Victor Rebengiuc, la Întâlnirile Yorick – Actorul față cu societatea
https://www.ziarulmetropolis.ro/victor-rebengiuc-la-intalnirile-yorick-actorul-fata-cu-societatea/

Vineri, 6 octombrie, de la ora 19.00, pasionaţii de teatru şi nu numai sunt invitati la un eveniment marca Yorick, la librăria Humanitas de la Cişmigiu: o întâlnire deschisă cu Victor Rebengiuc cu tema „Actorul faţă cu societatea”.

Un articol de Petre Ivan|29 septembrie 2017

Reputatul actor Victor Rebengiuc va fi prezent la o întâlnire cu publicul, moderată de criticul de teatru Monica Andronescu, unde va vorbi despre situația actorului în România de azi, despre mari întâlniri într-o viață petrecută în teatru, despre maeștri și despre generații de ieri și de azi.

Victor Rebengiuc este unul dintre cei mai importanți actori din România, cu creații uriașe atât în teatru, cât și în film. A fost rector al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică și director al Teatrului Bulandra, teatru în care a și jucat cel mai mult, din anul 1957 și până azi.

Victor Rebengiuc s-a născut pe 10 februarie 1933 şi din cei 84 de ani de viață, peste 60 de ani i-a petrecut pe scenă, în roluri care au făcut istorie, lucrând cu cei mai importanți regizori din România, de la Liviu Ciulei la Lucian Pintilie sau Radu Penciulescu.

A criticat adesea derapajele din societate și este cunoscut pentru că a refuzat să recite poezii patriotice și să se înscrie în partidul comunist, așa cum astăzi, nu ezită să sancționeze clasa politică din România.

Mi se spune de multe ori «marele actor Rebengiuc». Eu nu mă consider un mare actor. Am zis-o şi o repet: eu tind să fiu un mare actor, dar drumul e lung şi nu ştiu dacă o să am timp să-l parcurg până acolo. Însă n-am să obosesc niciodată să merg pe el şi să încerc să-l câştig metru cu metru, ca să ajung, într-un final, cât mai aproape. (Victor Rebengiuc)

În cadrul proiectului Întâlnirile Yorick propunem lunar teme de discuție pornind de la cărți, spectacole sau realități ale teatrului contemporan și ale artelor spectacolului. Printre invitații Întâlnirilor de până acum au fost Andrei Șerban, Victor Ioan Frunză, Alexandru Darie, Oana Pellea, Radu-Alexandru Nica, David Esrig, Răzvan Mazilu, George Banu.

Intrarea este liberă, cu rezervare aici.

Foto: Victor Rebengiuc,  Întâlnirile Yorick – Simion Buia, facebook

18
/11
/15

Paramount Channel anunță lansarea în România a Academiei de Film, un proiect care are scopul de a încuraja pasiunea pentru cinema. Obiectivul Paramount - Film Academy este de a răspândi iubirea pentru filme în rândul unui public larg, de a crește interesul pentru procesele și etapele de realizare ale unui film, de a oferi o perspectivă completă a experienței cinematografice.

18
/11
/15

Studiorile Pepsi lansează scurtmetrajul Black Knight Decoded, un scurtmetraj, a cărui bogată naraţiune se învârte în jurul a ceea ce mulţi consideră o entitate misterioasă, satelitul Black Knight. Filmul are în distribuţie vedete de cinema, o piesă originală, “Miracles”, interpretată de Usher, dar şi consumatori din peste 11 ţări.

18
/11
/15

Imaginați-vă o cină cât un spectacol de teatru, imaginați-vă o seară în care, așezați la patru mese lungi, oamenii intră într-o poveste despre care până atunci nu știuseră nimic. Acela e un joc și e, în același timp, o istorie, iar aceasta nu este cronica unui spectacol, ci cronica unei întâmplări nu tocmai obișnuite.

18
/11
/15

Astăzi, de la ora 12.00, s-a deschis oficial cea de-a XXII-a ediţie a Târgului Internaţional GAUDEAMUS - Carte de învăţătură 2015, cel mai important eveniment de tip expoziţional şi momentul de vârf al anului editorial şi cultural din România. Gaudeamus 2015 se desfăşoară în perioada 18 - 22 noiembrie în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti.

18
/11
/15

Într-o zi de 18 noiembrie (1922) se stingea din viaţă unul dintre ctitorii romanului modern. O înregistrare de arhivă ni-l prezintă pe Nicolae Steinhardt, unul dintre cei mai importanți intelectuali români ai secolului trecut, vorbind despre autorul lui Á la recherche du temps perdu.

17
/11
/15

Joi, 19 noiembrie, ora 19.00, la Marele Salon de Recepție al Muzeului Național Cotroceni va avea loc concertul „Royal Fantasies” susținut de ansamblul elvețian „The Little Light Consort”. Concertul este programat în cadrul Festivalului de Muzică Veche București 2015 (ed. a X-a).

17
/11
/15

Am primit cu entuziasm vestea că Svetlana Aleksandrovna Aleksievici a fost laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2015. Era un entuziasm inocent, deci plin de speranță.

17
/11
/15

La aniversarea a 5 ani de... Teatrul Unteatru, echipa acestei instituţii a pregătit un spectacol special, Livada de vișini , de A.P. Cehov, a cărui premieră va avea oc marţi, 24 și miercuri 25 noiembrie, de la orele 19.00.

17
/11
/15

Cântărețul și actorul francez Charles Aznavour a primit Ordinul Coroanei în grad de comandor, înaltă distincție acordată de regele Philippe al Belgiei, la propunerea ministrului Afacerilor Externe, Didier Reynders. Charles Aznavour, unul dintre cei mai apreciați, iubiți și mai longevivi cântăreți francezi, a împlinit, pe 22 mai, 91 de ani.

17
/11
/15

Trompetistul american Miles Davis a fost desemnat cel mai bun artist de jazz din toate timpurile, în urma voturilor exprimate de ascultătorii postului BBC Radio. Topul 10 al celor mai buni artişti de jazz cuprinde nume precum Louis Armstrong, Ella Fitzgerald şi Billie Holiday.