„Viața e o trompetă” a câştigat trofeul Ceau, Cinema!
https://www.ziarulmetropolis.ro/viata-e-o-trompeta-a-castigat-trofeul-ceau-cinema/

A treia ediţia a Festivalului Ceau, Cinema! s-a încheiat cu o proiecţie cu casa plină, în cinematograful modernizat din comuna Gottlob, a filmului „Bacalaureat”, de Cristian Mungiu, precedată de un concert al trupei timişorene Blazzaj. Peste 2.000 de spectatori au participat la proiecţiile din cele patru zile de festival la Timişoara şi Gottlob.

Un articol de Petre Ivan|19 iulie 2016

Juriul format din actorii Alina Ilea și Alexandru Papadopol și regizorul Răzvan Georgescu a decis că trofeul Ceau, Cinema! pentru cel mai bun film din competiție, în valoare de 1.000 de euro, merge la lungmetrajul croat „Viața e o trompetă”, de Antonio Nuic.

Trofeul a fost anunțat la gala de premiere care a avut loc sâmbătă seară, la Cinema Timiș din Timișoara, înaintea proiecției filmului „Victoria”, de Sebastian Schipper.

„Un film cu un ansamblu de actori care joacă cu naturalețe și autenticitate, cu un montaj inteligent care servește foarte bine scenariul, o regie cu mână sigură și atentă la detalii, un umor care izvorăște din situații vitale. Un film care ne aduce aminte că un sunet de trompetă reînnoadă țesătura fragilă a relațiilor dintr-o familie” – a fost motivația celor trei membri ai juriului pentru premiul acordat filmului „Viața e o trompetă”.

Juriul a oferit și o mențiune specială filmului polonez „Soră-mea”, de Kinga Debska. „Soră-mea” a fost și câștigătorul Premiului Publicului, în valoare de 500 de euro și oferit cu sprijinul Kathrein România. Câștigătorul Premiului Publicului a fost anunțat de regizorul portughez João Rosas, unul din invitații speciali ai festivalului.

Ceau, Cinema! ar trebui să devină un brand al Timișoarei – Alina Ilea, actriţă

Echipa Ceau, Cinema! a decis împreună cu Vitas România ca Premiul pentru film independent sau de debut, în valoare de 500 de euro și pentru care au fost eligibile filmele din toate secțiunile festivalului, să ajungă la două filme.

Trofeul pentru film independent

Trofeul pentru film independent

Este vorba despre scurtmetrajul de debut „Libelula”, realizat de tinerii cineaști Mimi Sălăjan și Adelina Bulibașa și inclus în programul Filme bănățene.

Cel de-al doilea câștigător a fost comedia independentă „Două lozuri”, de Paul Negoescu. „Două lozuri” a fost filmul care a deschis a treia ediție a Ceau, Cinema!, într-o proiecție cu casa plină la Cinema Timiș (peste 600 de spectatori), în prezența regizorului Paul Negoescu, a actorului Alexandru Papadopol și a directorului de imagine Ana Drăghici.

De succes la public s-au bucurat alte două proiecții în prezența actorului Alexandru Papadopol: „Marfa și banii”, de Cristi Puiu, proiectat în aer liber, în Curtea cu Castan din Timișoara, la 15 ani de la lansare, și „Occident”, de Cristian Mungiu, proiectat în cinematograful modernizat din Gottlob.

Gustate de spectatori au fost și filmele din cele două mini-retrospective dedicate regizorilor polonezi Krzysztof Kieslowski şi Wojciech Smarzowski, posibile cu sprijinul Institutului Polonez din București, dar și cele trei documentare românești noi, prezentate în ultima zi de festival, la Timișoara: „România: patru patrii”, de Alexandru Solomon, „Doar o răsuflare”, de Monica Lăzurean-Gorgan și „Cinema, Mon Amour”, de Alexandru Belc.

A treia ediție Ceau, Cinema! a avut loc în perioada 14 – 17 iulie, la Timișoara și Gottlob (prima localitate rurală din România cu un cinematograf recondiționat). Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociația Marele Ecran și Asociația Pelicula Culturală.

Foto: Ceau Cinema! – ceaucinema.ro

28
/11
/19

CRONICĂ DE FILM După „Cealaltă Irina” (2009) și „Q.E.D.” (2013), regizorul Andrei Gruzsniczki revine cu un nou lungmetraj, „Zavera” (2019), o dramă minimalistă - dar și manieristă - despre un inginer constructor (Dorian Boguță) a cărui viață e dată peste cap de moartea celui mai bun prieten (Șerban Pavlu).

28
/11
/19

Organizat de American Independent Film Festival și Cinema „Elvire Popesco”, pe 30 noiembrie, Maratonul „Blade Runner” este o invitație în lumea a două filme cult.

27
/11
/19

CRONICĂ DE FILM Martin Scorsese revine cu voluptate la ce i-a fost cel mai drag: filmul cu gangsteri. Produs și lansat de Netflix, adică în afara limitărilor la durată impuse de o distribuție în cinematografe, „The Irishman” i-a permis veteranului regizor să se lăfăie într-o cronică a mafiei de aproape trei ore și jumătate.

23
/11
/19

10 filme internaționale proiectate în premieră la București, un juriu de excepție, 12 masterclass-uri și 2 workshop-uri cu specialiști în cinematografie și actorie, și voie bună fără limite!

21
/11
/19

CRONICĂ DE FILM După două filme ilustrative, fără forță, eșuate, „Poarta Albă” (2014) și „Fals tratat de mântuire a sufletului” (2018), nu aveam mari așteptări de la noul lungmetraj al regizorului Nicolae Mărgineanu, „Cardinalul” (2019), tot despre victimele comunismului. Filmul are însă câteva calități, fără a fi memorabil.

19
/11
/19

CRONICĂ DE FILM Primele două episoade din sezonul al treilea al miniseriei „Umbre”, produs de HBO și scris și regizat de Bogdan Mirică, arată mai bine decât primele două sezoane. Asta nu înseamnă că lipsesc de tot replicile teribiliste sau că narațiunea nu e tot simplistă. Doar că personajele sunt mai închegate.