-->

MEMORIA CULTURALĂ – Alexandru Tocilescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/memoria-culturala-alexandru-tocilescu/

Într-o zi de 27 iulie (1946) se năştea Alexandru Tocilescu, unul dintre cei mai apreciaţi regizori de teatru români.

Un articol de Petre Ivan|27 iulie 2015

Alexandru Tocilescu a montat cu succes piese ca „O zi din viaţa lui Nicolae Ceauşescu”, „Elizaveta Bam”, „Comedie roşie”, „Casa Zoicăi”, „Eduard al III-lea”, „Sfârşit de partidă”, „Comedie roşie” etc.

Printre filmele regizate de Alexandru Tocilescu se numără „Bani de dus, bani de-ntors” (2005), „Ultima haltă în Paradis” (2002) şi „Tristeţea vânzătorului de sticle goale” (1981).

 „La vârsta de 14 ani trăiam absorbiţi de muzică şi de dans şi de felul acesta naiv şi romantic în care ne petreceam sâmbetele, prin petreceri cu rock şi twist. Nu exista nicio tentă sexuală, niciun mod insidios de a ne apropia de fete, din contră, fetele ne erau egale, erau respectate, iubite, dar nu se punea problema altfel. Acum, la vârsta de 15 ani, lucrurile sunt demult rezolvate. Filmele care veneau în oraş trecuseră şi ele printr-o cenzură destul de drastică înainte, nu conţineau scene de sex sau violenţă. Era o emoţie mare când apărea o actriţă dezbrăcată, la teatru nici nu se punea problema de aşa ceva“ – Alexandru Tocilescu

În 1999, Alexandru Tocilescu a primit premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol – „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale, montat la Teatrul Naţional Bucureşti, iar în 2002 i-a fost decernat premiul UNITER pentru întreaga activitate.

Totodată, în 2006, Tocilescu a primit premiul pentru cea mai bună regie, cu piesa „O zi din viaţa lui Nicolae Ceauşescu”, în cadrul Festivalului Comediei Româneşti – festCO.

În anul în care s-a stins din viaţă (2011), Tocilescu a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor – Walk of Fame, un proiect cultural dedicat „valorilor artistice ale teatrului şi filmului românesc”, situat în Piaţa Timpului din Capitală.

Foto: Alexandru Tocilescu  – wikipedia, cinemagia

03
/07
/26

„Cred că arta dramatică este o artă eminamente feminină. Să-ți fardezi chipul, să-ți disimulezi adevăratele sentimente, să încerci să te faci plăcută și să atragi atenția, toate acestea sunt defecte puse în seama femeilor și care sunt tratate cu mare indulgență...”

03
/02
/26

Undeva, într-o fundătură din Bucureşti, din cartierul Rahova-Ferentari, „acolo unde întorceau tramvaiele 7 și 15, a treia stație de la Sebastian” se năștea acum 80 de ani, Ștefan Iordache. Era ziua de 3 februarie. „Ai mei erau din Calafat, unde amândoi locuiau pe aceeaşi stradă. S-au căsătorit şi, tineri şi fericiţi, au pornit-o în lumea largă”. Era anul 1941.

22
/12
/25

Era cea mai lungă noapte a anului 1956, 21 spre 22 decembrie. Într-o cameră a Spitalului „Central” din Bucureşti, după zece zile de speranţe şi disperări, Nicolae Labiş înţelegea că va muri, că drumul înapoi spre viaţă îi fusese iremediabil închis atunci când destinul sau o mână „prietenoasă” îl împinsese spre linia tramvaiului de la Colţea.

17
/11
/25

„Ideea care m-a urmărit este că şansa picturii mele a fost tocmai dezavantajul de a trăi în Est şi de a participa la toate coşmarurile acestei epoci, care mă urmăresc obsesiv în drama picturii mele.” Corneliu Baba s-a născut pe 18 noiembrie 1906.