internaţional de la Salonic, care se desfăşoară în perioada 2-11 noiembrie, unul dintre cele mai mari evenimente de gen din regiune, îi dedică o retrospectivă integrală regizorului Cristian Mungiu. La Salonic sunt proiectate toate filmele cineastului român, de la scurtmetrajele de şcoală „Mariana” (1997) şi „Mâna lui Paulista” (1998) până la cel mai nou […]

05
/11
/12

Cineastul român Cristian Mungiu a fost nominalizat la premiile decernate de Academia de Film Europeană (EFA) pe anul 2012, la categoria „cel mai bun scenariu”, cu filmul „După dealuri”, pe care l-a şi regizat, informează site-ul instituţiei. Nominalizările pentru premiile Academiei de Film Europene au fost anunţate, sâmbătă, la Festivalul Filmului European de la Sevilla. Cea de-a […]

23
/10
/12

O mie cinci sute de spectatori entuziaşti au asistat la Bruxelles, Gent şi Liege la avanpremiera belgiană a filmului ‘După dealuri’, de Cristian Mungiu, în prezenţa regizorului român şi a actriţelor principale premiate la Cannes, Cosmina Stratan şi Cristina Flutur, informează luni un comunicat de presă al ICR Bruxelles.  Premiera de la Bruxelles a fost […]