Au fost la Cannes şi au cucerit lumea. Ce a urmat după? Cum a evoluat cariera lor? Cristina Flutur, Cosmina Stratan, Anamaria Marinca şi Laura Vasiliu – destinul unor câştigătoare – o serie de articole marca Ziarul Metropolis.
Un articol de Adina Scorţescu|5 iulie 2015
Pe Cristina Flutur, câștigătoarea premiului pentru cea mai bună actriță la Cannes, în 2012 (pentru rolul din „După dealuri”, al lui Cristian Mungiu), am întâlnit-o într-o seară de primăvară, la o ceainărie de lângă Cișmigiu. După o zi întreagă de repetiții, era zâmbitoare și liniștită.
Cristina a studiat Literele la Iași, apoi Actoria, la Cluj. Filmul a „prins-o” când era angajată a Teatrului Național „Radu Stanca“ din Sibiu. Între timp, a plecat de la Sibiu și s-a mutat în capitală. De ce? „Voiam altceva și voiam să văd cum e să fii freelancer. Cred că te maturizează într-un fel; și era ceva de care simțeam că am nevoie – să fiu eu stăpână pe alegerile mele. Mi-a prins bine, cred că am devenit un pic mai alertă și mai matură.”
Cele mai recente proiecte la care a lucrat sunt două scurtmetraje. Anul trecut, a terminat un film de lungmetraj (a fost prima oară când a jucat în engleză; înainte de asta, a jucat pentru prima oară în franceză, într-o miniserie TV, în Franța), care acum este în postproducție. Mai multe detalii nu dă, pentru că nu-i place să vorbească despre lucruri neterminate.
De când a plecat de la Sibiu, n-a mai avut proiecte în teatru. „Recunosc că-n ultima vreme am lăsat teatrul pentru film… A fost ca și cum aș fi întâlnit o nouă iubire.” N-a fost ceva planificat, așa s-a întâmplat. Poate și din cauza faptului că a fost plecată mult din țară. „Dar îmi doresc mult să reiau teatrul, mi-e dor de el. Mi-e dor de un fel de putere pe care ți-o dă; pentru că acolo trebuie să fii în stare să duci personajul ăla timp de două ore, fără pauză. Or, la film, faci o scenă, apoi e o pauză, apoi iar mai filmezi. Următoarea scenă poate fi peste o săptămână… e o abordare foarte diferită. Teatrul e un pic mai kamikaze.” (râde)
Până acum a lucrat numai în proiecte străine, și, deși i-a trecut prin cap, nu s-ar muta din București, pe care îl consideră „acasă”. Cel puțin în perioada asta. („Dacă ne întâlnim peste vreo lună, nu știu ce o să se întâmple… poate se așază zarurile altfel.”)
Premiul de la Cannes a ajutat-o să fie mai relaxată la castinguri. „Am simțit că oamenii au mai mult respect. Și asta ajută. E ceva ce chiar am savurat; te face să te simți bine și ai altă relaxare în propuneri, în a veni cu idei…”
Pe lângă asta, crede că un alt mare cadou pe care l-a primit sunt călătoriile. Începând cu vara lui 2012, a călătorit aproape doi ani, pe la diverse festivaluri, ca participant sau ca membru al juriului. „În fiecare loc frumos în care ajungeam, îmi spuneam «Doamne, ce carte de vizită am primit!». Adevărul e că îmi place foarte mult să călătoresc. Dacă stau prea multă vreme într-un loc, simt – la un moment dat – că ceva lipsește. Mă cheamă Flutur, cum aș putea să stau într-un loc?! Sunt predestinată să călătoresc, așa mi-e scris. ” (râde)
Însă același premiu poate veni la pachet cu o capcană, recunoaște Cristina. „Pericolul e să devii arogant, să te crezi tu mai special. Dar eu consider că am trecut cu bine peste asta. E ca și când ai primi o putere: trebuie să ai coloana dreaptă ca să o gestionezi. Dacă nu, te fură…”
Mai bine uiți că ai luat premiul și te relaxezi…
Acum are o agentă în Franța, dar colaborează și cu alți agenți. Prin ei primește unele propuneri de scenarii. Altele vin direct pe e-mail, de la oameni care au văzut-o în film. „Dar să nu crezi că foarte des! Nu-i ca și cum aș primi câte zece oferte pe săptămână.”
Cum își vede cariera pe viitor? Nu gândește în termeni de „carieră”, pur și simplu vrea să aibă experiențe noi. „De obicei, când ai un proiect mare, când lumea te cunoaște, încep să apară și presiuni, și așteptări. Ai luat-o pe un drum, trebuie să mergi pe drumul ăla. Dar dacă nu e așa?! Pentru că asta te închide, te limitează. Dacă în câteva luni, să zicem, nu apare nimic interesant, ce faci? Începi să te stresezi pentru că cei din jur așteaptă de la tine să-ți continui cariera așa cum văd ei? N-are niciun sens.”
Și atunci, care e soluția? „Mai bine uiți că ai luat premiul și te relaxezi, vezi ce vine, încerci să fii cu picioarele pe pământ. Totul e așa de relativ… Să zicem că sunt câteva luni în care nu se întâmplă nimic și dintr-o dată primești un telefon cum că cineva vrea să lucreze cu tine într-un proiect foarte interesant. Cu o oră înainte erai dezamăgit și – într-o fracțiune de secundă – ți se deschide universul.”
Actoria e o mare pasiune, dar Cristina nu exclude posibilitatea ca, la un moment dat, s-o ia pe alt drum. „Simt că asta îmi place și asta vreau să fac acum. Dar dacă, peste un timp, o să-mi placă altceva, aia o să fac.”
Dă interviuri rar și nu prea merge la evenimente mondene. „Cultivarea imaginii” i se pare iluzorie. „Ce-o să mă întrebe Dumnezeu pe lumea cealaltă? «Cum stai cu imaginea? Ți-ai construit-o sau … ?» Nu. O să mă întrebe: «Ai trăit tu, Cristina, ce-ai vrut să trăiești? Ai făcut ce-ai simțit tu?» Cum ar fi ca eu să zic: «Nu, că am fost preocupată de imagine…». ” Izbucnește în râs, după care gustă cu poftă dintr-un biscuit cu ciocolată.
Nu e un drum simplu, dar ceea ce-i dă putere să meargă mai departe e și credința că cineva, de-acolo de sus, se uită la ea. „Sunt și momente când nu știi ce să faci și faptul că nu apare nimic te bulversează un pic. Dar exact acolo e bobul de muștar, e momentul în care credința ta e pusă la încercare. Eu chiar cred că nu suntem singuri! Pirandello are o piesă, «Așa este dacă vi se pare». Tot timpul mi-a plăcut titlul ăsta. Pentru că nu contează dacă e adevărat sau nu. Dacă pe tine te ajută ceea ce crezi în momentul ăla, e în regulă.”
În esență, e frumos să trăiești, chiar și între două proiecte, spune Cristina, căreia îi place să iasă în natură, să se cațere, să danseze. „Cred în alegerea asta – de a învăța să te bucuri de viață în orice moment: între două castinguri, între două filmări și, de ce nu, între două refuzuri… Iei o gură de ceai și o prăjitură cu ciocolată și te duci mai departe!”
Cu cine i-ar plăcea să joace în filme? „Cu Juliette Binoche”, răspunde simplu, cu zâmbetul ăla care transmite că orice e posibil. Important e să te bucuri.
FOTO Cristina Flutur: Carla Osman
