Valeria Seciu şi Marcel Iureş în ‘Subprefectul’ de Duiliu Zamfirescu, astăzi, la TVR 2, de la 20.10
https://www.ziarulmetropolis.ro/valeria-seciu-si-marcel-iures-in-subprefectul-de-duiliu-zamfirescu-astazi-la-tvr-2-in-memoriam-duiliu-zamfirescu/

În memoria scriitorului Duiliu Zamfirescu (30 octombrie 1858 – 3 iunie 1922), TVR 2 difuzează în această seară, de la ora 20.10, producţia „Subprefectul” (regia artistică Eugen Todoran), a cărei premiera tv a avut loc în urmă cu aproape 30 de ani.

Un articol de Petre Ivan|2 iunie 2014

Personalitate complexă, cu o carieră strălucită în domeniile juridic, diplomatic şi politic în societatea românească a secolelor XIX-XX, Duiliu Zamfirescu a rămas însă mai cunoscut pentru opera sa jurnalistică şi beletristică, de referinţă pentru aceasta din urmă fiind ciclul de romane al Comăneştilor şi nuvelele, din care face parte şi „Subprefectul”.

„Venisem dornic să schimb faţa lucrurilor. Eram însetat de a fi om… Şi ce-am găsit? Intrigi, abuzuri, samavolnicii… Mă agăţ de tine, Dadiana, de tine, îngerul meu…” (personajul Alexandru Dumitrescu în „Subprefectul”)

Producţia TVR prezintă trista, dar frumoasa poveste de dragoste dintre Dadiana Maxenţian (interpretată de Valeria Seciu) şi noul subprefect din Târguşorul Vlădeni, Alexandru Dumitrescu (Marcel Iureş).

Povestea se complică atunci când, în încercarea de a schimba rânduielile şi metehnele societăţii, tânărul subprefect, un idealist convins, intră în conflict cu soţul iubitei sale, boierul local Maxenţian (Ştefan Sileanu).

Din distribuţia acestei producţii tv mai fac parte şi alte nume de referinţă ale scenei româneşti, precum Ion Besoiu, Gheorghe Cozorici, Valentin Uritescu, Constantin Guriţă, Constantin Dinulescu, Dorin Varga, Ion Pavlescu, Vasile Lupu şi Violeta Berbiuc.

Foto Valeria Seciu şi Marcel Iureş, în ‘Subprefectul

16
/02
/17

Disponibil acum pe platforma gratuită Cinepub, "Fraţii Dabija", în regia lui Cătălin Drăghici, este un documentar experiment de o oră prezentat prima dată în 2015 în câteva festivaluri (Montreal, Astra Sibiu).

16
/02
/17

Biletele individuale pentru Festivalul Enescu 2017 s-au pus în vânzare în această dimineață (16 februarie), de la ora 10.00, în rețeaua EVENTIM, atât online, cât și în rețeaua magazinelor EVENTIM din întreaga țară la birourile EVENTIM din București și din țară, precum și pe site-urile EVENTIM din străinatate şi în reţelele EVENTIM internaţionale. Între 2 și 24 septembrie, Festivalul Enescu aduce la București și în alte șapte orașe din peste 3.000 de artiști din întreaga lume în cadrul a 80 de evenimente.

15
/02
/17

“Fac multă comedie – în proporţie de 75-80%, dar o fac cumva împotriva firii mele. Eu sunt un tip romantic, melancolic, reflexiv, am exaltări doar pe scenă.” – George Ivașcu. În copilărie a jucat fotbal pe maidan, în cartierul Militari. A stat în poartă şi a apărat până şi-a rupt mâna. Mai târziu, şi-a apărat visurile, jucând nu între blocuri, ci pe marea scenă a Teatrului Naţional din Bucureşti. Apoi a construit un teatru, Teatrul Metropolis. George Ivașcu, actorul și directorul Teatrului Metropolis, împlinește astăzi 49 de ani.

15
/02
/17

Concertul Orchestrei Naţionale Radio din 17 februarie 2017, ora 19.00, de la Sala Radio, îl va aduce la pupitru pe cunoscutul dirijor Cristian Oroșanu. Programul va cuprinde exclusiv muzică rusă, respectiv Simfonia concertantă în mi minor pentru violoncel şi orchestră, op. 125 de Prokofiev, avându-l ca solist pe tânărul violoncelist Ştefan Cazacu, şi superba Simfonie Manfred în si minor, op. 58, de Ceaikovski.

15
/02
/17

Teatrul Apollo111 și Asociația SUB25 anunță lansarea proiectului SATELIT, dedicat regizorilor români tineri. Acești sunt invitați să înscrie în concurs proiecte de teatru după texte scrise de autori români contemporani. Membrii echipei artistice (regizor, scenograf, coregraf, compozitor etc; actorii nu sunt incluși) trebuie să aibă sub 35 de ani. Două proiecte câștigătoare vor fi produse și montate pe scena teatrului Apollo111.

15
/02
/17

Joacă la Teatrul Excelsior în #EmojiPlay, un spectacol admirabil semnat Gigi Căciuleanu. Adrian Nour – talentat actor, dansator, cântăreț – vorbește despre spectacol, despre creatorul acestuia, despre emoticoane – „colegi” de scenă… Vă îndemnăm să vedeți această creație în 16 februarie – de la ora 19:00. Cu dragoste de teatru în luna în care e sărbătorită dragostea!

15
/02
/17

De peste 25 de ani nu mai stau la cozi. Prefer să pierd trenul, dar coadă nu servesc. Am trăit într-o vreme când nu puteai să cumperi o pâine fără să stai o oră la coadă, așa că…

15
/02
/17

Într-o zi de 15 februarie se năşteau regizorul Alexandru Bocăneţ, criticul Titu Maiorescu şi astronomul renascentist Galileo Galilei. Tot pe 15 februarie (1990) lua înfiinţă Uniunea Teatrelor din România (UNITER), avându-l ca preşedinte pe actorul Ion Caramitru.