VIAȚA SECRETĂ A TABLOURILOR Ziarul Metropolis vă invită la mici incursiuni în existenţa nevăzută, uitată sau ignorată a imaginilor care ne fascinează. Unele au schimbat istoria artei, altele au rămas ascunse printre poveşti.
Un articol de Dana Ionescu|27 mai 2021
Ferite de priviri curioase, tablourile duc uneori o viață de neînțeles. Departe de ochi ce pot fi indiscreți, rămân în umbră sau chiar în întuneric incredibil de mulți ani. Câteodată chiar o viață de om. Este cazul unei bijuterii ascunse decenii întregi departe, într-un pod.
Povestea ei a început de mult, când un pictor sărac, îndrăgostit de natură, își ducea zilele taciturne în singurătatea din solarul Arles, în sudul Franței, departe de ochii mondenilor. Numele lui este Vincent van Gogh, astăzi protagonist al unui capitol esențial din istoria artei moderne și al unei mitologii seducătoare. Artist singular, pictorul a lăsat și în creația, și în biografia lui semne de întrebare. Iar misterul e întreținut și de destinul unora dintre picturile lui. Printre ele, și „Apus de soare la Montmajour”.
Razele soarelui strecurându-se discret într-un moment cuminte al crepuscului, asta ar fi vrut să surprindă pictorul în această lucrare, dacă e să dăm crezare rândurilor scrise pentru Theo, fratele protector. În 1888, aflat în sudul liniștit și luminos al Franței, ideal pentru artiștii solitari, suferindul Vincent van Gogh pictează mai multe tablouri care vor încânta peste o vreme nenumărați admiratori. Una dintre ele este un ulei pe pânză înfățișând un colț de natură, în fundalul căreia se văd ruinele mănăstirii de pe dealul Montmajour, iar povestea lui a ieșit la iveală abia acum câțiva ani. În 2013 iubitorii de artă din toată lumea au descoperit viața secretă a acestui incredibil peisaj realizat la sfârșitul secolului al XIX-lea și rămas inaccesibil, chiar necunoscut, mai bine de cincizeci de ani. Recuperat de Muzeul Vincent van Gogh de la Amsterdam, unde a și fost expus pentru prima dată după redescoperire, în anul 2013, tabloul i-a încântat pe experți.
În perioada în care a pictat celebrele „Florea-soarelui” și „Casa galbenă”, Vincent Van Gogh a desăvârșit și minunatul peisaj ce avea să se rătăcească prin istorie. Cu cât numele artistului olandez a căpătat greutate, cu atât lucrarea în care putem admira azi dealul Montmajour s-a îndepărtat de posibilii admiratori. Se pare că în 1908 ar fi fost cumpărată de norvegianul Christian Nicolai Mustad, care l-a ascultat pe istoricul de artă Jens Thiis, director al Muzeului Național din Oslo. Povestea spune că un ambasador al Franței l-a vizitat pe proprietarul tabloului în Suedia și i-a zis că e victima unei înșelăciuni, pentru că „Apus de soare la Montmajour” e un fals sau, dacă nu, o lucrare în mod eronat atribuită lui Vincent van Gogh. Așa că Mustad a aruncat tabloul într-un… pod, unde a și rămas o viață de om.
Dacă ne luăm după „Burlington Magazine”, cel care a pecetluit soarta peisajului ce avea să fie expus public abia în 2013 nu a fost un ambasador francez, ci un consul norvegian de la Paris, Auguste Pellerin, colecționar de artă, fin cunoscător al picturii. Potrivit aceleiași surse, tot acest misterios personaj ar fi deținut compania Astra Margarine, aflându-se în competiție cu norvegianul Mustad. Și e foarte posibil, susțin autorii acestei ipoteze, ca Mustad, și el colecționar, să se fi înfuriat. Iar la furie nu se iau hotărâri înțelepte. Dimpotrivă. La furie se iau decizii pripite, cum ar fi să arunci un tablou în pod, fără să mai cercetezi.
Mica povestire polițistă nu se oprește aici, însă abia în 1970 se pare că se mai întâmplă ceva: tabloul e reevaluat, dar verdictul este același: nu e un Van Gogh autentic. Și, ironic, unul dintre evaluatori este însuși Muzeul Van Gogh.
Mai trece o vreme și apar, aflăm, dovezi că tabloul a fost pictat de artistul olandez, care îl amintește în scrisorile pe care i le trimite fratelui său. Iată ce îi scrie Vincent lui Theo pe 5 iulie 1888 despre peisajul în lucru: „Nu te-ar surprinde să vezi apărând dintr-odată cavaleri și doamne întorcându-se de la vânătoare cu șoimi ori să auzi glasul unui trubadur provensal de altădată”.
Experții s-au înșelat, aceasta este concluzia. Totul e bine când se sfârșește cu bine și aventura tabloului nesemnat, care a parcurs un laborios proces de autentificare, o arată încă o dată.
