Există texte literare bune care suferă mari modificări în urma dramatizării lor, astfel încât, aduse în scenă, nu mai au acelaşi succes la public. La fel se întâmplă cu recenta premieră a Teatrului Naţional din Bucureşti, „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii”.
Un articol de Monica Andrei|12 februarie 2016
Cele mai frumoase momente pentru un critic de teatru sunt acelea când trece pe scena minţii, de nenumărate ori, spectacolele văzute, repetiţiile la care a participat, rolurile interpretate de către actorul X sau Y, piesele de teatru citite sau o dramatizare bună făcută după un text literar.
Există texte literare bune, cu mare succes la public, care suferă mari modificări în urma dramatizării lor, astfel încât, aduse în scenă, nu mai au acelaşi succes la public sau te întrebi de ce s-a optat pentru montarea lor. La fel se întâmplă cu recenta premieră a Teatrului Naţional din Bucureşti “O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții”, după romanul lui Mark Haddon, şi dramatizată de Simon Stephens, în regia lui Bobi Pricop.
Cartea publicată la Editura Trei a avut succes la public pentru că se putea citi dintr-o suflare. Dramatizarea textului amintit e fără prea multe răsturnări de situaţie. Subiectul se referă la universul unui adolescent de 15 ani, cu o formă de autism (sindrom Asperger).
Bobi Pricop a devenit cunoscut publicului bucureştean, în urma preluării şa Teatrul “Act” din Bucureşti, spectacolul său de licenţă “Jocuri în curtea din spate” de Edna Mazya (2011) şi “Contra progresului” de Esteve Soler, preluat de Teatrul “L.S. Bulandra” (2013).
Spectacolul tânărului regizorului amintit se desfăşoară la adăpostul unei afirmaţii a lui Peter Brook, după care teatrul înseamnă “acum-şi-aici”, adică „spontaneitate” nu „muzeu”. Spectatorii intră în sală, îşi caută locurile, turnanta se învârte pe scenă, cu un câine trântit pe ea şi o furcă înfiptă în el, patru actori stau deoparte şi de alta a scenei, în faţa panourilor cu oglinzi.
Ciprian Nicula
Christopher este băiatul uşor agresiv, cu părinţi despărţiţi, care vrea neapărat să dezlege cine a ucis câinele Wellington, al vecinului său, cu o furcă. Calculează, analizează, cântăreşte, măsoară, poartă briceag, e uşor agresiv, nu suportă culoarea galben şi statul degeaba, are cunoştinţe enciclopedice şi iubeşte câinii. Descrie investigațiile pe care le face, mărturisește ceea ce îi place, ceea ce îl supără, ceea ce îi acordă un confort într-o lume plină de schimbare. Când reuşeşte să afle, cine a ucis câinele, fuge de acasă.
Pentru farmecul şi coloratura interpretării Ciprian Nicula, actor al Teatrului ”Anton Pann” din Râmnicu-Vâlcea – în rolul lui Christopher Boone, băiatul autist, şi-a meritat din plin aplauzele. Ignorând fardul, decorul simplu format din oglinzi, costumele, gongul, cortina care nu există, el te obligă să-l urmăreşti acolo, să aştepţi curios finalul, să-l cauţi şi prin alte teatre pe unde mai joacă şi să te duci să-i vezi spectacolele. Personajul său convinge şi pariez că se va mai auzi despre acest actor, dacă beţia succesului nu-i va ortrăvi pasiunea pentru meserie.
Dacă subiectul este plictisitor, surpriza întâlnirii cu actorul Ciprian Nicula, actorul nominalizat anul acesta la Premiul de Debut, în cadrul Galelor UNITER, te ţine treaz în fotoliu până la finalul spectacolului.
Alături de Ciprian Nicula, Emilian Oprea, actor al Teatrului „Maria Filotti” din Brăila, cunoscut şi datorită procurorului din filmul „De ce eu?” în regia lui Tudor Giurgiu, interpretează sincer: tatăl iubitor, frustrat, violent, care-şi minte fiul, amantul Roger şi poliţiştii. Ana Ciontea e vecina înnebunită că i-a fost ucis câinele, femeia bârfitoare, profesoara lui Christopher, apoi londoneza. Carmen Ungureanu e mama băiatului, care renunţă la iubit pentru a locui cu băiatul său.
Un alt motiv pentru care merită într-adevăr văzut spectacolul ”O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții” sunt proiecţiile video semnate de Dan Andrei Ionescu şi Mizdan, cu rol important în crearea atmosferei şi înlocuirea decorului.
FOTO: Adi Bulboacă
