Un secol de Gica Petrescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-secol-de-gica-petrescu/

Astăzi, maestrul Gică Petrescu, îndrăgitul cântăreţ şi compozitor de muzică uşoară, populară şi de petrecere, ar fi împlinit… 100 de ani.

Un articol de Petre Ivan|2 aprilie 2015

În copilărie, tatăl său îi face cadou un gramofon, la care viitorul artist ascultă muzică uşoară de când se trezeşte până noaptea târziu.

Cinsprezece ani mai târziu, la „Arizona”, una dintre grădinile de vară ale Bucreştiului, marele Yehudi Menuhin plânge când aude “Costică, Costică” şi-l bisează o oră pe artistul care trecea cu uşurinţă de la Yves Montand la lăutărie şi de la duete cu Silly Popescu la şansonete.

La 15 ani urcă pentru prima dată pe scenă. La o serbare este descoperit de compozitorul Ion Vasilescu, care l-a dus la Radio, unde a cântat cu reputatul pianist și dirijor Iulian Ghindă.

Renunţă la studiile juridice şi se dedică exclusiv muzicii. Cântă în diverse specatole, în restaurante de lux şi în târguri, abordând în general romanţe, un gen muzical la vogă în România interbelică.

Cânta orice, pentru orcine. Sărac ori bogat, comunist ori capitalist.

Prinde începuturile televiziunii, trece din alb negru în parţial-color. Cântă alături de Stela Popescu şi Trio Grigoriu, joacă în scenete şimerge în turnee alături de Florin Piersic şi Doina Badea, unde cântă hituri apreciate şi astăzi, precum  „Căsuţa noastră”, „Dă-i cu sprişul până la ziua!”, „Uite aşa aş vrea să mor” sau “Du-mă acasă, măi tramvai”.

Am fost şi sunt recunoscător cerului şi oamenilor. Primul mi-a dat har, sănatate şi viaţă lungă, iar oamenii mi-au dat curaj, preţuire şi dragoste – Gică Petrescu

În 2003 este decorat cu „Steaua României în grad de cavaler” pentru întreaga sa activitate artistică.

Trei ani mai târziu, după şapte decenii în care a fost bucurat şi înveselit generaţii întregi de români, Gică Petrescu – sărac şi fără moştenitori direcţi – s-a stins din viaţă la vârsta de 91 de ani, în apartamentul său din centrul Capitalei.

Foto: Gica Petrescu – wikipedia

13
/09
/23

Ediția cu numărul 11 a Jazz in the Park 2023 a adus pe cele cinci scene, amplasate în ,,Muzeul Satului” din Cluj-Napoca, 50 de nume ale muzicii internaționale și românești, majoritatea reprezentanți ai jazzului contemporan, dar și câteva legende ale industriei.

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.