Un mare nedreptățit: doctorul Nicolae Paulescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-mare-nedrept%c4%83%c8%9bit-doctorul-nicolae-paulescu/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Copil de negustor, cu preocupări neobişnuite (îi citea în original pe Platon, Homer şi Juvenal), înclinat în mod special pentru muzică (a compus şi a interpretat lucrări clasice la pian şi orgă) şi talentat la desen, Nicolae Paulescu (1869-1931) pleacă la Paris unde urmează Facultatea de Medicină.

Un articol de Georgeta Filitti|5 februarie 2018

Este elevul favorit al profesorului Lancereaux, socotit cel mai mare anatomopatolog al timpului său. Avea să lucreze 12 ani sub conducerea acestuia. Paralel își desăvârșește pregătirea în chimie biologică și fiziologie generală. Doctor în medicină și doctor în științe al facultăților de profil din Paris, românul decide, în 1900, să revină în țară. În 1902 a primit titlul de ”Officier dʹAcadémie”. Încă de la inaugurarea cursului de fiziologie, doctorul Paulescu a cucerit lumea studenților prin rigoarea expunerii, prin îmbinarea savantă a cunoștințelor de specialitate (”fiziologia e baza medicinei”, spunea el) cu sfaturi de comportament social (”feriți-vă de dragostea de bani, de trufie, de desfrâu”). Și-a susținut constant studenții din punct de vedere material și a inaugurat pe bulevardul Aviatorilor un dispensar pentru săraci (cu cantină gratuită). Pe acest loc avea să se ridice mai târziu Institutul de Endocrinologie al Academiei Române.

Exigent peste măsură, dar drept, profesorul N.P. a propus, după Marea Unire, organizarea învățământului medical românesc. Programele statornicite de el și-au dat imediat roadele căci școala noastră medicală a ajuns printre cele mai reputate din Europa.

Unul din fondatorii endocrinologiei române, profesorul Nicolae Paulescu a făcut cercetări privind etiologia gușii exoftalmice, structura splinei, acțiunea heroinei asupra respirației, utilizarea lecitinei, tratamentul anevrismelor; apoi a investigat funcționarea glandelor suprarenale, a hipofizei, ca și cauzele și remedierea febrei. Ceea ce îl va singulariza pe dr. N.P. în medicina timpului său rămâne fiziologia pancreasului, unde a descoperit, în premieră mondială nerecunoscută însă, insulina. Cu alte cuvinte, extractul pancreatic injectat diabeticilor anula simptomele bolii. Întreaga demonstrație a publicat-o în Tratatul de fiziologie apărut la București în limba franceză și difuzat în Occident printr-o editură pariziană. În 1922 a primit din partea Ministerului Industriei și Comerțului un brevet de invenție pentru pancreină și procedura fabricației sale.

Ulterior descoperirii medicului român, doi canadieni, Banting și Best, prin publicarea  rezumatului cercetărilor lor privind hiperglicemia câinilor diabetici le-a adus, pe nedrept, titularizarea la premiul Nobel (1923). Din acel moment s-a declanșat o controversă la scară internațională privind prioritatea descoperirii efectelor insulinei în tratarea diabetului. Disputa continuă și azi.

Puțină lume mai știe acum că dr. Paulescu a fost și un inspirat dramaturg; i se datorează piesa Irina, împărăteasa Bizanțului. Mare iubitor de carte, doctorul adunase în casa lui cu geamuri bombate la ferestre, adevărate comori bibliofile, de la Anatomia Bartholiniana până la Letopisețul țării Moldovei editat de M. Kogălniceanu.

La moartea lui, N. Iorga avea să scrie: ”Într-o vreme când faima precede munca și valorile adevărate sunt respinse de obrăznicia care se îndeasă, viața și moartea acestui om de merit sunt un îndemn și o învățătură pentru tineretul care trebuie să reziste gloriei repede făcute”.



24
/06
/14

În cadrul serialului „Iubiri care au făcut istorie”, Ziarul Metropolis vă prezintă poveștile de dragoste ale Reginei Maria (1875-1938), despre care se spunea că e una dintre cele mai frumoase și mai senzuale femei din Europa.

22
/06
/14

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE. Debut în regie al directorului de imagine Nicolae Mărgineanu, „Un om în loden” (1979) este un mai mult decât onorabil film polițist, vizionabil și astăzi, în pofida a două mari ghiulele propagandistice care îl trag în jos.

08
/06
/14

A fost idolul masculin al oricărei femei. Era un amestec de straniu, de gesturi elegante. Avea magnetism, dar şi un dram de mister. Pe scenă, a fost un neuitat Romeo marcat de maladia marilor orgolii, un Hamlet romantic, apoi un Oedipe salvat de intensitatea liniştii tragice. Actorul Adrian Pintea ar fi împlinit anul acesta 60 de ani.

03
/06
/14

În perioada în care a jucat, Nineta Gusti (4/27 noiembrie 1913, Iași - d. 4 iunie 2002, Crevedia) a prins momentul de întâlnire a trei generaţii de actori glorioşi care au scris istoria teatrului românesc prin personajele lor. Succesul n-a vrăjit-o, actoria n-a fost o obsesie, iar retragerea n-a devenit o dramă. A bucurat multă lume cu hazul ei unic.

26
/05
/14

Jean Constantin n-a urmat o şcoală de actorie. Dar, exploatând comicul de situaţie cultivat în şcoala cupletului revuistic, apelând la umorul verbal și la efectele unei dicţii particulare, artistul a avut succes. La 83 de ani, când a murit, avea o popularitate uriaşă, ce-l menţinea pe „creasta valului”.

24
/05
/14

Ultima dorință a lui Constantin I. Nottara a fost ca lumea să nu-l uite. Marele actor a jucat timp de 60 de ani, 800 de roluri, și a trăit într-o casă construită din banii strânși de colegii de la Teatrul Național. Locuința, devenită apoi muzeu memorial, riscă să fie vândută.

09
/05
/14

Ar fi putut concura cu marile actriţe de la Hollywood, dar a ales să uimească Parisul. A devenit o stea în cinematografia franceză a anilor ’30. „Cea mai aristocratică dintre actriţe“, „regina teatrului din Paris“, „unica“, „extraordinara“, „inimitabila Elvira“, aşa cum o alinta presa, Elvira Popescu a cucerit publicul francez, îmblânzindu-i pe cei mai exigenţi critici. Cei mai renumiţi dramaturgi ai vremii au scris pentru ea.