Vederi din Iordania
https://www.ziarulmetropolis.ro/vederi-din-iordania/

TURISM CULTURAL. Iordania e cu mult mai mult decât deşertul Wadi Rum şi Petra, minunea din deşert, binecunoscute de altfel călătorilor români. Vă propunem altceva.

Un articol de Andrei Crăciun|17 ianuarie 2019

Ammanul. De la Amman, reevaluezi Bucureștiul: ți se pare brusc un oraș occidental, extrem de curat, cu un trafic lin, plăcut.

Ammanul e un bazar întins pe coline, ca o Romă uitată în Orient. Dacă vă place să vă târguiți și când cumpărați o pâine, ați ajuns unde trebuie.

Ammanul este, pe de altă parte, un oraș care crește, intră vijelios în mileniul al III-lea, și are parfumul Occidentului mai ales pe Rainbow Street și în cartierul său parizian (Paris Square).

Ammanul abundă în cafenele în care puteți lenevi, zilele trec leneș înspre deșert, uneori țin și cale de cinci narghilele. Sunt douăzeci și șapte de universități în Iordania, oamenii sunt bine educați, vorbesc engleză, ruinele Imperiului Britanic nu s-au prăbușit.

În Amman sunt vestigii romane, răsăriturile și amurgurile sunt cele mai frumoase din lume, araba e o limbă poetică, iar poeții săi știu că răsăriturile și amurgurile sunt cele mai frumoase din lume și nu uită să îi mulțumească lui Allah. Atenție: înainte de zori vă vor trezi muezinii, cu chemarea lor la rugăciune, nu aveți ce face.

Și desigur mai e mâncarea. Nici aici nu aveți ce face: veți mânca și veți plânge, ca Labiș la moartea căprioarei. Recomand restaurantul Hashem, din centrul vechi al orașului, el însuși de-o seamă cu istoria.

Iordania e plină de refugiați din războaiele Orientului Mijlociu, din Palestina, Irak sau Siria. Nu vă temeți: nu are nimeni treabă cu nimeni. Oamenii sunt prietenoși și le poartă turiștilor respectul cuvenit. Iordania trăiește în mare măsură din turism.

Madaba. Madaba ascunde biserici vechi de când lumea, pline de comori, hărți prețioase și mozaicuri cum nu mai sunt pe pământ. Orașul are numeroși creștini și ceva din farmecul Betleemului din Palestina, locul nașterii fiului dulgherului din Nazaret – Iisus Hristos, cunoscut în numeroase locuri de pe pământ drept Mântuitorul.

Ca să ajungeți aici, coborâți de pe Muntele Nebo, unde se află o splendidă biserică franciscană. Aici a călătorit Papa Ioan Paul al II-lea în anul 2000, an cu conotații importante în istoria creștinismului.

Și tot de pe muntele Nebo a văzut Moise pământul făgăduinței, în care Domnul nu i-a îngăduit să pună piciorul. Mai departe e Marea Moartă, unde timpul chiar nu mai are nicio importanță.

Jerash. Jerash-ul e o altă minune romană a Orientului, asemănătoare cu Palmira, pe care au distrus-o nebunii în Siria (se reconstituie, dar nu va mai fi niciodată la fel). Jerash-ul îți arată cât de departe ajunsese civilizația română. Iar când soarele mângâie pietrele vechi de mii de ani veți simți că istoria oamenilor e comună, că toți avem același destin.

Jerash-ul, așadar.

În Amman sunt vestigii romane, răsăriturile și amurgurile sunt cele mai frumoase din lume, araba e o limbă poetică, iar poeții săi știu că răsăriturile și amurgurile sunt cele mai frumoase din lume și nu uită să îi mulțumească lui Allah. Atenție: înainte de zori vă vor trezi muezinii…



03
/12
/15

Festivalul anual "Making Waves: New Romanian Cinema" de la New York, ajuns la cea de-a zecea ediție, este considerat de New York Times drept una dintre "comorile anuale" ale circuitului cinematografic newyorkez și se desfășoară pentru al treilea an consecutiv în două centre culturale importante: Film Society of Lincoln Center (2-7 decembrie) și respectiv Jacob Burns Film Center (3-8 decembrie).

02
/12
/15

Pe 27 noiembrie, de la ora 19.00, la Teatrul ACT, pe Calea Victoriei, am văzut cea de-a doua reprezentație oficială la București a spectacolului „Apă de mină” de Székely Csaba. Montarea acestui spectacol este parte dintr-un proiect coordonat de criticul de teatru Oana Stoica. Din echipa spectacolului fac parte actorii Ioan Coman, Alexandru Potocean, Virginia Mirea, Alin Florea și Irina Antonie.

02
/12
/15

Cea de a VIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti începe azi, 2 decembrie, la ora 19.00, la Clubul Ţăranului.

30
/11
/15

Actorul care l-a interpretat pe Cetăţeanu’ turmentat în „Scrisoarea pierdută”, distribut de însuşi I.L.Caragiale, s-a născut pe 1 decembrie 1869 şi a decedat pe 17 martie 1940. A fost un artist talentat, dar și un chefliu de pomină.

30
/11
/15

Declarat în scurt timp de la apariţie bestseller al New York Times, volumul „Fără tine, noi nu existăm. Viaţa mea secretă ca profesoară a copiilor elitei nord-coreene” de Suki Kim a apărut în limba română la Editura Polirom, în traducerea lui Ciprian Şiulea şi cu o prefaţă de Adelin Petrişor.

30
/11
/15

Casa de producţie a TVR preia spectacolul „Tartuffe sau Impostorul” de Moliere, în varianta originală, necenzurată pusă în scenă de Victor Ioan Frunză. Din distribuţie fac parte George Costin, Adrian Nicolae, Nicoleta Hâncu, Adela Mărculescu. Spectacolul va fi difuzat luni, 30 noiembrie, la ora 20:10, la TVR2 şi TVR HD.

29
/11
/15

„Alături de filme de festival, MUBI înseamnă și filme cult și clasice, așa că o bună parte din catalog conține nume sonore din istoria cinematografiei”, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, Ioana Diaconu, reprezentanta pentru România a MUBI, platformă internaţională de filme.