Valentin Uritescu, „Premiul pentru Întreaga Activitate” la Gala Gopo 2017
https://www.ziarulmetropolis.ro/valentin-uritescu-premiul-pentru-intreaga-activitate-la-gala-gopo-2017/

Îndrăgitul actor Valentin Uritescu va primi „Premiul pentru Întreaga Activitate” la cea de-a XI-a ediţie a Galei Premiilor Gopo. Evenimentul va avea loc pe 21 martie 2017, la Teatrul Naţional din Capitală.

Un articol de Liliana Matei|13 martie 2017

Cu o experiență de peste 50 de ani în teatru și film, Valentin Uritescu (n. 4 iunie 1941, comuna Vinerea, județul Alba) a dat viață unor nenumărate roluri secundare, pe cât de diversificate, pe atât de ofertante precum Sergentul Șaptefrați din serialul TV “Lumini și umbre” semnat de Andrei Blaier, personaj continuat ulterior în “Noi, cei din linia întâi” în regia lui Sergiu Nicolaescu, Vasile din “Concurs” (regia Dan Pița), Dr. Marcu în “Cel mai iubit dintre pământeni” (regia Șerban Marinescu).

După două examene la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică trecute cu succes, dar nefructificate din cauza unor conjuncturi nefavorabile, Valentin Uritescu este remarcat de Liviu Ciulei la concursul de la Teatrul Bulandra.

Absolvent al Promoției 1963 (clasa Constantin Moruzan) a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică “I. L. Caragiale”, Uritescu alege scena Teatrului “Maria Filotti” din Brăila, pentru ca după cinci ani să se angajeze la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. Chemat de Sandu Lazăr și Ion Cojar în mijlocul trupei, Uritescu declară etapa celor 13 ani (1968 – 1981) drept “cea mai importantă perioadă a vieții sale”.

Rolul lui Giles Overreach din spectacolul “Răfuiala” de Philip Massinger îi aduce Premiul Special al Juriului la Festivalul Tineretului (1978).

Valentin Uritescu a avut o intensă activitate teatrală în spectacolele de pe scena Bulandra: “Luna dezmoșteniților” de Eugene O’Neill, “Cabala bigoților” de Mihail Bulgakov, “A treia țeapă” de Marin Sorescu, “Dimineața pierdută” de Gabriela Adameșteanu, “Tartuffe” de Molière, dar și în piesele montate la Naționalul bucureștean: “Avram Iancu” de Lucian Blaga, “Vrăjitoarele din Salem” de Arthur Miller, “Livada de vișini” de A. P. Cehov, “Numele trandafirului” de Umberto Eco, “Nunta lui Krecinski”, “Take, Ianke și Cadîr”, “Crimă pentru pământ” sau “Patimile Sfântului Tommaso D’Aquino”. Importante pentru cariera lui Valentin Uritescu sunt și rolurile din piesele „Ultima noapte a lui Socrate” de Dumitru Solomon, la Teatrul Mundi, dar și „Angajare de clovn” de Matei Vișniec, la Teatrul Levant.

Fără a avea vreun rol principal în cinema, Valentin Uritescu s-a remarcat în zeci de filme dintre care amintim: “Concurs” (regia Dan Pița, 1982), “Ochi de urs” (regia Stere Gulea, 1983), “Întoarcerea din iad” (regia Nicolae Mărgineanu, 1983), “Fapt divers” (regia Andrei Blaier, 1984), “Noi, cei din linia întâi” (regia Sergiu Nicolaescu, 1985), “Flăcări pe comori” (regia Nicolae Mărgineanu, 1987), “A unsprezecea poruncă” (regia Mircea Daneliuc, 1991), “Balanța” (regia Lucian Pintilie, 1992), “Cel mai iubit dintre pământeni” (regia Șerban Marinescu, 1993), “Examen” (regia Titus Muntean, 2003).

De-a lungul carierei, a fost distins cu distincția Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer, Categoria D – “Arta Spectacolului” (2004), premiile Asociației Cineaștilor din România pentru rolurile din “Noi, cei din linia întâi” și “Domnișoara Aurica” sau ale Uniunii Cineaștilor din România pentru “Momentul adevărului”, “A unsprezecea poruncă”, “Rămânerea”, “Șobolanii roșii”.

În 2011, Valentin Uritescu debutează în lumea literară cu volumul autobiografic “Așa sunt eu, prost!”, iar doi ani mai târziu continuă cu “Să ai grijă de cel bun din tine”, cartea de amintiri dedicată tatălui său. Ambele apărute la Editura Humanitas.

Anul trecut, artistul a lansat și volumul „Bântuit de vieților altora”, memorii apărute la Editura Ars Docendi.

Gala Premiilor Gopo 2017 – ediția a 11-a este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei și Babel Communications.

Foto: Teatrul Național din București

 

25
/11
/13

TVR 2, TVR HD şi TVRplus.ro difuzează astăzi, de la ora 20.10, filmul „Efectul Genovese“, regizat de Jon Gostin, în seria de premiere produse recent de televiziunea publică, prin intermediul Casei de Producţie TVR.

23
/11
/13

Astăzi, TVR 2 dedică ciclul „Duminica filmului românesc” actorului Ion Caramitru. Cinefilii români vor putea urmări două dintre filmele sale reprezentative: ,,Ştefan Luchian’’ (de la ora 14.10) şi ,,Între oglinzi paralele’’ (de la ora 20.10).

21
/11
/13

Lungmetrajul Poziţia copilului, regizat de Călin Peter Netzer, propunerea României la premiile Oscar din 2014, are ,,un scenariu strălucit", iar actriţa Luminiţa Gheorghiu realizează ,,o interpretare de legendă", scrie publicaţia Indie Wire.

19
/11
/13

Cel mai nou proiect al regizorului Radu Jude, „Inimi cicatrizate“, a fost selectat în cadrul ,,Coproduction Village” la ,,Festival De Cinema Europeen des Arcs”. Evenimentul va avea loc luna viitoare, în perioada 14-17 Decembrie 2013, în Alpii francezi.

19
/11
/13

CRONICĂ DE CARTE „Dicţionar subiectiv al realizatorilor filmului românesc“ (Editura Polirom, 2013), cea mai nouă carte a criticului de film Tudor Caranfil, conţine numeroase verdicte critice ratate, în special la cineaşti de valoare.