Vasile Ernu, Thomas Ciulei şi Andra Cărbunaru înoată mâine pentru FILB la Swimathon Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/vasile-ernu-thomas-ciulei-si-andra-carbunaru-inoata-maine-pentru-filb-la-swimathon-bucuresti/

Mâine, 6 iulie, începând cu ora 12.00, la Bazinul olimpic „Lia Manoliu” din capitală, Vasile Ernu, Thomas Ciulei şi Andra Cărbunaru înoată pentru Festivalul Internaţional de Literatură de la Bucureşti (FILB).

Un articol de Andrada Văsii|5 iulie 2013

Mâine, 6 iulie, începând cu ora 12.00, la Bazinul olimpic „Lia Manoliu” din capitală, Vasile Ernu, Thomas Ciulei și Andra Cărbunaru înoată pentru Festivalul Internațional de Literatură de la București (FILB).

Evenimentul face parte din prima ediţie a Swimathon Bucureşti, o iniţiativă a Fundaţiei Comunitare Bucureşti şi a Asociaţiei pentru Relaţii Comunitare, destinată strângerii de fonduri.

Festivalul Internațional de Literatură de la București, un proiect independent, inițiat în 2008 de Oana Boca, Bogdan-Alexandru Stănescu și Vasile Ernu, își propune ca, prin prezența la Swimathon București, să strângă o parte dintre banii necesari desfășurării celei de a VI-a ediții, plănuită să aibă loc în perioada 4-6 decembrie 2013.

O echipă mărită

În planul inițial, Festivalul era reprezentat la Swimathon doar de scriitorul și eseistul Vasile Ernu, însă, zilele acestea, echipa s-a mărit, prin prezența regizorului și producătorului Thomas Ciulei și a Andrei Cărbunaru, cunoscută iubitorilor de carte ca membră a echipei Bastilia.

FILB a reușit să strângă, până în prezent, doar 15% din suma pe care și-a propus să o atragă prin prezența la Swimathon București, bani destinați plății transportului invitaților la cea de a VI-a ediție.

Un concurs cu 20 de echipe

FILB participă la Swimathon alături de alte 19 organizaţii, precum Mai Mult Verde, Fundaţia Principesa Margareta a României,  Asociaţia „Învingem Autismul”, Salvaţi Copiii, Incubator107, Centrul de resurse pentru participare publică, Fundaţia PACT, Habitat for Humanity România, Asociaţia pentru Dravet şi alte epilepsii rare, Asociaţia Christophori International, Pot şi Eu.Ro , Asociaţia „Bună dimineaţa, Bucureşti”, Fundaţia Comunitară Bucureşti,  Fundaţia Inocenţi, Asociaţia pentru naştere naturală şi alăptare, Fundaţia Regina Maria, Motivation România şi ALIAT.

Invitați de marcă

Cea de a VI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti, care va avea loc în perioada 4-6 decembrie 2013, la Clubul Ţăranului din cadrul Muzeului Ţăranului Român, va prilejui iubitorilor de literatură din capitală întâlnirea cu: Kei Miller, poet şi prozator jamaican stabilit în Marea Britanie, profesor de creative writing la Universitatea din Glasgow, sau cu îndrăgitele prozatoare Sarah Dunant (Marea Britanie), ale cărei cărei au fost traduse în limba română la Humanitas Fiction, şi Zeruya Shalev (Israel), cu un volum tradus la Humanitas Fiction şi 3 romane la Polirom. Lista finală a invitaților va fi făcută publică la începutul toamnei.

Info:

Donaţiile pentru FILB se pot face online, prin intermediul platformei Swimathon, sau mâine, 6 iulie, la locul evenimentului.

Foto credit: FILB

05
/04
/18

Cel mai tînăr autor debutează la Polirom cu volumul Tata, eu glumesc serios! Volumul, ilustrat de Bogdan, Jan şi Julian Achimescu, cu o postfaţă semnată de Pavel Şuşară, a apărut în urma unui dialog savuros tată-fiu (Robert Şerban - Tudor Şerban), care s-a întins pe o perioadă de patru ani şi pare că nu s-a încheiat încă. 

27
/03
/18

Astăzi este Ziua Mondială a Teatrului, dar și ziua în care sărbătorim un secol de la Unirea Basarabiei cu România, prilej de a readuce în prim plan, pentru o clipă, câțiva dintre artiștii născuți pe teritoriul actual al Basarabiei și deveniți parte integrantă a memoriei, identității și culturii naționale.

25
/03
/18

Publicitar, prozator, dramaturg, Alex Tocilescu (40 de ani) este unul dintre cei mai în vogă oameni de litere din România zilelor noastre. Este foarte urmărit pe rețelele de socializare, unde a dobândit o simpatie aparte pentru fotografiile cu pisicile sale (însoțite de câteva gânduri ale felinelor).

23
/03
/18

Scrisă și regizată de Guillermo del Toro, versiunea cinematografică a romanului Forma apei/ The Shape of Water a intrat în cinematografele din România în data de 23 februarie 2018. Romanul a apărut în această săptămână în colecția „Biblioteca Polirom”, în traducerea Veronicăi D. Niculescu.

21
/03
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT Misticismul ebraic își găsește expresia concentrată în Cabala. Este o doctrină esoterică despre Dumnezeu și Univers ca formă foarte veche a revelației (de aici și sensul literar al cuvântului cabala, tradiție), transmisă de un lung șir de inițiați.

20
/03
/18

Pornim, astăzi, pe urmele scriitorului de Nobel Gabriel Garcia Marquez (născut într-o zi de 6 martie), prin câteva din multele orașe care l-au găzduit.