Victor Rebengiuc și Victoria Cociaș – în ,,Lindenfeld”, de Radu Gabrea
https://www.ziarulmetropolis.ro/victor-rebengiuc-si-victoria-cocias-in-lindenfeld-de-radu-gabrea/

 Actorii Victoria Cociaş şi Victor Rebengiuc interpretează rolurile principale în cel mai recent lungmetraj al regizorului Radu Gabrea, ,,O poveste de dragoste, Lindenfeld”. Filmul va avea premiera în cinematografe pe 20 iunie.

Un articol de Liliana Matei|12 iunie 2014

Victoria Cociaş joacă în Lindenfeld rolul personajului Helga la senectute (adolescenta Helga fiind interpretată de actriţa debutantă Ioana Bugarin), singurul locuitor al unui sat din Banat odinioară populat, în zilele noastre abandonat şi uitat de lume.

Victor Rebengiuc este Ulrich (Ully) Winkler, preşedintele unei mari companii din Germania, care vede la televizor un reportaj despre un fost sat săsesc din Banat. Acesta este Lindenfeld, în care Ully se născuse şi trăise până în 1945.

În prezentul acţiunii, la şase decenii după ce a fugit în Germania şi a început să facă avere, străduindu-se să-şi şteargă din memorie legăturile sale cu România, Ully este puternic marcat de imaginile văzute, aşa că decide împreună cu Boris, vechiul său servitor şi prieten credincios, să plece în secret la Lindenfeld. Acolo o regăseşte pe Helga, iubita sa din cruda tinereţe (interpretată la maturitate de Victoria Cociaş).

Victoria Cociaş spune că, după ce a citit scenariul, primul lucru pe care l-a făcut a fost să meargă să vadă satul Lindenfeld. Ajunsă cu greu acolo – după două ore de urcat cu tractorul din cel mai apropiat sat, Buchin – doamna Cociaş a descoperit că povestea din scenariul este încă adevărată: satul Lindefeld are un singur locuitor.

“Era o bătrînă cu o ţinută extraordinară, foarte dreaptă. Mergea pe uliţele acelea în sus şi în jos, pe lîngă case, şi discuta cu tractoristul nostru. Se întrebau de familie… <<ce-ţi fac copiii, ce-ţi fac nepoţii?>>. Dar mergând în pas vioi, ca o tânără. Mi s-a părut un stil de viaţă foarte interesant, să trăieşti în vârf de munte, într-un sat părăsit. Femeia aceea m-a inspirat.”

Imediat după prima vizionare a peliculei, actriţa a declarat: “Tot filmul ăsta, pentru că l-am văzut acum, mi-a lăsat o stare de nostalgie și de emoție, n-aș putea spune de ce. Eu am jucat, am interpretat personajul acesta, femeia aceea, dar din scenariu, ea a trăit niște lucruri îngrozitoare, ca să ajungă la senectute fiind o persoană atât de senină. Deci, trebuie să fi fost un caracter tare puternic și cu o putere de a iubi extraordinar de mare, care nu a fost epuizată. Pentru că a trecut prin orori. Şi se pare că oamenii care au cele mai dramatice experiențe sunt cei pe care îi vedem la vârste avansate, senini și frumoși, niște bătrâni frumoși.”

Lindenfeld – sinopsis

În Frankfurt-ul anului 2005, Ulrich (Ully) Winkler, preşedintele unei mari companii (personaj principal interpretat de Victor Rebengiuc, aflat la prima colaborare cu Radu Gabrea), vede la televizor un reportaj despre un fost sat săsesc din Banat. Acesta este Lindenfeld, în care Ully se născuse şi trăise până în 1945.

În prezentul acţiunii, la şase decenii după ce a fugit în Germania şi a început să facă avere, străduindu-se să-şi şteargă din memorie legăturile sale cu România, Ully este puternic marcat de imaginile văzute, aşa că decide împreună cu Boris, vechiul său servitor şi prieten credincios, să plece în secret la Lindenfeld. Acolo o regăseşte pe Helga, iubita sa din cruda tinereţe (interpretată la maturitate de Victoria Cociaş).

Ceea ce urmează este o poveste dulce-amară, plină de nostalgie, candoare și momente tragicomice.

INFO 

Distribuție: Victor Rebengiuc, Victoria Cociaş, Mircea Diaconu, cu participarea extraordinară a lui Ion Caramitru.

Scenariul este semnat de Adrian Lustig (Funeralii fericite, Puzzle, Minte-mă frumos, Ultimul corupt din România, Poker, Nunta mută) și pornește de la romanul “Lindenfeld” (Polirom, 2005), al scriitorului Ioan. T. Morar, “repovestit” de scriitorii Lucian Dan Teodorovici şi Florin Lăzărescu.

Povestea are loc în satul Lindenfeld (în Munţii Semenic, lângă Caransebeş), o aşezare de şvabi, deportaţi de regimul comunist în Siberia, sat care acum mai are un singur locuitor.

Imaginea filmului îi aparține tânărului operator George Dăscălescu, iar montajul, doamnei Melania Oproiu. Filmul este produs de Radu Gabrea şi Orion Film.

Filmul este distribuit în cinematografe de Ecran Cinema Management.

O poveste de dragoste, Lindenfeld va avea premiera incepand în prima săptămână de lansare în următoarele orașe: București, Ploiești, Brașov, Pitești, Craiova, Constanța, Cluj Napoca, Oradea, Timișoara, Botoșani, Piatra Neamț și Iași.

31
/05
/17

Vineri, 2 iunie 2017, de la ora 19, Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române din Bucureşti (Str. Eforie nr. 2) găzduieşte cea de-a 16-a ediţie a Cineclubului FILM, în cadrul căreia va fi proiectat, de pe peliculă (35mm), un alt titlu notabil al istoriei filmului românesc, DINCOLO DE BARIERĂ (1965) de Francisc Munteanu, o adaptare a piesei de teatru „Domnişoara Nastasia” de George Mihail Zamfirescu.

30
/05
/17

Diana Cavallioti (31 de ani), rolul principal feminin din filmul românesc de mare succes „Ana, mon amour”, are, mai ales, o frumoasă carieră în teatru. În linii mari, toate acestea se cunosc. Din interviul care urmează veți afla detaliile. Cine, ce, de ce, unde, când, cum. Ca la Ziar.

29
/05
/17

INTERVIU „Secondo Me” a fost prezentat în 2016 la Locarno. În iunie, documentarul, care are în centru doi garderobieri (de la Viena şi Milano) şi o garderobieră (de la Odessa), va putea fi văzut la TIFF. Regizorul Pavel Cuzuioc, născut în Republica Moldova şi stabilit în Austria, vorbeşte despre film şi despre cum a ajuns cineast.

27
/05
/17

În ultima sa corespondență de la Cannes, Mihai Cristea a scris despre cel mai nou film al regizoarei Claire Denis, ”Un beau soleil intérieur”, cu Juliette Binoche în rolul principal, și despre documentarul ”Napalm”, de Claude Lanzmann, care a filmat în Coreea de Nord. Și a surprins-o printr-o fotografie pe Elle Fanning.

26
/05
/17

Într-o zi de 26 mai se stingeau din viaţă doi mari actori români: Ștefan Bănică, în 1995, şi Jean Constantin, cincisprezece ani mai târziu. Despre Bănică se ştie că era nu doar un actor uriaş, ci şi un foarte apreciat cântăreţ/lăutar, printre cele mai celebre piese muzicale ale acestuia numărându-se: „Îmi acordați un dans”, „Cum am ajuns să te iubesc”, „Gioconda se mărită”, „Hei, coșar, coșar” și „Astă seară mă fac praf”.

26
/05
/17

Prima ediție a LIM – Less is More, platforma europeană de dezvoltare a filmelor cu buget limitat continuă să se desfășoare prin două evenimente importante, ambele organizate în România: cel de-al doilea Workshop din seria LIM și prezentarea celor 16 proiecte selecționate, în fața unui public specializat, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF).

25
/05
/17

În 1977, nimeni auzise despre săbii laser, jedi sau bikini de cupru, și oamenii nu se salutau încă cu formula ''Forța fie cu tine''. Însă, lucrurile erau pe cale să se schimbe - George Lucas, un tânăr regizor de 33 de ani, pregătea cel de-al treilea film al său, o saga intergalactică despre lupta dintre bine și rău avându-l în prim-plan pe Luke Skywalker, un băiat fermier cu un trecut vag. În urmă cu 40 de ani, într-o zi de 25 mai (1977) avea loc loc premiera filmului Războiul stelelor, în regia lui George Lucas, una dintre cele mai de succes pelicule din istorie.

25
/05
/17

O retrospectivă de patru filme clasice realizate de mari regizori ai celebrului Nou Val ceh va putea fi văzută, cu susţinerea Centrului Ceh, la cea de-a patra ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara.

24
/05
/17

Corespondenţă de la Cannes: În "The Square", regizorul suedez Ruben Östlund ia peste picior mai multe subiecte dintr-o societate civilizată: echitatea socială și raporturile de putere între indivizi, limitele libertății de expresie, lumea publicitară și efectele perverse generate de media, arta contemporană și artists talk(s).

23
/05
/17

Actorul britanic Roger Moore, celebru pentru rolurile sale din seria James Bond, a murit în Elveția, după o scurtă luptă cu cancerul. Actorul avea 89 de ani. "Cu inima grea, anuntam decesul iubitului nostru tata, Sir Roger Moore, astazi in Elvetia, dupa o scurta dar curajoasa lupta cu cancerul", au scris copiii actorului pe Twitter.