#UnitedShorts – trei scurtmetraje din colecția Animest, livrate săptămânal la tine acasă
https://www.ziarulmetropolis.ro/unitedshorts-trei-scurtmetraje-din-colectia-animest-livrate-saptamanal-la-tine-acasa/

Începând de vineri, 8 mai, şi până la marea revedere cu publicul din acest an, Animest invită iubitorii de film de pretutindeni într-o călătorie virtuală prin lumea celor mai bune scurtmetraje de animaţie din istoria festivalului.

Un articol de Liliana Matei|8 mai 2020

„Skhizein” (r. Jeremy Clapin), câștigătorul Trofeului Animest în 2008, este primul scurtmetraj din seria curatoriată sub umbrela #UnitedShorts, disponibilă gratuit pe www.animest.ro. Cea de-a 15-a ediție a festivalului va avea loc anul acesta în perioada 9-15 noiembrie, la București.

În ultimii ani, proiecțiile în aer liber organizate pe timpul verii de cel mai mare festival de film de animație din estul Europei deveniseră deja o tradiție. În așteptarea unei noi ediții, o amplă colecție de scurtmetraje fermeca publicul de toate vârstele prezent la evenimentele culturale partenere. Anul acesta, până la următoarea întâlnire cu spectatorii, selecția curatoriată de Animest va fi prezentată online. În fiecare zi de luni, miercuri și vineri, organizatorii vor publica pe site un nou scurtmetraj, nu doar din dorința de a susține comunitatea creatorilor în această perioadă, dar și pentru a le oferi iubitorilor de film de animație ocazia de a urmări câteva dintre cele mai bune filme incluse sau nu în selecția festivalului de-a lungul timpului.

Între timp, înscrierile la cea de-a 15-a ediție Animest continuă. Până pe 20 iunie, artiștii din întreaga lume își pot înscrie gratuit filmele de animație produse după data de 1 ianuarie 2019, într-una din cele șapte categorii: Lungmetraj, Scurtmetraj International, Film studenţesc, Videoclip, Scurtmetraj românesc, Minimest (scurtmetraje pentru copii) și VR. Sute de filme au fost deja înscrise în competiție. Pentru cel de-al patrulea an consecutiv, câștigătorul Trofeului Animest va intra automat pe lista nominalizărilor din care membrii Academiei Americane de Film votează cele cinci scurtmetraje de animaţie finaliste. Animest este primul festival autohton care primeşte această distincţie din partea Academiei Americane de Film și este, de asemenea, Ambasadorul în România al Premiilor Europene de Animație – Emile Awards.

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.