Twitter, un serial TV despre culisele apariției platformei
https://www.ziarulmetropolis.ro/twitter-un-serial-tv-despre-culisele-aparitiei-platformei/

Un serial de televiziune despre apariţia Twitter, una dintre cele mai populare platforme de socializare, va fi realizat de compania americană Lionsgate TV, după adaptarea cărţii „Hatching Twitter: A True Story of Money, Power, Friendship and Betrayal”, de Nick Bilton.

Un articol de Petre Ivan|20 decembrie 2013

Un serial de televiziune despre apariţia Twitter, una dintre cele mai populare platforme de socializare, va fi realizat de compania americană Lionsgate TV, după adaptarea cărţii „Hatching Twitter: A True Story of Money, Power, Friendship and Betrayal”, de Nick Bilton.

Scriitorul Nick Bilton va realiza scenariul, acesta fiind şi producătorul serialului.

„Hatching Twitter” dezvăluie povestea celor patru prieteni care au creat una dintre cele mai populare platforme de socializare din lume.

Potrivit unei declaraţii din partea companiei producătoare, cartea „pune accent pe relaţiile, competiţiile şi trădările” din spatele „scenei”.

„Twitter a transformat aproape fiecare aspect al vieţii noastre, de la politică la afaceri şi la prietenie şi nu pot să mă gândesc la o poveste mai captivantă adaptată pentru televiziune”, a spus Kevin Beggs, preşedintele Lionsgate Television Group.

„Cartea scrisă de Nick are toate elementele pentru o dramă extraordinară, cu personaje complexe, lupta pentru putere şi prietenii trădate”, a mai afirmat acesta, informează Mediafax.

Filmul va fi o adaptare a cărții „Hatching Twitter: A True Story of Money, Power, Friendship and Betrayal”

„Povestea «Hatching Twitter» se adresează într-adevăr unei generaţii care a căutat prietenia prin intermediul tehnologiei”, a declarat scriitorul.

Nick Bilton a adăugat: „Sunt încântat să lucrez cu Allison Shearmur (producătorul executiv, n.r.) şi că Lionsgate va adapta cartea mea despre putere, trădare şi miliardele de dolari care se învârt în Silicon Valley”.

Lionsgate a realizat cu succes numeroase adaptări de carte, inclusiv „Jocurile foamei/ The Hunger Games” şi „Amurg/ Twilight”, care împreună au avut încasări de 4 miliarde de dolari la nivel mondial.

De asemenea, compania a produs „Orange is the New Black”, serial care va fi lansat pe Netflix în luna iulie şi care a fost nominalizat la Globul de Aur 2014.

Foto cu Twitter, filmul produs de Lionsgate – hollywood.com

15
/11
/13

Cristian Tudor Popescu îi invită pe telespectatorii Pro Cinema astăzi, de la ora 22:00, la vizionarea comediei noir Adio Lenin!, nominalizată la premiile Bafta şi Globul de Aur, categoria cel mai bun film străin.

15
/11
/13

Echipa Ultimul Zburator continuă, aşa cum a promis, şirul de evenimente care pregătesc lansarea primului film în realism magic din România, care va avea loc pe 14 februarie 2014 – Valentine’s Day.

15
/11
/13

CRONICĂ DE FILM A patra experienţă de regizor a lui Dan Chişu în tot atâţia ani, „Déjà Vu” este un film cu pretenţii de experiment, în care jocul bun al actriţelor Ioana Flora şi Mirela Oprişor şi gustul pentru farsă nu ascund pe deplin senzaţia de improvizaţie.

12
/11
/13

Iniţiat în 2012 de către criticul de film Irina-Margareta Nistor, Festivalul de Psihanaliza şi Film este replica adaptată României a European Psychoanalytic Film Festival prezidat de regizorul italian Bernardo Bertolucci şi condus de psihanalistul Andrea Sabbadini.