Victor Wooten Band, la Jazz Night Out
https://www.ziarulmetropolis.ro/victor-wooten-band-la-jazz-night-out/

Basistul Victor Wooten cântă la Bucureşti pe 23 octombrie, în cadrul Jazz Night Out.

Un articol de Petre Ivan|17 aprilie 2014

E foarte posibil ca atunci când cauți pe Google „bass player” să fii întrebat dacă nu ai vrut să scrii „Victor Wooten”. În orice caz, iubitorii de jazz pot spune „mă simt norocos”. Victor Wooten vine în premieră la București .

Pentru cei care totuși nu îl cunosc, le vom spune că a fost comparat cu Michael Jordan. Nu pentru că e de culoare, ci pentru că a câștigat cam toate distincțiile care se puteau câștiga în domeniul său. Victor Wooten are câte un premiu Grammy pentru fiecare coardă a basului său. Cinci. Tot atâția ani avea și la primul său concert, ca basist în trupa fraților săi.

Urmează o carieră fantastică, intră în topul Billboard împreună cu trupa Béla Fleck and the Flecktones, își pune semnătura pe 29 de albume, cântă împreună cu Stanley Clarke și Marcus Miller, iar revista Rolling Stones îl include în topul celor mai buni basiști ai tuturor timpurilor.

Victor Wooten e unul dintre muzicienii care folosește instrumentul său atât pentru ritm, cât și pentru linia melodică. Momentele sale solo sunt un monument vibrant plin de forță, cu care campionul american își lovește audiența și o bagă, de fiecare dată, în corzi.

Victor Wooten concertează la Sala Radio împreună cu fratele său– Elijah ’Regi’ Wooten (chitară), Karlton Taylor ( clape), Derico Watson (tobe) și vocalista Krystal Peterson, pata de culoare care transformă un recital de virtuozitate într-un spectacol total.

BILETE

Biletele pentru acest eveniment costă 85, 125, 145 de lei în funcţie de categorie şi pot fi achiziţionate prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Domo, librăriile Cărtureşti şi Humanitas) şi online pe www.eventim.ro.

Foto Victor Wooten: Steve Parker

27
/09
/23

Duminică s-a încheiat la București a 26-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu printr-un concert susținut de Orchestra Regală Concertgebouw dirijată de Klaus Mäkelä cu o lucrare enesciană în interpretarea uneia dintre cele mai importante orchestre din lume: Uvertura de concert pe teme populare românești

18
/09
/23

Turneul de concerte silențioase, ascultate în căști, al trupei de rock alternativ EYEDROPS va ajunge la ultima prestație din acest an, pe 20 septembrie, la Kraft Market, București.