Victor Rebengiuc, aviator pensionar, într-un film proiectat la NexT
https://www.ziarulmetropolis.ro/victor-rebengiuc-aviator-pensionar-intr-un-film-proiectat-la-next/

Victor Rebengiuc este un aviator pensionar care îşi dedică timpul liber papagalului Kiki şi plimbărilor cu motocicleta, într-un film de Constantin Popescu.

Un articol de Petre Ivan|22 martie 2014

Cu fiecare ediţie, Festivalul Internaţional de Film NexT (3-7 aprilie) îşi propune să descopere, să promoveze şi să urmărească evoluţia talentelor aflate la început de drum. Secţiunea NexT Generation aduce în atenţia publicului lungmetrajul de debut sau al doilea lungmetraj realizat de un fost participant NexT. Constantin Popescu prezintă un scurtmetraj cu Victor Rebengiuc în distribuţie.

Câştigător al Trofeului NexT 2013 cu Şi viii plâng / Os Vivos Tambem Choram, Basil da Cunha este în acest an protagonistul secţiunii NexT Generation. Lungmetrajul său de debut, La capătul nopţii/ After the Night / Até ver a luz va fi proiectat în deschiderea festivalui.

Filmul spune povestea lui Sombra, un bărbat proaspăt ieşit din închisoare care se întoarce la viaţa de dealer de droguri, în Lisabona. Filmul a avut premiera în 2013 la Cannes, în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs și a primit cronici entuziaste. Născut în 1985, Basil da Cunha a regizat o serie de scurtmetraje care au fost selectate în festivaluri importante precum Cannes, Varșovia, Sao Paulo sau Montréal.

Una dintre cele mai prietenoase şi mai îndrăgite secţiuni ale festivalului, Festival Friends / Prietenii Festivalului, reuneşte scurtmetraje realizate de foşti concurenţi NexT sau de cineaști tineri şi talentaţi, consacraţi sau la început de drum, aflaţi aproape de Societatea Culturală NexT.

Programul din acest an cuprinde titluri precum O umbră de nor, în regia lui Radu Jude (Quinzaine des Réalisateurs 2013), Mecanica nostalgică a întâmplărilor, cel mai recent scurtmetraj al lui Constantin Popescu, despre un aviator pensionar care îşi dedică timpul liber papagalului Kiki şi plimbărilor cu motocicleta sau Piano (foto jos), de Dorian Boguţă, povestea unui cuplu pus într-o situaţie stranie.

PIANO_still

Printre prietenii NexT se regăsesc şi Elad Keidan (câştigător al trofeului NexT 2009), cu And On He Walks / Şi merge mai departe, despre o familie de greci deranjată pe plajă de un cuplu de turişti zgomotoşi, sau Luiza Pârvu, regizoarea filmului Oase uscate, povestea lui Annie, care se află în căutarea unui adăpost şi se strecoară în casa unui schizofrenic.

Cristi & Otto, o secţiune cu totul specială, creată în memoria regizorului Cristian Nemescu şi a sound-designer-ul Andrei Toncu, cuprinde în acest an multi-premiatul California Dreamin’.

Intrarea la proiecţiile din cadrul secţiunilor Festival Friends şi Cristi & Otto este liberă.

Abonamentele şi biletele pentru Festivalul Internaţional de Film NexT, ediţia a opta, pot fi cumpărate în avans de pe www.eventbook.ro (4 martie – 7 aprilie) sau de la Librăria Engleză Anthony Frost (4 martie – 7 aprilie). Mai multe detalii sunt disponibile aici.

Festivalul Internaţional de Film NexT este organizat de Societatea Culturală NexT. Cea de-a opta ediție va avea loc între 3 și 7 aprilie, la Cinema Studio, Elvira Popescu, CinemaPro, Spice, Club Control, J’ai Bistrot și Ceainăria Cărturești.

Foto cu Victor Rebengiuc – captură film

19
/09
/22

Bazat pe cazul real al fostului șef francez al agenției antinarcotice, acuzat în 2017 de contrabandă cu droguri la scară largă, Ancheta unui scandal de stat / Enquête sur un scandale d'etat explorează o captivantă poveste despre corupție la cel mai înalt nivel și chestionează formele de discurs public în contextul traficului de droguri. Filmul lui Thierry de Peretti, cu Roschdy Zem, Pio Marmaï și Vincent Lindon este distribuit în cinematografe din 30 septembrie de Independența Film.

19
/09
/22

Iubirea, sub toate formele ei, este tema ediției cu numărul 17 a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. Între 7 și 16 octombrie, o vom celebra în sălile de cinema din București, urmărind peste 340 de filme sosite din întreaga lume. Printre acestea, 48 de povești cu și despre iubire, vor fi prezentate sub umbrela Animate the Love – temă ilustrată în posterul ediției de artista ucraineană Oksana Kurmaz.

19
/09
/22

Fairytale, cel mai recent film al regizorului Alexander Sokurov, și ultimul din tetralogia inspirată de cele mai controversate personaje politice ale secolului XX, va deschide cea de-a 12-a ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București. Luni, pe 26 septembrie, în anticiparea debutului oficial al festivalului, pelicula va avea parte de o primă întâlnire cu publicul din România, de la ora 18:30, la Cinemateca Eforie.

15
/09
/22

„Om Câine / Man and Dog”, primul lungmetraj regizat de Ștefan Constantinescu, cu Bogdan Dumitrache și Ofelia Popii în rolurile principale, intră în cinematografe din 16 septembrie, filmul fiind distribuit pe marile ecrane de microMULTILATERAL.

09
/09
/22

Experimente audiovizuale inovatoare care abordează în maniere adesea surprinzătoare problematici relevante pentru lumea contemporană, scurtmetrajele incluse anul acesta în Competiția Internațională BIEFF propun noi perspective asupra stării de echilibru fragil – definitorie pentru momentul istoric pe care îl traversăm.

08
/09
/22

Programat în perioada 7-16 octombrie la Bucureşti, Festivalul Internațional de Film de Animație Animest, singurul eveniment cinematografic din România care califică filme pe lista candidaților eligibili la Oscaruri, şi-a anunţat selecția de titluri din competiția oficială.

06
/09
/22

"Metronom", debutul în lungmetraj de ficțiune al regizorului Alexandru Belc, distins anul acesta la Cannes cu Premiul pentru regie al secțiunii Un Certain Regard, va avea premiera în cinematografe pe 4 noiembrie, prezentat de Strada Film.