CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră mondială la San Sebastian, „Un om la locul lui”, debutul în lungmetraj al regizorului Hadrian Marcu, inspirat din romanul „Firesc” al lui Petru Cimpoeşu, urmăreşte dilemele unui bărbat (Bogdan Dumitrache) prins între relaţia cu o viitoare soţie şi grija pentru o amantă suferindă.
Un articol de Ionuţ Mareş|28 septembrie 2018
Regizorul Hadrian Marcu devenea cunoscut în lumea cinematografiei române acum circa 10 ani, cu câteva scurtmetraje de relativ succes, realizate în estetica realistă, care au rulat inclusiv în cinema, puse împreună (de pildă, „Joi”, „Nea Victor”, „Domnul David”). Apoi, Hadrian Marcu a ieşit din atenţie, dedicându-se în special reclamelor.
El debutează acum în lugmetraj, cu „Un om la locul lui”, care are în rolul principal un inginer de foraj, Petru (Bogdan Dumitrache), surprins într-un moment în care este prins între relaţia cu o tânără doctoriţă însărcinată, Laura (revelaţia Ada Galeş), cu care intenţionează să se căsătoreacă (şi să se mute la Bucureşti, din oraşul mic în care Laura trăieşte acum), şi grija pentru o colegă de serviciu, Sonia (Mădălina Constantin), care suferă un accident de maşină şi cu care pare să aibă sau să fi avut o legătură adulteră. Asta deşi ea este de asemenea căsătorită cu un coleg al lor, interpretat de Iulian Postelnicu, cunoscut pentru terifiantul personaj al vecinului din „Un etaj mai jos” (2015), de Radu Muntean.
Nu este singura legătură cu Radu Muntean, al cărei asistent Hadrian Marcu a fost la „Hârtia va fi albastră” (2006). Prin subiectul care pune în centru dilemele morale ale unui bărbat de vârstă mijlocie şi de clasă medie şi prin estetica sa realistă, „Un om la locul” seamănă cu filmele de după „Hârtia…” realizate de Radu Muntean (în special „Boogie” şi „Marţi, după Crăciun”, de unde pare luată şi scena cea mai tensionată a filmului, în care sunt date cărţile pe faţă), dar şi cu stilul lui Cristian Mungiu. Însă fără a avea (încă) forţa acestora.
Hadrian Marcu dovedeşte totuşi un control sigur asupra actorilor, cu toţii extrem de credibili şi de fireşti în rolurile lor (în plus faţă de cei menţionaţi, într-un rol secundar îl regăsim şi pe Adrian Titieni).
Fidel principiilor cinema-ului realist consacrat de colegii săi mai celebri, Hadrian Marcu apelează la planuri-secvenţă și la multe elipse (tăieturile de montaj ascund informaţii care vor fi devoalate doar în secvenţa următoare sau mai târziu), nu foloseşte muzica, iar atunci când nu urmăreşte de la spate personajele în mişcare (pe jos sau în maşină), camera se ţine la distanţă de ele.
Astfel, important nu este ce emoţii ar putea transmite chipurile personajelor (ale căror detalii rămân astfel în bună măsură inaccesibile spectatorului). Esenţiale par să fie raporturile între personaje în funcţie de cum sunt poziţionate în cadru sau ce sugerează corpurile lor: pe măsură ce dilemele lui Petru se amplifică, trupul său pare să reflecte această apăsare – este tot mai gârbovit (Laura îi atrage atenţia la un moment dar să nu mai stea cocoşat), iar în final caută afecţiune luând-o în braţe, pe patul de spital, pe Sonia.
Apoi, urmând aceleaşi reguli, Hadrian Marcu păstrează doar perspectiva protagonistului – suntem alături de el în toate momentele, în toate peregrinările sale între locuinţe, şantierul de foraj (insuficient folosit dramaturgic) şi spitalul unde lucrează Laura şi unde este internată şi Sonia.
În final, nu ajungem atât să îl judecăm moral (scenariul este suficient de nuanţat pentru nu încuraja această pistă), cât să încercăm să îi înţelegem neliniştea, împreună cu starea celor două femei din viaţa lui.
Deşi nu este extrem de original tematic şi formal, „Un om la locul” lui este un debut promiţător, al unui regizor stăpân pe mijloacele sale.
„Un om la locul lui” va fi lansat în cinematografe pe 23 noiembrie.
Ratingul Ziarului Metropilis: ★★★
