Vă e dor de o seară faină la teatru? Lia Bugnar vă propune „Jocul de-a adevărul”
https://www.ziarulmetropolis.ro/va-e-dor-de-o-seara-faina-la-teatru-lia-bugnar-va-propune-jocul-de-a-adevarul/

Marţi 15 iunie, platforma piciordeplay.ro va găzdui o premieră perfectă pentru cei cărora le e enorm de dor de teatru-dătător-de-stare-bună: „Jocul de-a adevărul”, în regia şi pe textul Liei Bugnar, avându-i în distribuţie pe Marius Manole, Medeea Marinescu, Alexandru Nedelcu şi Lia Bugnar.

Un articol de Cristina Enescu Aky|8 iunie 2021

Spectacolul va fi jucat live pe scena Teatrului Metropolis de la ora 20:00, dar de la 19:45 vă veți putea loga deja pe platformă pentru a viziona discuțiile cu și dintre actori dinainte de spectacol). Biletele pot fi achiziționate aici.

Ce se ascunde între imaginea noastră și realitatea existenței noastre? Ce distanță e între ce gândim și ce spunem? Și cum reacționăm când ne descoperim așa cum suntem față de ceilalți dar și față de noi înșine? Nu sunt simple și adesea nici comode răspunsurile la aceste întrebări, dar spectacolul Liei Bugnar încearcă să ofere variante de răspunsuri, în stilul deja cunoscut și apreciat: o împletire de umor și momente mai de pus pe gânduri, zâmbete și tristeți, găselnițe narative delicioase și lucruri la care vei mai rumega în gând și după terminarea spectacolului.

Textul scris cu vreo 15 ani în urmă de Lia Bugnar își menține prospețimea azi poate mai mult decât înainte de era pandemică, în care adevărul și minciuna s-au înfruntat parcă mai public și mai virulent. „E, poate, unul dintre spectacolele mele cele mai dulci, (…) dar bineînțeles că am pus eu pe-acolo și niște buzunare cu dramă, că altfel ni se apleacă de la atâta dulce. Umor, emoție, un Marius [Manole] de vor cădea fanii ca muștele, o Medeea [Marinescu] de vrei s-o iei de tot acasă, un Alex Nedelcu de mi-era mai mare dorul să mai lucrez cu el, și o eu cum mă știți” spune Lia Bugnar.

Doi necunoscuți, un bărbat și o femeie, sunt siliți de împrejurări să petreacă o oră împreună într-o „cameră a surprizelor”. Totul devine rapid o avalanșă de lucruri neașteptate, cu impact deloc mic asupra vieților celor doi, care se văd nevoiți să se privească așa cum sunt „într-adevăr”. Nu vă speriați, însă, ca majoritatea spectacolelor semnate de Lia Bugnar, și acesta are șansa unui final cu zâmbete, cum îi stă bine unei comedii romantice.

Legat de prezentarea online a acestui spectacol, Lia Bugnar a promis în timpul pandemiei să nu renunțe la spectacolele online nici după revenirea în sălile de teatru, „pentru că acest teatrul online care a pornit ca o soluție de criză s-a dovedit a fi necesar pentru anumiți spectatori din provincie, străinătate, ba chiar si din București. Nu vom difuza înregistrări, de fiecare dată transmisiunile vor fi live, cu pălăvrăgelile de dinainte și după, așa cum ne-am și v-ați obișnuit.

Piciordeplay.ro este o nouă platformă ce își propune să fie un loc de întâlnire între public și artiștii artelor performative românești (teatru, concerte, stand -up, dans, circ, etc). Toate spectacolele prezentate aici au loc live, sunt filmate de o echipă de profesioniști, cu echipamente performante, și pot fi urmărite de spectatori de pe orice dispozitiv conectat la internet. Spectacolele se desfășoară uneori doar online, alteori în format hibrid (cu spectatori în sală dar și online). Transmisiunile sunt mereu live, fiind disponibile pe platformă timp de câteva zile după fiecare eveniment.

*

Jocul de-a adevărul

de Lia Bugnar

Regia: Lia Bugnar

Distribuție: Marius Manole, Medeea Marinescu, Alexandru Nedelcu, Lia Bugnar

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.