Un spirit renascentist în secolul XX: Matila Ghyka
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-spirit-renascentist-in-secolul-xx-matila-ghyka/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE „Nu poţi fi profet în ţara ta”, aceste înţelepte vorbe poplare se potrivesc celui care, plecat la 10 ani din Iaşi, şi-a făcut o carieră remarcabilă mai ales în străinătate. Educat la Paris, modelat de iezuiţi (care l-au învăţat matematică), urmează Şcoala navală din Brest. Îşi adaugă un doctorat în Drept la Bruxelles, intră în serviciul diplomatic român şi… călătoreşte.

Un articol de Georgeta Filitti|20 aprilie 2017

Am spune într-o formă puţin obişnuită căci îşi face o nouă identitate şi la New York lucrează o vreme ca muncitor într-o uzină de automobile. Performează spectaculos şi e promovat dar atare carieră nu-l interesează încât se refugiază la Hollywood unde face figuraţie. Îşi continuă periplul în Extremul Orient, acumulând experienţe unice. Revenit pe bătrânul continent, îndeplineşte o misiune plină de provocări: aduce din şantierele navale londoneze câteva fregate comandate de Marina română, dar nu pe calea clasică: Marea Mânecii, Oceanul Atlantic, Marea Mediterană, Marea Neagră ci pe reţeaua de canale (de multă vreme nefolosite) care legau Rinul de Dunăre. Al Doilea Război Mondial îl găseşte în Occident, unde va rămâne până la sfârşitul vieţii. E răstimpul când activitatea creatoare are prioritate. Aşa se conturează personalitatea sa de estetician, filosof vitalist şi memorialist.

În 1941, scrie Cronologie documentată a istoriei românilor, în dorinţa de a informa opinia publică internaţională despre ţara sa, mutilată teritorial cu un an înainte. Estetica proporţiilor (1927), Numărul de aur (1931), romanul Ploaia de stele (1933), Vraja cuvintelor (1941) evidenţiază o personalitate polivalentă, respectată, un maestru demn de urmat. Pictorul S. Dali, scriitorul Paul Valéry, inegalabilul narator de călătorii, sir P. Leigh Fermor s-au împărtăşit din ştiinţa lui, i-au devenit prieteni. Lucrarea care, fără îndoială a stârnit cel mai mare interes la marele public a fost Popasuri ale tinereţii mele şi Fericit ca Ulysse, 2 volume (1955-1956), tipărite în engleză şi franceză. E mărturia cuceritoare a unor călătorii de iniţiere, de desăvârşire personală ce pot sluji oricui ca exemplu.  Mai mult, referinţele permanente la ţara lui de origine pun încă odată, aşa cum făcuse şi Regina Maria în deceniul al 3-lea al secolului XX, România pe hartă. Matila Ghyka se înscrie în pleida strălucită a intelectualilor români de mare efervescenţă creatoare care au dovedit că mica ţară de la capătul Europei răsăritene e o pepinieră ce furnizează lumii continuu nume memorabile.

Dar istoria lumii nu are totdeauna acelaşi ritm cu istoria noastră. După război opera „boierului” de la Sarafineşti, idealist, nemarxist a fost publicată fragmentar, nesemnificativ, pierzându-se în grămezile de literatură propagandistică ale „întunecatelor decenii”.

După 1989, Curtea veche, Editura de Vest, Polirom, Nemira au început să publice, în traducere, unele opere ale românului uitat. Doar că în acelaşi timp au apărut şi criticile: n-a mâncat salam cu soia alături de noi, a fost mai mult un hedonist care şi-a plimbat plictisul prin lume (trebuie precizat că Matila Ghyka şi-a petrecut ultimii ani de viaţă într-un azil de bătrâni din Anglia). Ignorat de dicţionare, enciclopedii şi alte instrumente de lucru, nemaivorbind de manuale din spaţiul cultural românesc, scriitorul socotit la Paris şi astăzi ca un adevărat mentor al lumii intelectuale pariziene din anii ’30, cu o Asociaţie englezească ce îi gestonează tipărirea operei, la noi rămâne cantonat într-o casetă Wikipedia, de unde îl scoate, uimit, câte un conaţional dornic de a fi considerat descoperitor de valori naţionale.

Cazul Matila Ghyka rămâne emblematic pentru capacitatea noastră de a ne face rău, a-i învinovăţi pe alţii şi de a ne bucura de o permanentă şi de nezdruncinat mediocritate în plan internaţional.



30
/05
/21

„Mi se pare că mai degrabă aș putea fi învinuit de lăcomie, de beție, de superficialitate, de indiferență, de orice doriți”, îi scrie Cehov lui A.N. Pleșcev, prietenul lui, la 1888, „însă nu de dorința de a părea ori de a nu părea ceva. Nu m-am ascuns niciodată! Dacă dumneavoastră îmi sunteți drag, sau Suvorin, sau Mihailovski, n-o ascund nicăieri”.

10
/05
/21

Cu siguranță nu se poate purta o discuție despre feminitate, despre generozitate, despre curajul asumării și despre distincție fără a o aminti pe regina Maria, suverana României. Un articol de Simona Preda, istoric și lector al Fundației Calea Victoriei.

09
/05
/21

VIAȚA SECRETĂ A TABLOURILOR Ziarul Metropolis vă invită la mici incursiuni în existenţa nevăzută, uitată sau ignorată a imaginilor care ne fascinează. Unele au schimbat istoria artei, altele au rămas ascunse printre poveşti.

25
/04
/21

Demonstrațiile studențești începute la Paris în primele zile ale lunii mai din 1968, la un an după ce la San Francisco prinsese contur mișcarea flower power, au împins mai departe istoria într-un moment în care părea înțepenită.

06
/04
/21

Ce destin! Să te naşti la începutul secolului 20, să fii unul din pionerii documentarului din România, dar şi al dezvoltării instituţionale a cinematografiei, să faci filme în două regimuri autoritare şi în timpul unui război şi să mori la aproape 100 de ani. Regizorul Paul Călinescu poate fi descoperit prin 12 documentare de scurtmetraj disponibile online, gratuit, în cadrul Cineclubului One World Romania.

01
/04
/21

Cineclubul One World Romania își propune în 2021 să recupereze și să analizeze evoluția filmului documentar românesc din perioada interbelică și din cea comunistă. Primele două sesiuni sunt dedicate filmografiei cineastului Paul Călinescu. 12 dintre documentarele lui, realizate în perioada 1934-1948, sunt disponibile gratuit până la 25 aprilie.

14
/03
/21

Pe 12 aprilie 1975, la unul dintre cele mai cunoscute spitale pariziene se stingea din viață o artistă care era deja mit. După o agonie care nu prevestea nimic bun, se despărțea de o viață care îi aduse și suferință, și bucurie, și victorii răsunătoare, și înfrângeri dureroase.

21
/02
/21

Pentru un oraș ca Bucureștiul, nu e deloc simplu să-și țină aproape oamenii care-l iubesc. Deși există o mie de motive de dezamăgire și de îndepărtare, se găsesc și spații unice, unde orașul face cuceriri noi sau strânge legături mai vechi. Unul dintre ele este Hanul cu Tei.