Un roman pentru zilele lungi de vară: „Mila 23”, de Dan Ivan
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-roman-pentru-zilele-lungi-de-vara-mila-23-de-dan-ivan/

Editura Nemira, prin colecţia n’autor, ne propune un roman cum nu se poate mai potrivit pentru zilele toride de vară!

Un articol de Liliana Matei|2 iulie 2019

Într-un soi de capăt de lume, înconjurat de ape, un loc magic ni se dezvăluie încet, încet prin intermediul experiențelor unui proaspăt absolvent al Facultății de Medicină, un tânăr bucureștean care descoperă frumusețea inegalabilă a Deltei Dunării în anii comunismului.

În Mila 23, Dan Ivan își revarsă tolba plină de povești deopotrivă fermecătoare și sfâșietoare și ne face cunoștință cu cele mai incredibile personaje. Într-o vreme în care griul domină realitatea cotidiană, în care sărăcia lucie și condițiile precare de trai sunt la ordinea zilei, el ne arată cum ne putem salva prin umor, prin bunătate, prin solidaritate sau prin luptele purtate individual.

„Ca un bisturiu înfipt într-un abces, din care țâșnește puroi, sânge, viață… așa este această carte. Mila 23 a lui Dan Ivan este una dintre puținele cărți autentic realiste despre socialism din literatura română. Cu ceva în plus. Neîntinată de teze și lecții moralizatoare, ea sfâșie realitatea pentru a scoate la iveală ce se ascunde în măruntaiele ei. Și iată că în adâncul iadului descoperi cu stupoare un tărâm magic, în care oamenii trăiesc și mor după alte legi. Un Macondo ceaușist.“ Adrian Pătrușcă

„Dacă ar exista o variantă masculină a Șeherezadei, aceasta ar putea purta numele lui Dan Ivan, căci poveștile înșiruite la foc continuu în Mila 23 au darul neprețuit de a te ține cu sufletul la gură, de a te face să te îndrăgostești de Delta Dunării și de oamenii locului, de a simți că trăiești alături de personajele cu alură mitică, haholii și lipovenii, de a înfrunta toate tragediile, de a crede că există o parte luminoasă în orice încercare. Bildungsroman autoficțional, Mila 23 e o experiență de lectură de neratat.“ Eli Bădică, coordonatoarea colecției n’autor

Dan Ivan (n. 1958) a absolvit Liceul „Sfântul Sava“ din București. A urmat cursurile Facultății de Medicină și Farmacie „Carol Davila“, pe care le-a încheiat în 1984. A profesat ca medic timp de opt ani. A străbătut, apoi, o lungă carieră de corporatist în domeniul farmaceutic. A lucrat, pentru o vreme (1998–1999), în Paris. Din 2016, s-a stabilit în Carintia, Austria. A debutat în poezie cu volumul Pe străzi. Harap-Alb (2017). Mila 23 este debutul său în proză.

14
/07
/15

Am primit o frumoasă invitaţie: joi, 16 iulie, de la ora 19.00, într-o companie selectă, ar trebui să iau şi eu cuvântul despre cartea „Tangou pentru Lisandra” scrisă de Hélène Grémillon. Ştiu, ştiu, vă întrebaţi ce mă recomandă. Nu vă ascund şi că eu mi-am pus această întrebare şi că încă n-am găsit răspunsul.

13
/07
/15

Cartea aleasă pentru a treia întâlnire a clubului de lectură Pop-up Stories este Cum să uiți o femeie, de Dan Lungu, iar invitații care vor vorbi pornind de la aceqasta sunt jurnaliștii Laura Ștefănuț și Andrei Crăciun. Pop-up Stories Club are loc sâmbătă, 1 august, de la 17:00, în mansarda Lente din str Arcului nr 8, București. Intrarea e 20 lei, dar gratuită pentru studenți/elevi.

10
/07
/15

Ştiaţi că într-o zi de 10 iulie s-a născut scriitorul francez Marcel Proust, cunoscut mai ales datorită ciclului de romane „În căutarea timpului pierdut”, format din şapte volume şi având peste 2.000 de personaje?

10
/07
/15

Primul festival timişorean dedicat filmului european invită publicul iubitor de cinema la cinci zile de proiecţii ce se vor desfăşura la Grădina de vară «Capitol», Casa Artelor, AMBASADA, dar şi în comuna Gottlob, începând cu 22 iulie. Organizatorii Ceau, Cinema ! (Festival de buzunar) au pregătit o selecţie de filme numai bune de vizionat în seri răcoroase de vară – lejere, dar nu lipsite de miez –, oferind publicului în premieră atât titluri premiate, cât şi noi descoperiri.

08
/07
/15

Beautiful You, cel mai recent roman al lui Chuck Palahniuk, a apărut de curând în colecția „Biblioteca Polirom”, traducere din limba engleză şi note de Mihaela Negrilă, şi în ediţie digitală. Chuck Palahniuk este autorul unui clasic al literaturii underground, Fight Club, roman ecranizat de regizorul David Fincher în 1999, cu Edward Norton, Brad Pitt şi Helena Bonham Carter în rolurile principale.

08
/07
/15

După ce în ultimii ani s-a dedicat traducerii și publicării unora dintre cei mai cunoscuți scriitori din literatura universală, Editura Univers se reîntoarce către literatura română, prin lansarea unui concurs de manuscrise, la care sunt invitați să participe scriitorii care vor să-și vadă cărțile publicate.

01
/07
/15

Bucureştenii sunt aşteptaţi la o nouă sesiune de relaxare în aer liber, în perioada 1 iulie - 31 august, în Parcul Cişmigiu, unde va avea loc cea de-a doua ediţie a evenimentului Copacul cu Cărţi. Peste 150 de romane şi publicaţii sunt puse în mod gratuit la dispoziţia vizitatorilor.

25
/06
/15

Cel de-al treilea volum al romanului ”Orbitor” de Mircea Cărtărescu a apărut în Olanda, la Editura De Bezige Bij din Amsterdam, în traducerea lui Jan Willem Bos. După germană, franceză, bulgară, suedeză şi norvegiană, neerlandeză este cea de-a şasea limbă străină în care trilogia ”Orbitor” (peste 1500 de pagini) va fi citită integral.