“Venom”, lider de box-office în România și în Statele Unite
https://www.ziarulmetropolis.ro/venom-lider-de-box-office-in-romania-si-in-statele-unite/

 Noul film de acţiune SF “Venom”, o producţie Columbia Pictures & Marvel, cu Tom Hardy în rolul principal, a cucerit cinefilii din România şi SUA deopotrivă. Lansat pe marile ecrane în week-end-ul 5-7 octombrie 2018, “Venom” a înregistrat 104.614spectatori şi încasări de 2.553.269 lei, confirmând că este, într-adevăr, cea mai aşteptată lansare cinematografică a toamnei.

Un articol de Petre Ivan|9 octombrie 2018

Noul lider de box-office seduce prin acțiunea alertă,  personaje inedite, umor negru și efecte vizuale spectaculoase.

Ce lipsește oare într-o societate în declin, care își pune speranțele în tehnologie pentru a supraviețui, iar magnații speculează momentul pentru a-și spori puterea? Super-eroii sunt deja depășiți, este vremea anti-eroilor! Celebrul personaj Venom din cărțile de benzi desenate “Spider-Man” devine protagonist într-o nouă producție Marvel – mult-așteptată de fanii seriei și de cinefilii din lumea întreagă.

În urma unei expediții spațiale, ajunge pe Terra Simbiotul – o creatură bizară, cu formă fluidă, ce are capacitatea de a se infiltra precum un parazit într-un corp-gazdă, urmând să-l transforme într-o ființă indestructibilă sau… să-l ucidă.În laboratoarele Life Foundation, savantul fondator Carlton Drake face experimente fără scrupule, pe subiecți vulnerabili, totul pentru a-și demonstra teoria și a intra în istorie drept creatorul unei noi specii.

Pasionat de subiecte cu magnați corupți și cazuri mușamalizate, reporterul de investigații Eddie Brock (interpretat de Tom Hardy, premiat cu un trofeu BAFTA și nominalizat la Oscar pentru rolul din “The Revenant”) intră pe fir și reușește să pătrundă în laboratoarele fundației, ba chiar face cunoștință cu extraterestrul. După o perioadă de acomodare cu gazda, în care Eddie simte efectiv cum este capturat de forța dinăuntrul său, “parazitul” își arată din plin atât super-puterile, cât și personalitatea sarcastică și amuzantă.

Transformat el însuși în simbiot, Eddie se luptă cu latura sumbră și periculoasă ce iese la iveală, dar se și lasă sedus de forța captivantă a lui Venom – sub acea mască, poate face tot ce vrea! Treptat, cei doi învață să conviețuiască, depind unul de celălalt, și chiarse distrează de minune împreună, dar Eddie riscă să rămână ostatic în această simbioză toxică.

La realizarea complexului personaj Venom, om și extraterestru deopotrivă, au lucrat sute de specialiști în efecte speciale, cu experiență uriașă și premii Oscar în palmares. Imaginile digitale, alături de cascadoriile senzaționale, garantează o super-aventură 3D – acum, în “Venom”, în cinematografele din toată țara. “NOI SUNTEM VENOM!”

Filmul se bazează pe un scenariu de Jeff Pinkner, Scott Rosenberg și Kelly Marcel, inspirat de o poveste Marvel Comics de Jeff Pinkner & Scott Rosenberg, iar regia îi aparține lui Ruben Fleischer. Distribuțiaîi include pe Michelle Williams, Riz Ahmed (actor premiat cu un Glob de Aur, rapper și activist), Scott Haze și Reid Scott.

Producția prezentată de Columbia Pictures și Marvel durează 112 minute, se adresează persoanelor cu vârste de peste 15 ani și este distribuită în România de InterComFilm Distribution.

Foto: Venom – facebook

25
/07
/21

CRONICĂ DE FILM „Censor” (2021), proiectat în secţiunea Lună Plină de la TIFF, este un horror britanic de debut al unei regizoare din Ţara Galilor, Prano Bailey-Bond. Şi are prospeţimea unui prim film care anunţă o autoare demnă de umărit.

23
/07
/21

Vineri, pe 23 iulie, de la ora 21:30, filmul care deschide cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania la Cluj-Napoca se va vedea și pe marele ecran din capitală. Bucureștiul se află pe lista celor 20 de localități din țară în care TIFF va proiecta simultan comedia spaniolă multi-premiată Dineu cu vecinii de sus (r. Cesc Gay, 2020). Filmul va rula în aer liber, la Roaba de Cultură din Parcul Herăstrău.

22
/07
/21

LAND, lungmetrajul de debut în regie al cunoscutei actrițe Robin Wright, care a fost prezentat în premieră internațională la Sundance Film Festival 2021, va deschide cea de-a 18-a ediție a ANONIMUL IIFF. QUO VADIS, AIDA?, o producție cu participare românească, regizată de Jasmila Zbanic (Bosnia – Herțegovina) și nominalizată la Oscar la categoria Cel mai bun film străin, va rula în afara competiției. Festivalul are loc între 9-15 august, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

22
/07
/21

PREVIEW După o ediţie 2020 doar cu proiecţii în aer liber şi cu un număr mult mai mic de filme decât de obicei, TIFF revine în acest an (23 iulie - 1 august) aproape la turaţie maximă: peste 160 de titluri, numeroşi invitaţi, cine-concerte şi alte evenimente. Ziarul Metropolis vă propune câteva recomandări de filme, pentru o mai uşoară orientare prin program.

19
/07
/21

Autor de marcă al cinematografiei maghiare, regizorul István Szabó vine în România ca invitat special la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 august – 1 iulie, Cluj-Napoca). Lui i se vor alătura zeci de invitați români și străini în cele zece zile de festival. Printre aceștia se numără celebrul scenarist Guillermo Arriaga, Christian Jeune, directorul Departamentului de Film al Festivalului de la Cannes, producătorul israelian Katriel Schory, regizorii Szabolcs Hajdu, Susanna Nicchiarelli, Agustí Villaronga sau Uberto Pasolini.