„Un Recviem German“ de Brahms, în Joia Mare
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-recviem-german-de-brahms-in-joia-mare/

Joi, 16 aprilie 2020, de la ora 19.00, Orchestra şi Corul Filarmonicii „George Enescu“ vă propun, în cadrul stagiunii simfonice online, „Un Recviem German“ de Johannes Brahms.

Un articol de Liliana Matei|14 aprilie 2020

Lucrarea pentru soliști, cor și orchestră a avut premiera în 1868, în Vinerea Mare, la Catedrala din Bremen, fiind dirijată de însuși compozitorul Johannes Brahms.

La Filarmonică,  „Un Recviem German“  a fost interpretat pe 4 și 5 aprilie 2018 sub conducerea dirijorului german Claus Peter Flor, alături de soliștii Irina Iordăchescu și Ionuț Pascu. Corul Filarmonicii „George Enescu“ a fost pregătit de maestrul Iosif Ion Prunner, concermaistru invitat fiind David Lefèvre.

Înregistrarea celebrei lucrări, interpretată pe 5 aprilie 2018 în Sala mare a Ateneului Român, poate fi  ascultată acum, în Joia Mare a Paștelui ortodox,  în acest context cu totul dificil, când din cauza COVID-19 artiștii sunt nevoiți să stea departe de scenă.

Recviemul din Joia Mare va putea fi ascultat pe canalele online ale Filarmonicii George Enescu: site (https://www.fge.org.ro/), pe pagina de Facebook (https://www.facebook.com/filarmonica.george.enescu/) și pe canalul YouTube (https://bit.ly/2wMctlw). Accesul pe aceste canale online va fi gratuit pentru toți iubitorii muzicii pe toată perioada pascală.

Compus între 1865 și 1868, „Un Recviem German“ a fost creat de Brahms după două mari pierderi din viața sa: mama sa și bunul său prieten, celebrul compozitor și pianist Robert Schumann (1810-1856). Cu o durată între 65 și 80 de minute, acest recviem este cea mai lungă creație a lui Brahms. Dacă majoritatea lucrărilor de acest gen folosesc pasaje din liturghia funerară în latină, Brahms a ales ca „Un Recviem German“ să preia pasaje din Biblia tradusă de Luther în germană, ceea ce a fost oarecum surprinzător în epocă.

Şi acum, Doamne, cu ce mă pot împăca? În Tine îmi este speranţa. (Ps. 39, 5.6.7.8.)

„Brahms îşi extrage acele fragmente care îl obsedează, în urma lecturilor constante ale cărţii sfinte, concentrându-se în principal asupra credinţei în Înviere mai mult decât în teama de Judecata de Apoi. Structurarea în șapte secţiuni este o îndepărtare de la principiile recviemului romano-catolic în cinci părţi. Fiecare secţiune are propriul său caracter, pus în valoare de o orchestraţie subtilă“, apreciază muzicologul Vladimir Deveselu, în caietul program al lucrării.

18
/04
/22

În cadrul celebrării a 30 de ani de relații diplomatice între Republica Kazahstan și România, în data de 3 mai 2022, ora 19:00, va avea loc pe scena Operei Naționale București concertul „Muzica Marii Stepe – Uly Dala Sazy” susținut de către Orchestra Academică de Stat Folclor și Etnografie "Otyrar Sazy", cu suportul Ambasadei Republicii Kazahstan în România.

18
/04
/22

Așa cum și-au obișnuit publicul meloman, Orchestrele și Corurile Radio România propun în fiecare an, în apropierea Paștelui, un concert deosebit cu un repertoriu axat în special pe o tematică religioasă, o seară muzicală a cărei emoție este o pregătire în sine pentru sărbătoarea pascală.

18
/04
/22

Săptămâna viitoare, vă invităm să urmăriți spectacolele de operă „Cavalleria Rusticana & Pagliacci” de Pietro Mascagni și Ruggero Leoncavallo, „Norma” de Vincenzo Bellini, recitalul de foaier „Note de primăvară” și spectacolul de balet „Giselle” de Adolphe Charles Adam, toate făcând parte din repertoriul actual al operei bucureștene.

18
/04
/22

Centrul Național de Artă “Tinerimea Română” invită publicul în zilele de 5 și 6 mai de la ora 19.00 la Sala Mare a Palatului Național al Copiilor din București la o întâlnire de sărbătoare cu obiceiul, muzica, dansul și autenticul costum tradițional românesc, ansamblul folcloric “Cununa Carpaților”având ca invitaţi și viitorii performeri ale spectaculoaselor dansuri românești, elevi ai liceului de coregrafie Floria Capsali din București.

07
/04
/22

În perioada 13 – 16 aprilie 2022, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” desfășoară în premieră Turneul național de Paște „Săptămâna Patimilor”, sub coordonarea dirijorilor Anna Ungureanu și Cezar Verlan. Proiectul se va desfășura în orașele Arad: 13 aprilie, la Filarmonca din Arad, Timișoara: 14 aprilie, la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Alba Iulia: 15 aprilie, la Casa de Cultură a Sindicatelor; Cluj–Napoca: 16 aprilie la Teatrul Maghiar de Stat.