UNDERCLOUD 12: curaj și asumare pe scena teatrului independent
https://www.ziarulmetropolis.ro/undercloud-12-curaj-si-asumare-pe-scena-teatrului-independent/

Ajuns la cea de-a 12-a ediţie, UNDERCLOUD – Festival de Teatru Independent de Orice, primul festival de teatru independent din România va avea loc anul acesta în perioada 23-30 august, la Muzeul Țăranului Român.

Un articol de Petre Ivan|8 august 2019

Timp de 8 zile, spectatorii vor avea șansa de a participa la peste 30 de spectacole de teatru contemporan, performanceuri, spectacole de dans, concerte și experiențe artistice unice.

Biletele s-au pus în vânzare pe mystage.ro și pe Eventbook.

Ediția din 2019 își propune să vorbească despre curaj și asumare într-un context cultural și artistic tot mai dificil, în care sprijinul instituțiilor culturale de stat este diminuat considerabil sau chiar absent. Festivalul UNDERCLOUD s-a născut acum 12 ani din nevoia de exprimare artistică liberă și a dovedit că este o platformă independentă reper, scena festivalului fiind definită de spectacole reprezentative, curajoase, unice.

Am născut acest festival și l-am crescut firesc de la an la an. Ba mai mult, am avut grijă să nu dezamăgim publicul, să garantăm experiențe cu sens și să nu ne pierdem entuziasmul, indiferent de dificultățile întâmpinate. Asta vom face și în ediția de anul acesta când nu avem niciun sprijin de la stat, dar avem aceeași nevoie artistică. Promisiunea este că la UNDERCLOUD veți găsi aceeași calitate și atmosferă, indiferent de piedici” – Chris Simion Mercurian, directoarea festivalului.

Selecția UNDERCLOUD din acest an aduce în discuție subiecte actuale, despre care este necesar să vorbim mai mult decât oricând: despre eroi și origini culturale vorbește ”BASMa CURATĂ”, spectacol de dans contemporan a cărui concept și coregrafie sunt semnate de Arcadie Rusu și Ioana Marchidan (producție: Linotip), despre onestitate și noi începuturi se vorbește în spectacolul scris și regizat de Letiția Vlădescu – ”Această Sonia” (producție: Green Hours).

Cataclisma (concept, coregrafie, ilustrație muzicală și interpretare: Andreea Gavriliu, producție: unteatru) este un solo coregrafic despre deformare și acumulare, Dust (r: Ana Crăciun-Lambru, producător: Connecticut Repertory Theatre) este un one woman performance despre sacrificiul oricărui emigrant plecat în căutarea unei vieți mai bune. Despre bani și timp vorbește Radu Popescu în Cadran Plus Plus.

Teatrul și cinemaul se întâlnesc pe scenă în Persona, povestea lui Ingmar Bergman, Putere. Povești personale (regia: Carmen Lidia Vidu) are ca punct de pornire și reper vizual pictura artistului contemporan Gheorghe Fikl iar prima piesă scrisă de Pascal Bruckner pentru Grivița 53, Cu ce vă servesc? îl are ca sursă de inspirație pe dramaturgul Eugene Ionesco.

Pe Oana Pellea o puteți vedea în #ViațaLaBirou, un spectacol despre interacțiunea interumană în regia Letiției Roșculeț, pe Marian Râlea și Dana Rogoz în Proof, spectacolul regizat de Andrei și Andreea Grosu la unteatru, pe Maria Obretin în Cadran plus plus iar pe Maia Morgenstern în Cu ce vă servesc?.

Mai multe detalii despre spectacolele #UNDERCLOUD12 și programul festivalului se găsesc pe www.undercloud.ro, pe facebook.com/undercloudfestival și instagram.com/undercloudfestival.

Ca în fiecare an, UNDERCLOUD pregătește publicului scene alternative și evenimente speciale. Anul acesta, poezia urcă pe scenă pentru poeți consacrați sau amatori, iar finalul festivalului va fi marcat de un concert Moonlight Breakfast, pe 30 august la Muzeul Țăranului Român.

Biletele pot fi achiziționate online prin MyStage sau Eventbook.

UNDERCLOUD a fost creat în 2008 și este primul festival de teatru independent din România. Din 2014 se desfăşoară sub egida programului Europe for Festivals. Festivals for Europe, un important certificat internaţional atribuit de Comisia Europeană şi Asociaţia Festivalurilor din Europa.

UNDERCLOUD este creat și organizat de Asociația UNDERCLOUD.

Foto: UNDERCLOUD 12 – facebook

 

28
/07
/15

Săptămâna trecută a debutat proiectul „Filme pentru Liceeni”. El vizează realizarea unui ghid educativ însoțit de evenimente de proiecții gratuite de filme de artă pentru liceele din 13 orașe din țară, precum București sau Toplița, Târgoviște și Corabia.

28
/07
/15

Spectacolul Teatrului Mic - "39 de trepte" -, regizat de Gabriela Dumitru după filmul omonim de John Buchan și Alfred Hitchcock, va fi prezentat, între 6 și 17 august, în 12 reprezentații, la New Town Theatre, în cadrul celui mai amplu festival de teatru din lume - Edinburgh Fringe.

27
/07
/15

Bobbi Kristina Brown, fiica lui Whitney Houston şi a artistului Bobby Brown, a murit, duminică, la vârsta de 22 de ani. Decesul lui Bobbi Brown vine după aproape jumătate de an de când tânăra a fost găsită fără cunoştinţă în cada din sala de baie a vilei sale, incident care a prezentat o serie de similarităţi bizare cu circumstanţele în care a murit mama ei, în anul 2012.

27
/07
/15

„Șarpele” este ecranizarea nuvelei fantastice cu același titlu a lui Mircea Eliade, în regia lui Viorel Sergovici. La granița dintre vis și realitate, dintre descoperire și pasiune stau actorii Ilinca Goia, Cătălina Mustață, Victoria Cociaș, Mircea Rusu, Gheorghe Dinică și călăuza lor, jumătate călugăr, jumătate corupător – Claudiu Bleonț.

26
/07
/15

Filmele "Aferim!", de Radu Jude, "Comoara", de Corneliu Porumboiu, "Un etaj mai jos", de Radu Muntean, "Toto şi surorile lui", de Alexander Nanau, şi "Ramona", de Andrei Creţulescu, au fost selectate la cea de-a 64-a ediţie a Melbourne International Film Festival din Australia (30 iulie - 16 august).

25
/07
/15

Unul dintre cele mai apreciate evenimente culturale de către public, din ultimii trei ani, de la Sibiu, concertul "Simply The Best - Povestea Naiului", a adunat mii de oameni în Piața Mare din centrul istoric al fostei Capitale Culturale Europene.

24
/07
/15

Peter Sellers a fost unul dintre cei mai mari actori de comedie. Nominalizat la Cannes şi la Globurile de Aur, filmul lui Staphen Hopkins, “Eu, Peter Sellers”, cu Geoffrey Rush în rolul principal, constituie o biogafie tulburătoare şi fascinantă a celui care a rămas în memoria cinefililor prin interpretările sale de geniu.