Un an de teatru cum n-ai mai vazut
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-an-de-teatru-cum-n-ai-mai-vazut/

Teatrul În Culise sărbătoreşte un an de existenţă! Între 30 Noiembrie şi 2 Decembrie vă aşteptăm la casa din Str. Ştefan Mihăileanu nr. 53 să vă bucuraţi de un maraton al spectacolului, unde veţi putea viziona cele mai bune producţii ale teatrului. Intrarea la eveniment este liberă şi se va face pe bază de rezervare. […]

Un articol de Andrada Văsii|23 noiembrie 2012

Teatrul În Culise sărbătoreşte un an de existenţă! Între 30 Noiembrie şi 2 Decembrie vă aşteptăm la casa din Str. Ştefan Mihăileanu nr. 53 să vă bucuraţi de un maraton al spectacolului, unde veţi putea viziona cele mai bune producţii ale teatrului. Intrarea la eveniment este liberă şi se va face pe bază de rezervare.

În numai un an de existenţă, Teatrul În Culise a reuşit să se afirme în lumea spectacolului printr-un număr mare de producţii de calitate (peste 15 titluri de spectacol), atestate de cele mai importante festivaluri de teatru din Bucureşti şi din ţară (Festivalul Internaţional de Teatru Scurt Oradea, Maratonul Teatrului Independent – Bucharest Fringe, Festivalul Teatrelor de Buzunar, Noaptea Teatrului Independent).

Actorii care au devenit un brand. Cristian Bajora (regizor) şi Ştefan Nistor (actor) sunt cei care, prin fonduri proprii, au pus bazele Teatrului În Culise – un teatru „altfel”, cu spectacole neconvenţionale şi actuale, care nu oferă spectatorului o simplă poveste spusă pe scenă, ci o experienţă de neuitat, pe care nu o regăseşti în alt spaţiu independent. Spectacolele din Culise aduc aproape de public noţiunea de „happening” şi urmăresc acelaşi traseu promovând un gen original de teatru, foarte bine conturat de către directorii teatrului. Deşi foarte tânăr, regizorul Cristian Bajora a reuşit să constituie şi să menţină constantă o trupă de actori talentaţi (pe care îi regăsiţi în producţiile În Culise). Fără nume mari şi fără bani mulţi, tinerii actori din Culise au reuşit să-şi pună amprenta pe fenomenul teatral independent din Bucureşti devenind un brand cunoscut în rândul consumatorilor de teatru („nebunii frumoşi din Culise”). De remarcat şi comunitatea artistică formată în acest spaţiu, care oferă posibilitatea spectatorilor de a interacţiona cu artiştii într-un cadru informal, în pub-ul de la parterul teatrului.

Vă invităm călduros la o călătorie teatrală originală, plină de umor şi atât de actuală! Între 30 Noiembrie şi 2 Decembrie sărbătoreşte împreună cu noi UN AN DE TEATRU CUM N-AI MAI VĂZUT! Intrarea la eveniment este liberă şi se va face pe baza de rezervări. Locuri limitate.

 

Din program:

Vineri, 30 Noiembrie

Ora 18:00

Frumoasa Călătorie a Urşilor Panda – Romatic-Filosofic-Drama-Comedie

De Matei Vişniec

Regia Cristian Bajora

Cu: Ştefan Nistor, Cosmina Soare

Ora 21:00

Impro-Show ÎnCulise

Cu: Paul Alexandru, Ionuţ Iftimiciuc, Laura Marin, Alexandru Minculescu, Florin Frăţilă, Ştefan Nistor


Sâmbătă, 1 Decembrie

Ora 15:00

Insula Femeilor – Comedie

De Valeriu Butulescu

Regia: Cristian Bajora

Cu: Cristina Moldoveanu, Ioana Chelmuş, Cosmina Soare, Dana Cojan, Florin Frăţilă, Paul Alexandru

Ora 18:00

Trei Piese Scurte Fără Sex – Tragicomedie

Texte: Theo Herghelegiu, Rodrigo Garcia, Aldo Nicolaj

Regia: Cristian Bajora

Cu: Ionuţ Iftimiciuc, Alexandru Minculescu, Alex Vlad

Ora 21:00

Imaginează-ţi că eşti Dumnezeu – Comedie

După texte de Matei Vişniec

Regia Cristian Bajora

Cu: Ştefan Nistor, Alexandru Minculescu, Florin Frăţilă, Ionuţ Iftimiciuc, Maria Popovici, Ioana Chelmuş

Ora 24:00

Scrisori către Rita – The Show – Comedie Erotică

De Ştefan Caraman

Regia: Cristian Bajora

Cu: Ştefan Nistor, Maria Popovici


Duminică, 2 Decembrie

Ora 15:00

 Dublura – Spectacol Invitat

Text şi Regie: Petru Ionescu

Cu: Silvia Codreanu, Virgil Constantin, Gabriela Hamzescu

Ora 18:00

 Cum se zice – Comedie

De Roberto Mazzucco

Regia: Cristian Bajora

Cu: Ştefan Nistor, Maria Popovici, Alexandru Minculescu, Ionuţ Iftimiciuc.

Ora 21:00

 Spectatorul Condamnat la Moarte – Comedie

De Matei Vişniec

Regia: Cristian Bajora

Cu: Ştefan Nistor, Alexandru Minculescu, Florin Frăţilă, Maria Popovici, Laura Marin, Ioana Chelmuş, Paul Alexandru, Alexandru Banciu.

08
/10
/17

Adaptări după autori clasici ai literaturii fantastice, thrillere psihologice și filme cu demoni în selecția de scurtmetraje a Dracula Film Festival. Dracula Film Festival, eveniment dedicat filmelor horror, fantastice și SF, care va avea loc în perioada 18 – 22 octombrie la Brașov, reunește în competițiile de scurtemetraj 25 de producții care concurează pentru trofeele Little Dracula și Vladutz.

07
/10
/17

La mijloc de festival Teen-Fest, organizatorii continuă să își surprindă publicul adolescentin, dar nu numai, cu noi evenimente. Din 4 până pe 8 octombrie, între orele 18:00 – 19:00, Teen-Fest iese din nou din sala de teatru și ajunge în spațiul urban, în unele dintre cele mai circulate zone ale capitalei: Piața Universității, Parcul Herăstrău, Parcul IOR sau zona pietonală din fața Teatrului EXCELSOR, transformându-i pe trecători în spectatorii unor momente teatrale inedite create de adolescenți.

07
/10
/17

„Soldații. Poveste din Ferentari”, regizat de Ivana Mladenovic, a primit, vineri seară, Prix Découverte la cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Film Francofon de la Namur, unde a fost selectat în competiția lungmetrajelor de debut.

06
/10
/17

Începând de astăzi, Les Films de Cannes à Bucarest anunță programul complet și punerea în vânzare a biletelor pentru ediția a 8-a a celui mai așteptat festival al toamnei. Majoritatea filmelor prezentate anul acesta în selecția oficială a festivalului de la Cannes dar și titluri selectate în secțiunile paralele, vor fi proiectate în premieră în România, între 13 și 22 octombrie, în patru locații din București – Cinema PRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului Român și Cinemateca Eforie.

06
/10
/17

A scris lucrări comandate de London Symphony Orchestra, London Philharmonic Orchestra şi BBC Orchestra, şi a cântat în festivaluri mari, precum Verbier sau Aix-en-Provence. Compozitorul şi violonistul Vlad Maistorovici este primul invitat #creativ al realizatoarei Claudia Spătărescu, în noul sezon al emisiunii #creativ. Din 7 octombrie, #creativ este la TVR 1 şi TVR+, de la 23.00.

06
/10
/17

Ca în fiecare an, lansările de carte vor reprezenta şi în cea de-a 27-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru un important centru de greutate al întregului complex de manifestări culturale care se vor derula în Bucureşti între 20 şi 30 octombrie.

06
/10
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aceasta a fost eticheta scriitorului Petru Dumitriu, talent incontestabil dar de o moralitate mai mult decât discutabilă. A profitat din plin de statutul de scriitor la modă, redactor șef, director de editură și n-a ezitat să scrie o carte care avea să-l compromită pentru totdeauna: Drum fără pulbere – elogiu al construcției canalului Dunăre-Marea Neagră, unde și-au găsit moartea sute de condamnați ai regimului comunist.

06
/10
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aceasta e caracterizarea pertinentă făcută unui istoric cu destin tragic, Vlad Georgescu (1937-1988). Cercetător plin de har, acesta n-a rezistat ofertelor Securității; a acceptat colaborarea care a echivalat cu mai multe călătorii în America, Grecia, Germania, Austria, Franța.

05
/10
/17

„A existat o altă viaţă pe care aş fi avut-o, dar o am pe aceasta...” - Kazuo Ishiguro. Laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din acest an este Kazuo Ishiguro ''pentru romanul său cu puternic impact emoţional''. Premiul se acordă anual de către Academia Suedeză operei unui autor care a produs "cea mai remarcabilă lucrare într-o tendinţă idealistă", conform formulării lui Alfred Nobel.

05
/10
/17

Cel mai așteptat thriller SF al anului se lansează săptămâna aceasta pe marile ecrane, spre bucuria fanilor din toată lumea. Continuare a filmului omonim din 1982, care a revoluționat cinematografia, „Blade Runner 2049” va rula, de vineri, 6 octombrie 2017, și în România. Lansarea are loc simultan și în SUA, astfel încât românii sunt printre primii care văd producția Sony Pictures la cinema.

05
/10
/17

Teatrul EXCELSIOR lansează,pe 16 octombrie,programul „Marile Întâlniri de la EXCELSIOR”, o serie de evenimente cu public, puse în scenă într-un format inedit de spectacol, la care vor fi invitate personalități din lumea artelor și din sfera socială pentru a vorbi despre devenirea lor. „Marile Întâlniri de la EXCELSIOR” vor fi organizate cu frecvență bilunară, în zilele de luni, de la ora 19:30, în Sala Mare a Teatrului.

05
/10
/17

Cunoscuta actriţă şi prezentatoare a emisiunii ,,Vorbeşte lumea” de la Pro Tv, Adela Popescu a ales să-i facă o surpriză băieţelului său atunci când a accepat să îşi împrumute vocea unui personaj animat, devenind astfel adorabila Fluttershy din mult-aşteptatul ,,My Little Pony: Filmul”, care din 13 octombrie îşi va întâmpina fanii de pe marile ecrane din toată ţara.

04
/10
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Am fost europeni, înainte de intrarea, în 2007, în Uniunea Europeană. O dovedește prezența numeroasă a atâtor români în organisme internaționale, relațiile cu spirite luminate ale continentului, saloanele literare ținute de aceștia la Paris etc.

04
/10
/17

Vineri, 6 octombrie 2017, Noaptea Albă a Galeriilor invită publicul la cele mai noi evenimente de artă contemporană românească și internațională la București, căruia i se alătură alte unsprezece orașe - Arad, Baia Mare, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Reșița, Sibiu, Târgu Mureș, Timișoara și, nu în ultimul rând, Petrila. Peste 150 de galerii, spații alternative, huburi creative și ateliere de artiști se deschid și creează un traseu nocturn pentru a oferi publicului un program variat și dinamic.

04
/10
/17

Mâine, 5 octombrie, de la ora 20:30, la Teatrul Național “I.L. Caragiale” București, Sala Media, va fi prezentat, în cadrul eXplore festival #12, spectacolul de teatru documentar RADIO LIVE. Timp de 6 ani, Aurélie Charon, Caroline Gillet și Amélie Bonnin au călătorit în Alger, Teheran, Moscova, Beirut, Tel Aviv, Gaza, Sarajevo, Istanbul, pentru a întâlni tineri inspirați și a le face portrete pentru Radio France, iar în performance-ul RADIO LIVE, tinerii din aceste locuri, implicați în societatea civilă, își spun poveștile în direct, în fața publicului.