Valentina Ciobanu Rusu, omagiată într-o expoziție la împlinirea a 100 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/valentina-ciobanu-rusu-omagiata-intr-o-expozitie-la-implinirea-a-100-de-ani/

Valentina Rusu Ciobanu este o figură importantă a artelor vizuale din Basarabia, o pictoriţă care se bucură de un profund respect şi o mare iubire în Republica Moldova. Cu toate acestea, Valentina Rusu Ciobanu este un nume cvasinecunoscut în România.

Un articol de Liliana Matei|21 octombrie 2020

Miercuri, 28 octombrie 2020, chiar în ziua în care artista împlineşte 100 de ani, Valentina Rusu Ciobanu va fi sărbătorită la Bucureşti, prin deschiderea expoziţiei „Valentina Rusu Ciobanu – Un veac de singurătate“ (perioadă de vizitare: 28 octombrie–29 noiembrie), care se va desfăşura în spaţiul expoziţional Arbor.art.room (str. Transilvaniei, nr. 11, sector 1, punct de reper: Parcul Luigi Cazzavillan), aparţinând Asociaţiei ARBOR, conduse de Victoria Nagy Vajda.

Pe data de 30 iunie 2020, cu prilejul apropiatului centenar al Valentinei Rusu Ciobanu, a fost semnat de către președintele României, domnul Klaus Iohannis, decretul pentru decorarea pictoriței cu Ordinul „Meritul Cultural“, în grad de Mare Ofițer, Categoria C – „Artele Plastice“. Pentru arta românească contemporană acesta este un moment istoric extrem de important, care certifică nu numai recunoașterea oficială de către statul român a meritelor unei mari artiste din stânga Prutului, ci și recunoașterea valorii excepționale a școlii de pictură de la Chișinău și a prezenței incontestabile a acesteia în variatul spațiu cultural românesc. Propunerea pentru acordarea înaltei distincții a fost făcută de doamna Maia Sandu, fost premier al Republicii Moldova, și susținută de Asociația pentru cultură și arte ARBOR (preşedinte: Victoria Nagy Vajda) și de Muzeul Municipiului București.

Pe 5 noiembrie, se va deschide, la Palatul Suţu – Muzeul Municipiului Bucureşti, expoziţia „mare“, sub genericul „Valentina Rusu Ciobanu. 100 de ani de la naștere“ (perioadă de vizitare: 5-29 noiembrie), curatoriată de Elena Olariu, coordonator din partea Muzeului, şi Anastasia Gurschi, coordonatorul proiectului de la Chişinău din echipa Arbor.

Toate evenimentele acestui proiect cultural se organizează la Bucureşti sub patronajul doamnei Maia Sandu, fost premier şi candidat la alegerile prezidenţiale din Republica Moldova de pe 1 noiembrie 2020.

Evenimente facebook:

https://www.facebook.com/events/2447653658862331/;

https://www.facebook.com/events/277385963390592/

Pagina de facebook Valentina Rusu Ciobanu:

https://www.facebook.com/100ValentinaRusuCiobanu/.

14
/02
/21

Biografiile au întotdeauna enigmele lor. Când sunt privite prin prisma amintirii, celebre sau anonime, ființele umane nu se dezvăluie niciodată întru totul. Ion Andreescu, pictorul care a împărțit aceeași epocă cu Mihai Eminescu, este unul dintre exemple. Creator important, el rămâne totuși un necunoscut pentru posteritate.

12
/02
/21

Expoziția „Povești de iubire”, dedicată îndrăgostiților și tuturor romanticilor, va fi deschisă între 12-28 februarie în zona Peek and Cloppenburg (etaj 1) și îi va purta pe vizitatori într-o călătorie în istoria intimă a României. Tot aici, curioșii vor avea ocazia să-și facă fotografii la un panou stilizat cu expresia „Te iubesc” scrisă în peste 100 […]

11
/02
/21

Nu tot timpul lucrările de artă stau cuminți, pe pereții muzeelor și în spațiile de expunere special gândite, așteptând publicul avizat să le facă o vizită. Câteodată arta iese în stradă, face gălăgie și trage de mânecă bicicliștii, curierii și trecătorii grăbiți. Cam de acest fel sunt lucrările expuse la micuța galerie neconvențională Celula de artă, din B-dul Carol nr. 53, care a pregătit în luna februarie doua expoziții care întorc privirile.

08
/02
/21

O nouă expoziție propusă de spațiul expozițional Arbor.art.room îi va seduce cu siguranță, începând din această săptămână, pe iubitorii de artă şi frumos din Capitală. Joi, 11 februarie 2021, între orele 17.00 şi 21.00, la Arbor.art.room (str. Transilvaniei, nr. 11), va avea loc deschiderea expoziţiei unui artist tânăr și original, Giuliano Nardin, expoziție intitulată misterios „Nimic nou la Podul Săbăreni“ (perioadă de vizitare: până pe 7 martie 2021), o inedită propunere expoziţională realizată împreună cu curatorul Doinel Tronaru, la propunerea managerului cultural Victoria Nagy Vajda.

31
/01
/21

Platforma 5 Pentru Arte propune comunităților creative și publicului larg să descopere tânăra generație de artiști și arhitecți români urmărind creațiile a peste 20 dintre aceștia în galeria online, în cadrul unor expoziții digitale la care au contribuit cinci profesioniști din industria locală.

28
/01
/21

Timișoara la cutie – Cetate reproduce o felie din cartierul Cetate, centru istoric și principal pol de atracție turistică al orașului, aducând la viață 5 din clădirile emblematice ale orașului, într-un format de miniaturi, puzzle și cărți poștale. Cutia oferă copiilor șansa de a cunoaște mai bine orașul Timișoara prin joacă, învățând despre arhitectura și istoria acestuia iar adulţilor ocazia de a se (re)îndrăgosti de oraş privindu-l cu ochi de turist.

18
/01
/21

De la împăratul Nero sau pictura renascentistă la povestea lui Alice în Țara Minunilor și la „divele” secolului XX, cele mai așteptate evenimente expoziționale programate în 2021 în Europa promit experiențe de calitate.

13
/01
/21

În această perioadă, atelierele MNAC se desfășoară online, într-o formulă interactivă. „Arta contemporană de la plancton la zbor intergalactic” este o serie de ateliere care ne ajută să înțelegem expoziția Colecției MNAC, „Văzând Istoria. 1947-2007”, dar și de unde vine și se hrănește arta contemporană, în general.

08
/01
/21

Până pe 27 iunie 2021 puteți vizita o nouă expoziție temporară la MNAR, intitulată „Poveștile Crucii. Sculptură miniaturală de tradiție bizantină”, organizată în cadrul Galeriei de Artă Veche Românească (Calea Victoriei 49-53).