“Vă place Tango?” Turneul pasiunii, marca Răzvan Suma, din nou pe scenele din România
https://www.ziarulmetropolis.ro/va-place-tango-turneul-pasiunii-marca-razvan-suma-din-nou-pe-scenele-din-romania/

O nouă ediţie, cea de-a doua, a Turneului Naţional “Vă place Tango?” va avea loc în 9 oraşe din România între 23 mai şi 12 iunie.

Un articol de Liliana Matei|19 mai 2015

O premieră absolută în peisajul muzical românesc, este un turneu dedicat 100% tangoului, iniţiat anul trecut de violoncelistul Răzvan Suma, alături de doi invitaţi care aduc cu ei atmosfera autentică a legendarei muzici originare din Argentina: Analia Selis, voce şi Julio Santillán, chitarist şi compozitor. Dacă prima ediţie a însemnat 10 oraşe şi peste 7.000 de spectatori, în acest an cei trei muzicieni vor continua povestea itinerantă a legendarului tango la Dumbrăveni, Mediaş, Sinaia, Mogoşoaia, Deva, Reşiţa, Focşani, Galaţi şi Bucureşti.

„Vă place Tango?”, episodul 2015, aduce o noutate de maxim interes în conceptul turneului: pe lângă aranjamentul inedit pentru violoncel, chitară şi voce, repertoriul a fost extins pentru a cuprinde alături de piese celebre semnate de cei mai cunoscuţi compozitori ai genului – Astor Piazzolla, Carlos Gardel şi Sebastián Piana -interpretate în stilul tradiţional original, creaţii compuse de Julio Santillán şi o serie de tangouri din repertoriul de gen românesc.

Iar scenografia a fost astfel gândită pentru ca fiecare concert să evoce, însufleţit de jocul scenic al Analiei Selis, atmosfera inconfundabilă a mahalelor din Buenos Aires şi pe cea a localurilor bucureştene din perioada interbelică!

Cei trei artişti pornesc din nou la drum răspunzând prezent apelului şi reacţiei extraordinare a publicului la succesul şi anvergura primei ediţii din 2014, când mii de spectatori s-au lăsat seduşi de aceasta muzică şi acest dans precum : „Un gând trist care se dansează, o alianţă între graţie şi cruzime”, după cum îl definea Borges.
Primul concert al turneului va avea loc sâmbătă, 23 mai, la Dumbrăveni, într-un moment cu o semnificaţie cu totul specială pentru istoria recentă a oraşului: Casa de Cultură din Dumbrăveni, spaţiul care va găzdui evenimentul, va fi inaugurată cu acest prilej, după două decenii de pauză de funcţionare.

“Am fost foarte bucuroşi de succesul de anul trecut şi am decis ca anul acesta să reedităm această experienţă, aducând elemente noi, de surpriză, cum ar fi includerea în repertoriu a unor tangouri româneşti foarte cunoscute, care sper că vor fi gustate de public în aranjamentul şi în interpretarea noastră. Este o muncă destul de grea pentru noi, dar ne simţim foarte bine toţi trei la repetiţii şi pe scenă, iar această bucurie şi plăcere de a cânta sperăm că va fi simţită din plin de public. Sunt nerăbdător să ajung în fiecare oraş în parte şi să ne reîntoarcem la Sala Radio din Bucureşti unde va fi un concert cu şi mai multe surprize”, declară Răzvan Suma.

Cei trei muzicieni sunt nume bine cunoscute pe scenele româneşti şi internaţionale. Violoncelistul Răzvan Suma, solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, a susţinut sute de recitaluri şi concerte în România şi în străinătate. A evoluat, alături de pianistul spaniol Josu Okiñena, în săli prestigioase ca Auditorio Nacional de Madrid şi Teatro Colon din Buenos Aires şi a colaborat cu nume sonore ale scenei artistice internaţionale: Maxim Vengerov, Cvartetul Voces, Silvia Marcovici, Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Christian Badea sau Misha Katz.

Originară din Argentina, Analia Selis a devenit în ultimii ani una dintre cele mai cunoscute şi apreciate voci exotice din peisajul muzical românesc. A fost invitată să deschidă evenimente muzicale de înaltă ţinută artistică – concertele susţinute în România de Buena Vista Social Club, Juanes, Natalie Imbruglia, Septeto Nacional de Cuba. Analia este cunoscută publicului din România mai ales pentru promovarea inspirată, adesea cu elemente de scenografie autentică, a muzicii din ţara ei natală, Argentina.

Compozitor, chitarist şi orchestrator argentinian, Julio Santillán a înregistrat peste 40 de CD-uri cu muzicieni din întreaga lume. A început studiile muzicale în Argentina pentru a le continua ulterior la Berklee College of Music din Boston (Statele Unite). A lucrat, ca orchestrator şi compozitor, pentru spectacole de teatru, filme, înregistrări şi concerte live ale unor artişti de primă mărime din SUA şi Europa. În abordările sale componistice, combină elemente ale muzicii tradiţionale argentiniene cu jazz şi muzică clasică.
Pentru mai multe detalii despre turneul naţional „Vă place Tango?” vă rugăm să consultaţi pagina web www.razvansuma.com.

ITINERAR

23 mai, Dumbrăveni – Casa de Cultură, ora 19.00
24 mai: Mediaş – Sala Traube, ora 19.00
30 mai: Sinaia – Sala de concerte a Castelului Peleş, în cadrul stagiunii „Sunetul muzicii”, ora 16.00
31 mai: Palatul Mogoşoaia, în cadrul Mogoşoaia Clasic Fest, ora 12.00
1 iunie: Deva – Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, în cadrul evenimentului „Ziua copilului din noi”, ora 19.00
2 iunie: Reşiţa – Centrul Civic (dacă plouă, concertul se va desfăşura la Teatrul de Vest), ora 19.00
4 iunie: Focşani – Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia”, ora 19.00
6 iunie: Galaţi – Teatrul Muzical „Nae Leonard”, ora 19.00
10 iunie: Bucureşti – Sala Radio, ora 19.00

Foto: Virgil Oprina

02
/04
/15

Astăzi, maestrul Gică Petrescu, îndrăgitul cântăreţ şi compozitor de muzică uşoară, populară şi de petrecere, ar fi împlinit... 100 de ani.

01
/04
/15

Dedicată celebrării carierei artistice a basului Mihnea Lamatic, solist al Operei Naţionale Bucureşti, Gala Aniversară Mihnea Lamatic aduce în prim-plan cele mai importante roluri de operă şi operetă pe care artistul le-a interpretat pe parcursul carierei sale. Evenimentul are loc sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 19.00, la Opera Națională București.

30
/03
/15

Primăria Sectorului 3 organizează, pentru al treilea an consecutiv, un eveniment dedicat omului de cultură Florian Pittiș, cel care a fost un “one man show”, un “uomo universale” al României. Flori pentru suflet – Remember Florian Pittiș va avea loc pe 18 aprilie, începând cu ora 17.00, în Parcul Titan. Accesul publicului este liber.

27
/03
/15

Ziarul Metropolis, cotidian cultural editat de Teatrul Metropolis din București, împlinește doi ani de existență astăzi, de Ziua Mondială a Teatrului. Zi de zi, publicația a încercat să-și ridice standardul și să ocolească valul de tabloidizare care a afectat chiar și cele mai prestigioase site-uri quality din România.

23
/03
/15

Vineri, 27 martie (19.00), pe scena Sălii Radio va avea loc un eveniment special de talie internaţională! Un public potenţial de milioane de ascultători se va alătura - pe calea undelor şi online - celor aproximativ o mie de spectatori prezenţi în sala de concerte bucureşteană pentru a-i aplauda pe trei tineri muzicieni laureaţi ai unor prestigioase competiţii, organizate sub egida Uniunii Europene a Concursurilor Muzicale de Tineret.

20
/03
/15

Astăzi, 20 martie, s-au lansat noile abonamente pentru ultimele trei luni de stagiune (aprilie-iunie) la Sala Radio. Trei luni în care iubitorii muzicii se pot întâlni cu Alexandru Tomescu, Mircea Albulescu, cu Luiza Zan şi Teodora Enache, cu Grigore Leşe şi Artur Șahnazarian sau cu Richard Galliano şi Sarah Nemţanu.

20
/03
/15

La finalul lunii martie, Orchestra de Cameră Radio adresează publicului său o invitaţie la o seară muzicală într-o formulă inedită: două concerte ce aparţin barocului muzical, unul semnat de Vivaldi - celebrul creator al Anotimpurilor - şi cel de-al doilea aparţinând lui Händel, vor fi interpretate în versiunea pentru nai!

18
/03
/15

Bono a cântat pentru prima dată în public după accidentul de bicicletă suferit în noiembrie 2014, alături de colegii săi din trupa U2, luni, la înmormântarea DJ-ului irlandez Tony Fenton.

17
/03
/15

Ce poate fi mai potrivit pentru o seară de martie decât partitura compozitorului rus Igor Stravinski - Sacre du printemps (Ritualul primăverii)? Vineri, 20 martie (19.00), la Sala Radio, veţi avea bucuria întâlnirii cu această lucrare inedită interpretată de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin.

14
/03
/15

Ce au în comun samba, Massive Attack, Radiohead şi pianul clasic? Răspunsul îl dă Brad Mehldau, unul dintre cei mai talentați pianişti ai lumii, care vine în România pe 26 noiembrie, în cadrul unui concert marca Jazz Night Out.