Un nou premiu important pentru Cărtărescu! Premio Formentor de las Letras 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-nou-premiu-important-pentru-cartarescu-premio-formentor-de-las-letras-2018/

Scriitorul Mircea Cărtărescu va primi Premio Formentor de las Letras 2018 la Palma de Mallorca şi va face un turneu în Spania pentru promovarea romanului „Cegador (Orbitor)”, recent apărut la editura Impedimenta din Madrid.

Un articol de Petre Ivan|26 septembrie 2018

Începând  de astăzi, 26 septembrie,  Cărtărescu se va afla în Palma de Mallorca pentru ceremonia de decernare a Premiului Formentor de las Letras 2018 şi pentru un turneu organizat de Editorial Impedimenta pentru lansarea ediţiei spaniole a volumului „Orbitor Aripa stângă”.

„Considerăm că venirea lui Mircea Cărtărescu în Spania este o excelentă oportunitate de a întâlni unul dintre cei mai originali, captivanţi şi străluciţi autori ai lumii literare europene actuale”, a spus Enrique Redel, directorul Editurii Impedimenta.

Publicată într-un prim tiraj de 10.000 de exemplare, în traducerea lui Marian Ochoa de Eribe, ediţia spaniolă a romanului „Orbitor. Aripa stângă”, de Mircea Cărtărescu, a devenit în numai câteva zile de la apariţie cartea săptămânii în două dintre cele mai importante cotidiene de limbă spaniolă, El País şi La Opinión.

Editorul spaniol anunţă cu bucurie excelenta primire de care a avut parte primul volum al trilogiei „Orbitor” în presa spaniolă. Un titlu mult aşteptat ce apare la un an de la publicarea ediţiei spaniole a „Solenoidului” (15.000 de exemplare vândute până în prezent), şi care are deja o excelentă receptare atât în cotidiene, în presa culturală, precum şi printre cititori.

„O poveste pe cât de uimitoare, pe atât de fascinantă. Cărtărescu este unul dintre acei scriitori din care este esenţial să citim ceva înainte de a muri”, scria Antonio J. Ubero în La Opinión. „Una dintre cele mai stimulatoare experienţe de lectură din ultimele decenii”, după părerea lui Pablo Bujalance, Diario de Sevilla.

Cărţile lui Mircea Cărtărescu au fost traduse, până în prezent, în 24 de limbi şi au primit importante premii internaţionale: Premiul literar Giuseppe Acerbi, Italia (2005); Premiul internaţional pentru literatură de la Vilenica, Slovenia (2011); Premiul internaţional pentru literatură al oraşului Berlin (2012); Premiul internaţional pentru poezie Novi Sad, Serbia (2013); Premiul internaţional Spycher-Leuk, Elveţia (2013); Premiul La tormenta en un vaso, Spania (2014); Premiul Euskadi de Plata, San Sebastián (2014); Premiul oraşului Leipzig pentru înţelegere europeană (2015); Premiul de stat al Austriei pentru literatură europeană (2015); Premiul „Gregor von Rezzori”, Florenţa (2016), Premiul Leteo, Spania (2017); Premiul „Thomas Mann” pentru literatură (2018), Premio Formentor de las Letras (2018).

Foto: Mircea Cărtărescu (via Ioana Nicolaie)

14
/11
/14

Simona Sora este laureata prestigiosului Premiu „Ion Creangă” al Academiei Române pentru romanul Hotel Universal, apărut la Editura Polirom în două ediții (în anul 2012, în colecţia „Ego. Proză”, şi în 2013, în colecţia de bestselleruri a editurii, „Top 10+”).

08
/11
/14

Joi, 13 noiembrie, de la ora 19.00, publicul bucureștean se va putea întâlni cu Ana Blandiana, una dintre cele mai cunoscute poete contemporane din România. Cea de-a doua ediție de toamnă a Trialogurilor de la ARCUB va fi moderată de jurnalistul Cezar Paul Bădescu, iar discuţiile vor fi completate de acordurile muzicale ale violoncelistului Adrian Naidin.

08
/11
/14

Duminică, 9 noiembrie, de la ora 18:00, la Teatrul Național București, Sala Media, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” împreună cu Editura Academiei Române lansează volumul „PIAȚA TEATRULUI” de Ana-Maria NISTOR. Lansarea are loc în cadrul Festivalului Național de Teatru Independent.

06
/11
/14

Scriitoarea Lydie Salvayre a fost recompensată, miercuri, cu premiul Goncourt pe 2014 - cel mai prestigios trofeu literar francez -, pentru volumul său "Pas pleurer", lansat la editura Seuil. Romanul "Pas pleurer" a fost ales cu cinci voturi contra patru obţinute de scriitorul algerian Kamel Daoud, autorul volumului "Meursault contre-enquête".

03
/11
/14

Marţi, 4 noiembrie, de la ora 19.00, iubitorii de carte sunt aşteptaţi la Librăria Humanitas de la Cişmigiu pentru lansarea volumului Inima inimii de António Lobo Antunes. La eveniment vor participa criticul literar Tania Radu, Daniel Perdigão, directorul Institutului Camões şi scriitorii Nicolae Prelipceanu şi T.O. Bobe.

30
/10
/14

Vineri, 31 octombrie, de la ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu îi invită pe iubitorii de literatură la lansarea celui mai nou roman al Hertei Müller, “Astăzi mai bine nu m-aş fi întâlnit cu mine însămi”. De asemenea, Ada Milea va susţine un minirecital cu piesele favorite ale Hertei Müller, iar Corina Bernic va prezenta un colaj de filme cu şi despre Herta Müller

30
/10
/14

La Librăria Humanitas de la Cișmigiu au avut loc două lansări de carte ale autorului Vlad Zografi: „Infinitul dinăuntru” și „Toate mințile tale”. Volumele au apărut la Editura Humanitas.