VIDEO Astăzi începe festivalul „Lună Plină“ 2013
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-astazi-incepe-festivalul-luna-plina-2013/

Astăzi începe cea de-a 2-a ediţie a Festivalului de Film Horror & Fantastic „Lună Plină”, primul şi unicul festival din România dedicat exclusiv cinema-ului de gen.

Un articol de Andrada Văsii|14 august 2013

Astăzi începe cea de-a doua ediție a Festivalului de Film Horror & Fantastic „Lună Plină“, primul și unicul festival din România dedicat exclusiv cinemaului de gen.

Timp de cinci zile, spectatorii vor avea parte de 24 dintre cele mai bune lungmetraje de gen, deopotrivă clasice în versiuni restaurate și premiere ale ultimilor doi ani, și tot atâtea scurtmetraje fantastice.

Gala de deschidere va avea loc începând cu ora 21.30 în aer liber, la Grădina Melies, cu „Trupul/El cuerpo“, thriller macabru nominalizat la Premiile Goya 2013 pentru „Cea mai bună regie”.

Festivalul se va încheia duminică, 18 august, în aer liber, la Cinema Vertigo, cu „Lords of Salem’’, în regia lui Rob Zombie, proiecție unică în România.

Capete de afiș

Capetele de afiș ale ediției sunt cele două competiții (șapte lungmetraje și zece scurtmetraje), secțiunea omagială American Masters: Brian De Palma („Furia/The Fury’’, „Blow Out’’ și, în avanpremieră românească, „Pasiune/Passion’’).

Alături de acesta spectatorii vor putea urmări și tenebrosul „Suntem ceea ce suntem/We Are What We Are’’, remake al filmului omonim din 2010, compilația/sequel „V/H/S/-2’’, infinit mai inventiv/ sângeroasă decât prima parte și „Aurora/Vanishing Waves’’, cel mai bun film fantastic din 2012, în prezența regizoarei Kristina Buozyte.

Kristina Buozyte este membră în juriul competiției de lungmetraj alături de Christian Hallman, selecționer al Festivalului Fantastic de la Lund și Tomaz Horvat, director artistic al Festivalului Fantastic Grossmann.

Cei trei membri ai juriului vor acorda trofeul „Lună Plină” pentru cel mai bun lungmetraj, în timp ce câștigătorul titlului de cel mai bun scurtmetraj va fi hotărât de votul publicului.

E.T la maratonul de zombie

N-ar trebui ratate nici proiecțiile aniversare cu „E.T.’’, în versiune restaurată digital, și „Fantomas’’, cu acompaniament live prezentat în premieră absolută de cvartetul Einuiea, screening-ul de-acum tradițional cu „Rocky Horror Picture Show’’ sau maratonul de vineri seară, intitulat „Zombies’ Night Out” și compus din „The Return of the Living Dead’’, „Shaun of the Dead’’ și „Cockneys vs Zombies’’.

Printre evenimentele non-filmice se numără proiectul EducaTIFF Fantastic, expoziția de măști mitologice realizate de artistul Vasile Șușca, concertul Ispășirea curuților susținut de cvartetul Einuiea în interiorul Bisericii Fortificate din Biertan, spectacolul Crispus: The Art of Fire și petrecerile din fiecare noapte de la terasa „La Țăruș”.

La inițiativa echipei festivalului, anul acesta se vor pune bazele Bibliotecii Fantastice – cei care doresc să contribuie la acest proiect sunt invitați la festival cu câte un volum de proză de gen (SF, horror, policier, fantastic), pentru care vor primi un cocktail special „Lună Plină”. ne vedem la Biertan!

Foto credit: Festivalul Lună Plină

31
/08
/16

Trei dintre cei mai iubiți actori români - Marin Moraru, Radu Beligan și Mircea Albulescu - vor fi omagiați la Noaptea Albă a Filmului Românesc, care va avea loc pe 16 septembrie, în zece locații din București. Spectatorii îi vor revedea pe regretații mari actori în câteva dintre cele mai bune roluri ale lor, iar un tribut în memoria cineastului Ovidiu Bose Paștina va marca 10 ani de la dispariția sa.

30
/08
/16

Unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale toamnei, festivalul Les Films de Cannes à Bucarest, revine între 14 şi 23 octombrie 2016, pentru al şaptelea an, cu o ediţie extinsă şi cu cele mai aşteptate filme din selecţia Festivalului de la Cannes în peste 100 de proiecţii. „I, Daniel Blake“, filmul care i-a adus anul acesta cel de-al doilea Palme d’Or cineastului britanic Ken Loach, va fi proiectat în premieră în România.

30
/08
/16

Ca în vremurile bune, când oamenii erau obișnuiți să plătească atunci când doreau să vadă un film, sâmbătă seara am mers la cinematograf. O carte și un film făcut după ea cu mult înainte să mă nasc au reprezentat combustibilul care m-a pus în mișcare. Nu puteam rata noua ecranizare a romanului „Ben Hur”!

29
/08
/16

Cea de-a șaptea ediție a Divanului Degustătorilor de Film și Artă Culinară, unicul festival de film balcanic din România, s-a încheiat duminică, 28 august, în Portul Cultural Cetate. De-a lungul celor 8 zile de festival au avut loc proiecții de film, demonstrații culinare, concerte și workshop-uri.

25
/08
/16

Două mediumetraje prezentate la Divan Film Festival au avut în centru oraşul Bucureşti: „Marilena de la P7”, de Cristian Nemescu, de la a cărui lansare s-au împlinit 10 ani, şi foarte puţin cunoscutul - dar extraordinarul – documentar color „Bucureşti”, realizat în 1942 de cineastul amator Nicolae Traian Bratu.

25
/08
/16

"Fac parte dintr-o generatie de actori care a umplut memoria românilor. Memorie care acum nu mai are memorie pentru noi. Mi-am iubit profesia, am stimat-o. În fiecare film laşi câte ceva din tine. Cred că fiecare om se termina aşa, dându-şi sufletul pentru fiecare lucru pe care l-a făcut." – Sebastian Papaiani. Îndrăgitul actor împlineşte, astăzi, 80 de ani!

24
/08
/16

Într-o vreme în care cinematografele și mai ales vizionările la „video” propuneau în special filme cu actori care fie rupeau norma la frumusețe sau rupeau adversarii în bătaie, m-am trezit ridicat de pe scaun de un domn, nici înalt, nici frumos – conform standardelor clasice, nici pletos, nici musculos. Revedeam filmul „Operațiunea monstrul” (scenariul: Titus Popovici / regia: Manole Marcus) și o seară de luni stătea să se sfârșească în brațele unei dimineți de marți, iar eu brusc vroiam să fiu Corneliu (Marin Moraru). Să pot explica, fumând fie și un cocean de porumb, cum am ales lingurița și am lansat milimetric în buza stufului de unde am recuperat monstrul într-o încleștare în care îi simțeam forța lui colosală.

23
/08
/16

Cinematografia românească va fi prezentă în perioada 1-3 septembrie la Roma, în celebrul parc Villa Borghese, cu proiecții de filme în premieră, în cadrul ultimei etape a Romania Film Festival ediția 2016.

22
/08
/16

„Nu există cuvinte...a plecat un actor și un Om de Geniu! Marin Moraru. Dumnezeu să-l odihnească. Marinuș.." - Oana Pellea. Sicriul cu trupul neînsuflețit al actorului Marin Moraru va fi depus luni seară la Biserica Colțea din Capitală. Înmormântarea artistului va avea loc miercuri, în jurul orelor prânzului, la Cimitirul Belu, pe Aleea Artiștilor.

22
/08
/16

Între 14 și 18 septembrie, va avea loc prima ediție a festivalului PELÍCULA – LATIN AMERICA FILM & EXPERIENCE. Iubitorii filmului vor putea viziona pelicule conectate puternic cu 8 țări din America Latină: Argentina, Brazilia, Chile, Cuba, Mexic, Peru, Venezuela și Uruguay. Sunt în total 15 filme care pot fi văzute la Cinema Elvira Popescu, Instituto Cervantes de Bucarest, POINT sau Journey Pub.