UNATC vrea să salveze Studioul de Teatru Casandra
https://www.ziarulmetropolis.ro/unatc-vrea-sa-salveze-studioul-de-teatru-casandra/

Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” vă solicită sprijinul în demararea campaniei „Salvaţi Casandra!”.

Un articol de Elena Simion|1 noiembrie 2014

Generaţia actuală de studenţi – viitori actori, regizori, scenografi şi coregrafi, de la UNATC se află în impas. Le lipseşte singurul teatru destinat în exclusivitate spectacolelor studenţeşti, singurul spaţiu unde, până acum câţiva ani, s-au întâlnit cu succes creaţia, cercetarea şi experimentul, în faţa unui public numeros şi fidel.

Studioul „Casandra” a luat fiinţă pe 21 ianuarie 1957, iar primul spectacol prezentat a fost „Plicul” de Liviu Rebreanu, interpretat de studenţii clasei profesorului Ion Finteşteanu, printre care Forin Piersic, Leopoldina Bălănuţă, regizorul Dinu Cernescu.

Locul a devenit o legendă pentru că timp de jumătate de secol, pe scena de la „Casandra” au debutat mulţi dintre marii actori şi regizori români în peste 300 de premiere teatrale studenţeşti. Aici au debutat regizorii David Esrig, Dinu Cernescu, Alexandru Dabija, Alexandru Tocilescu, Mariana Cămărăşan, Gianina Cărbunariu şi au predat profesorii Ion Finteşteanu, Marietta Sadova, Dem Rădulescu, Olga Tudorache, Sanda Manu şi Ion Cojar.

Din păcate, Studioul de teatru „Casandra” nu mai există din anul 2008. Ca urmare a unei decizii ilegale, universitatea a fost privată de un spaţiu foarte important, care a oferit vizibilitate pentru producţiile studenţilor timp de 50 de ani. Situat pe Strada Franceză, la numărul 9, Studioul de teatru Casandra a marcat debutul tuturor generaţiilor de actori români începând cu anul 1957. Ultima generaţie care a jucat aici a fost cea din 2007.

În prezent, situaţia juridică a imobilului este incertă, iar clădirea a intrat deja într-un proces de degradare care trebuie oprit. Din acest motiv, în data de 20.08.2014, UNATC „I.L. Caragiale” a formulat o plângere penală împotriva faptelor de abuz asupra Studioului de Teatru „Casandra”.

Universitatea doreşte să reintre în posesia imobilului care a găzduit Studioul de Teatru „Casandra”, iar locul să redevină un reper pentru teatrul tânăr, aşa cum a fost până în 2008.

Dacă vreţi să semnaţi petiţia online, o puteţi face aici.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".