Varujan Vosganian, primul scriitor român care primește Premiul Europei Centrale Angelus
https://www.ziarulmetropolis.ro/varujan-vosganian-primul-scriitor-roman-care-primeste-premiul-europei-centrale-angelus/

România, prin Varujan Vosganian şi ”Cartea şoaptelor”, şi-a adjudecat toate trofeele acordate în cadrul celei de-a 11-a gale a Premiului Literar al Europei Centrale ”Angelus” din Polonia. În finala din 2016 a prestigiosului premiu au intrat şapte scriitori, printre care, în premieră absolută, doi autori români.

Un articol de Petre Ivan|17 octombrie 2016

Gala a avut loc, sâmbătă seara, la Teatrul Muzical Capitol din Wrocław, unde Varujan Vosganian a primit marele premiu Angelus, premiul cititorilor ”Natalia Gorbanevskaia” şi premiul pentru cea mai bună traducere.

Traducătoarea versiunii în limba polonă a volumului ”Cărţii şoaptelor” este Joanna Kornaś-Warwas, iar editura poloneză care a publicat volumul este Książkowe Klimaty. Varujan Vosganian

În finala din 2016 a prestigiosului premiu au intrat şapte scriitori, printre care, în premieră absolută, doi autori din România: Varujan Vosganian, cu ”Cartea şoaptelor” (traducerea Joanna Kornaś-Warwas), şi Cristian Teodorescu, cu ”Medgidia, oraşul de apoi” (traducerea Radosława Janowska-Lascar).

Un premiu de 35.000 de euro

Angelus este cea mai importantă distincţie în domeniul creaţiei de proză pentru un volum tradus în limba polonă. Câştigătorul este recompensat cu un premiu în valoare de 150 000 zloţi (35.000 de euro) şi o statuetă realizată de artista Ewa Rossano.

Premiul ”Natalia Gorbanevskaia” a fost creat în 2013, ca omagiu adus poetei şi disidentei ruse Natalia Gorbanevskaia, preşedintă a juriul premiului Angelus încă de la prima ediţie până în 2013, anul decesului său.

Premiul se acordă în urma voturilor online ale cititorilor, iar în acest an ”Cartea şoaptelor” a primit cel mai mare număr de voturi.

Foto: Varujan Vosganian – facebook

12
/04
/13

Citești „ca să înţelegi cum merge treaba, pentru că o carte nu-ți cere nimic și nu te bate la cap...“. Într-o prezentare neobişnuită, jurnalistul Tudor Călin Zarojanu le-a răspuns studenților la Marketing, cu ocazia centenarului ASE, la întrebarea „De ce-aș citi?“

01
/04
/13

În perioada 3-7 aprilie, Grupul Editorial ALL va fi prezent la Festivalul Internaţional de Film DaKINO, ediţia a 22-a, cu o ofertă de 50 de titluri, majoritatea având ecranizări nominalizate şi premiate la importante festivaluri internaţionale de film.

15
/03
/13

Aflat la cea-a de-a IV-a ediţie, Evenimentul „Modele pentru tineri“ a reunit în Aula Magna a Universităţii Româno-Americane idei inspiraţionale din două domenii opuse: artă şi sport, avându-i ca invitaţi pe Mihai Leu, Vişinel Costel Bălan, Andreea Răducanu şi George Ivaşcu