VIDEO Astăzi începe festivalul „Lună Plină“ 2013
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-astazi-incepe-festivalul-luna-plina-2013/

Astăzi începe cea de-a 2-a ediţie a Festivalului de Film Horror & Fantastic „Lună Plină”, primul şi unicul festival din România dedicat exclusiv cinema-ului de gen.

Un articol de Andrada Văsii|14 august 2013

Astăzi începe cea de-a doua ediție a Festivalului de Film Horror & Fantastic „Lună Plină“, primul și unicul festival din România dedicat exclusiv cinemaului de gen.

Timp de cinci zile, spectatorii vor avea parte de 24 dintre cele mai bune lungmetraje de gen, deopotrivă clasice în versiuni restaurate și premiere ale ultimilor doi ani, și tot atâtea scurtmetraje fantastice.

Gala de deschidere va avea loc începând cu ora 21.30 în aer liber, la Grădina Melies, cu „Trupul/El cuerpo“, thriller macabru nominalizat la Premiile Goya 2013 pentru „Cea mai bună regie”.

Festivalul se va încheia duminică, 18 august, în aer liber, la Cinema Vertigo, cu „Lords of Salem’’, în regia lui Rob Zombie, proiecție unică în România.

Capete de afiș

Capetele de afiș ale ediției sunt cele două competiții (șapte lungmetraje și zece scurtmetraje), secțiunea omagială American Masters: Brian De Palma („Furia/The Fury’’, „Blow Out’’ și, în avanpremieră românească, „Pasiune/Passion’’).

Alături de acesta spectatorii vor putea urmări și tenebrosul „Suntem ceea ce suntem/We Are What We Are’’, remake al filmului omonim din 2010, compilația/sequel „V/H/S/-2’’, infinit mai inventiv/ sângeroasă decât prima parte și „Aurora/Vanishing Waves’’, cel mai bun film fantastic din 2012, în prezența regizoarei Kristina Buozyte.

Kristina Buozyte este membră în juriul competiției de lungmetraj alături de Christian Hallman, selecționer al Festivalului Fantastic de la Lund și Tomaz Horvat, director artistic al Festivalului Fantastic Grossmann.

Cei trei membri ai juriului vor acorda trofeul „Lună Plină” pentru cel mai bun lungmetraj, în timp ce câștigătorul titlului de cel mai bun scurtmetraj va fi hotărât de votul publicului.

E.T la maratonul de zombie

N-ar trebui ratate nici proiecțiile aniversare cu „E.T.’’, în versiune restaurată digital, și „Fantomas’’, cu acompaniament live prezentat în premieră absolută de cvartetul Einuiea, screening-ul de-acum tradițional cu „Rocky Horror Picture Show’’ sau maratonul de vineri seară, intitulat „Zombies’ Night Out” și compus din „The Return of the Living Dead’’, „Shaun of the Dead’’ și „Cockneys vs Zombies’’.

Printre evenimentele non-filmice se numără proiectul EducaTIFF Fantastic, expoziția de măști mitologice realizate de artistul Vasile Șușca, concertul Ispășirea curuților susținut de cvartetul Einuiea în interiorul Bisericii Fortificate din Biertan, spectacolul Crispus: The Art of Fire și petrecerile din fiecare noapte de la terasa „La Țăruș”.

La inițiativa echipei festivalului, anul acesta se vor pune bazele Bibliotecii Fantastice – cei care doresc să contribuie la acest proiect sunt invitați la festival cu câte un volum de proză de gen (SF, horror, policier, fantastic), pentru care vor primi un cocktail special „Lună Plină”. ne vedem la Biertan!

Foto credit: Festivalul Lună Plină

02
/06
/22

Lungmetrajele „Light Sleeper”, cu Willem Dafoe și Susan Sarandon în distribuție, și „Dom Hemingway”, cu Jude Law și Mădălina Ghenea, vor avea premiera la Warner TV în primul weekend din luna iunie. „Viața de noapte/ Light Sleeper”, scris și regizat de Paul Schrader, scenarist al unor filme ca „Taxi Driver” și „American Gigolo”, a avut premiera în competiția Berlinalei din 1992.

02
/06
/22

Filmul documentar Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va fi prezentat, începând cu 6 iunie, în cadrul programului FilMARe a Muzeului de Artă Recentă din București (MARe). Delta Bucureștiului este al doilea documentar de lungmetraj al regizoarei, cunoscută deja publicului pentru Marussia (2013). Povestea este spusă prin vocea actrițelor Sandrine Bonnaire și Ada Condeescu, filmul urmând să aibă premiera în cinematografe în toamna acestui an.

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.