Vasile Ernu, câştigător al bursei de creaţie European Writers and Translators in Residence Programme
https://www.ziarulmetropolis.ro/vasile-ernu-castigator-al-bursei-de-creatie-european-writers-and-translators-in-residence-programme/

În perioada 13 august – 13 septembrie 2017, în urma unui concurs de proiecte, scriitorul Vasile Ernu a fost selectat din peste 100 de candidaţi care au participat la European Writers and Translators in Residence, program sprijinit de Traduki.

Un articol de Liliana Matei|13 august 2017

Alături de Vasile Ernu, pentru anul 2017, au mai fost selectaţi alţi patru scriitori din Europa de Est: Jovan Nikolić Jof (Serbia), Mustafa Zvizdić (Bosnia şi Herţegovina), Esad Babačić (Slovenia), Stefan Çapaliku (Albania).

În cadrul bursei, Vasile Ernu va lucra timp de o lună, la Split – Croaţia, la finalizarea celei de a treia părţi a Micii trilogii a marginalilor. Primele două părţi au apărut la Editura Polirom, în colecţia „Ego-grafii”: Sectanţii (2015; 2017), care a obţinut Premiul „Matei Brâncoveanu pentru Literatură” şi Bandiţii, cu desene de Laurenţiu Midvichi (2016; 2017), premiat la categoria „Eseistică / Publicistică”, în cadrul Premiilor revistei Observator cultural 2017.

Volumul „Sectanţii” spune povestea fascinantă a unei comunităţi religioase care reuşeşte să supravieţuiască de patru generaţii, cu toate că a trebuit să treacă prin tot atîtea regimuri diferite: imperiul ţarist, România Mare, URSS şi Republica Moldova. Comunitatea a fost fondată la sfîrşitul secolului al XIX-lea de un negustor din Transilvania, ajuns undeva între Chilia, Ismail, Cetatea Albă şi Odessa.

Bandiţii dezvăluie „în negativ” faţa ascunsă, fascinantă a proscrişilor şi felul în care e văzut raiul de către cei ce trăiesc în infern.

Vasile Ernu s-a născut în URSS în 1971. A fost redactor fondator al revistei Philosophy & Stuff şi redactor asociat al revistei Idea artă + societate. În ultimii ani a avut rubrici de opinie în România liberă, HotNews, Timpul şi Adevărul, precum şi rubrici permanente în revistele Noua literatură, Suplimentul de cultură şi Observator cultural. A debutat cu volumul Născut în URSS (2006, 2007, 2010, 2013), nominalizat la numeroase premii şi distins cu Premiul pentru debut al României literare şi cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România. A mai publicat: Ultimii eretici ai Imperiului (2009); Ceea ce ne desparte (în colab., 2010); Intelighenţia rusă azi (2012); Sînt un om de stînga (2013); Sectanţii (2015); Intelighenţia basarabeană azi (2016). A coordonat: Iluzia anticomunismului (în colab., 2008), Ucraina live (în colab., 2014) şi Republica Moldova la 25 de ani (în colab., 2016). Este unul dintre fondatorii şi coordonatorii proiectului www.criticatac.ro.

Traduki este o reţea europeană pentru literatură, care include Albania, Austria, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Elveţia, Germania, Kosovo, Liechtenstein, Macedonia, Muntenegru, Serbia şi Slovenia. Reţeaua Traduki a fost iniţiată de Ministerul Federal pentru Afaceri Europene şi Internaţionale al Austriei, Ministerul de Externe al Republicii Federale Germania, Consiliul elveţian pentru arte „Pro Helvetia”, KulturKontact din Austria, Institutul Goethe şi Fundaţia „S. Fisher”.

05
/04
/18

Cel mai tînăr autor debutează la Polirom cu volumul Tata, eu glumesc serios! Volumul, ilustrat de Bogdan, Jan şi Julian Achimescu, cu o postfaţă semnată de Pavel Şuşară, a apărut în urma unui dialog savuros tată-fiu (Robert Şerban - Tudor Şerban), care s-a întins pe o perioadă de patru ani şi pare că nu s-a încheiat încă. 

27
/03
/18

Astăzi este Ziua Mondială a Teatrului, dar și ziua în care sărbătorim un secol de la Unirea Basarabiei cu România, prilej de a readuce în prim plan, pentru o clipă, câțiva dintre artiștii născuți pe teritoriul actual al Basarabiei și deveniți parte integrantă a memoriei, identității și culturii naționale.

25
/03
/18

Publicitar, prozator, dramaturg, Alex Tocilescu (40 de ani) este unul dintre cei mai în vogă oameni de litere din România zilelor noastre. Este foarte urmărit pe rețelele de socializare, unde a dobândit o simpatie aparte pentru fotografiile cu pisicile sale (însoțite de câteva gânduri ale felinelor).

23
/03
/18

Scrisă și regizată de Guillermo del Toro, versiunea cinematografică a romanului Forma apei/ The Shape of Water a intrat în cinematografele din România în data de 23 februarie 2018. Romanul a apărut în această săptămână în colecția „Biblioteca Polirom”, în traducerea Veronicăi D. Niculescu.

21
/03
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT Misticismul ebraic își găsește expresia concentrată în Cabala. Este o doctrină esoterică despre Dumnezeu și Univers ca formă foarte veche a revelației (de aici și sensul literar al cuvântului cabala, tradiție), transmisă de un lung șir de inițiați.