Van Gogh și sicriul acoperit cu floarea soarelui
https://www.ziarulmetropolis.ro/van-gogh-si-sicriul-acoperit-cu-floarea-soarelui/

În noaptea de 29 iulie 1890, într-o zi de marţi, la ora unu noaptea, Vincent Van Gogh se stingea din viaţă după ce, în urmă cu două zile, se împuşcase în piept.

Un articol de Monica Andronescu|29 iulie 2021

Alături de el, în acea ultimă noapte, s-a aflat fratele lui Theo, cel care i-a fost alături toată viața. După ani întregi de suferință și de crize nesfârșite și chinuitoare, Vincent își găsea liniștea, într-un sicriu împodobit cu… floarea soarelui.

Vă propunem acum, la 131 de ani de la moartea lui, o recitire a câtorva dintre celebrele sale scrisori, destinate lui Theo, și câteva mărturisiri relevante pentru o personalitate care a fascinat creatori din multe generații, precum și o mulțime de iubitori de artă.

„Numai dragostea adâncă, sinceră înlătură închisoarea”

„Omul trândav seamănă cu cea pasăre trândavă. Și oamenii sunt deseori în neptință de a lucra ceva, prizonieri în nu știu ce colivie îngrozitoare, îngrozitoare, îngrozitoare la culme. Mai e, știu, eliberarea, eliberarea într-un târziu: un renume stricat pe nedrept sau pe drept, strâmtoarea, fatalitatea unor împrejurări, nenorocirea, acestea ne fac prizonieri. Nu se poate spune nicicând ce anume te închide, ce anume te zăvorește, ce anume pare că te îngroapă de viu, dar simți totuși nu știu ce bariere, nu știu ce zăbrele, nu știu ce ziduri. Toate astea-s închipuiri, nălucire? Nu cred; și-apoi te întrebi: Doamne, o fi oare pe timp îndelungat, o fi oare pe mai totdeauna, o fi oare pe veci? Află că numai dragostea adâncă, sinceră înlătură închisoarea. A fi prieteni, a fi frați, a iubi, asta deschide închisoarea cu o forță suverană, printr-un farmec atotputernic. Dar cine nu se bucură de ele rămâne în moarte” (iulie 1880).

„În niciun caz nu vreau să înșel…”

„În niciun caz nu vreau să înșel, nici să părăsesc pe o femeie. Dacă o femeie, K., de pildă, nu vrea să mă primească, nu îi forțez mâna, chiar dacă pasiunea mea pentru dânsa ar fi de două ori mai violentă; mă dau în lături, cu inima pustiită, când opune vorbelor mele «ea și nimeni altcineva» «un el în niciun caz». Nu țin să forțez mâna și nici nu vreau să abandonez. Și eu, când mi se forțează mâna sau când sunt părăsit, mă răzvrătesc. Dacă aș fi luat în căsătorie o femeie și aș fi observat că ea se distrează cu altcineva, nu aș răbda-o lângă mine, dar nu aș goni-o înainte de a fi istovit toate mijloacele de a o aduce din nou la sentimente mai bune. Ai aflat acum ceea ce cred eu despre căsătorie și că o iau în serios. Ei bine, când am întâlnit-o pe Christine, cum ți-am spus, era însărcinată și bolnavă, umbla prin frig și eu eram singur, după lovitura pe care tocmai o primisem la Amsterdam. Am prins dragoste de ea fără să mă gândesc în primul moment s-o iau în căsătorie. Apoi, după ce am izbutit s-o cunosc mai bine, am înțeles că trebuie să încep lucrurile altminteri, dacă voiam s-o ajut cu folos. Atunci am vorbit deschis. I-am spus: Iată ceea ce gândesc despre una, despre alta și iată cum văd eu starea mea și a ta. Sunt sărac, dar nu sunt un ademenitor. Ai putea tu să te înțelegi cu mine, da sau nu? Ea mi-a răspuns: Rămân lângă tine, chiar dacă ai fi mai sărac. Iată unde ne aflăm” (11 mai 1882).

„Nu izbutesc să-mi schimb firea”

„… Să nu-ți închipui că mă consider drept desăvârșit, nici că m-aș crede fără pată, atâta timp cât atâția vorbesc despre caracterul meu neplăcut. Mi se întâmplă adeseori să fiu melancolic, susceptibil și ursuz; să doresc simpatia celorlalți, de parcă mi-ar fi foame și sete; să mă dovedesc indiferent și răutăcios când mi se refuză această simpatie și chiar să torn uneori gaz peste foc. Nu prea țin la societatea altora; mi-e adeseori penibil și de nesuferit să-i vizitez pe unii și să flecăresc cu ei. Dar știi tu cărei cauze se datorează toate acestea, cel puțin în bună parte? Pur și simplu nervozității mele; sunt nemaipomenit de simțit atât în ce privește fizicul, cât și în ceea ce privește moralul și asta datează din anii mei cei nenorociți. Întreabă, deci, pe medic – el va înțelege de îndată despre ce este vorba – dacă s-ar putea să se întâmple altminteri, dacă nopțile petrecute pe străzile friguroase, sub cerul liber, dacă teama că n-o să am de mâncare o bucată de pâine, dacă încordarea neîntreruptă, consecință a împrejurării că n-aveam nicio situație, dacă toate necazurile mele cu prietenii și cu familia nu-și trag obârșia pe trei sferturi din anumite trăsături ale firii mele, din schimbările mele de dispoziție sufletească și din perioadele mele de deprimare? Sper că nici tu, nici acei care vor încerca să-și dea osteneala să chibzuiască nu mă veți osândi, nici nu mă veți socoti drept un nesuferit. Eu mă lupt împotriva acestei înclinații, dar nu izbutesc să-mi schimb firea. Am părțile mele rele, desigur, dar am și de cele bune, ce dracu’! Nu s-ar putea să se țină socoteala și de acestea?” (6 iulie 1882).

„Să suferi fără să te plângi este singura lecție…”

„Neavând altceva ca să mă distrez – mi s-a interzis chiar și fumatul, îngăduit totuși atâtor bolnavi – neavând altceva de făcut, mă gândesc, mă gândesc la toți acei pe care îi cunosc, de-a lungul zilei și peste noapte. Ce ticăloșie – și toate astea, ca să zicem așa, pe degeaba. Nu-ți ascund că aș preferat să crăp decât să pricinuiesc și să am atâtea supărări. Ce vrei, să suferi fără să te plângi este singura lecție pe care trebuie s-o înveți în viața asta” (19 martie 1989).

„Sunt pe de-a-ntregul absorbit de acea întindere nesfârșită…”

„Cât despre mine, sunt pe de-a-ntregul absorbit de acea întindere nesfârșită a holdelor de grâu, pe un fond de coline, ca marea de largă, în culori delicate galbene, verzi; violetul palid al unui teren curățat de buruieni și arat, împestrițat de verdele cuibului de cartofi în floare, toate acestea sub un cer blând, în tonuri albastre, albe, roz, violete. Sunt cu desăvârșire într-o dispoziție sufletească de aproape prea mare calm, în starea care trebuie ca să pictez așa ceva” (30 iunie 1890).

Fragmentele au fost preluate din Vincent Van Gogh, „Scrisori”, vol. 1-2, în românește de Em. Serghie, Editura Meridiane, București, 1970

21
/08
/23

LECTURĂ În așteptarea ediției din 2023 a Festivalului Internațional George Enescu, Ziarul Metropolis vă invită să redescoperiți două spirite strălucite ale secolului XX, conștiente de direcția în care se îndreaptă arta.

13
/08
/23

Corneliu Baba a căutat neîncetat, prin pictură, ce e dincolo de formă și culoare, s-a perfecționat tot timpul, s-a depășit pe sine însuși tot timpul, astfel obligându-i pe cei care i-au urmat să meargă mereu mai departe.

30
/06
/23

Un deceniu tumultuos, în care iubirile se trăiesc alert, iar amenințările nu întârzie să apară pe bătrânul continent – de la criza economică, la venirea la putere a naziștilor în Germania –, surprins într-o captivantă carte de nonficțiune.