VIDEO Astăzi, melomanii câştigă premii la Bucharest Music Film Festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-astazi-melomanii-castiga-premii-la-bucharest-music-film-festival/

După ce bucureştenii s-au desfătat cu filme interesante şi concertele live, care au răsunat seară de seară pe scena Bucharest Music Film Festival, astăzi vor avea şansa câştigării un premiu substanţial, la tombola evenimentului.

Un articol de Andrada Văsii|30 iunie 2013

După ce bucureştenii s-au desfătat cu filme interesante şi concertele live, care au răsunat seară de seară pe scena Bucharest Music Film Festival, astăzi vor avea şansa câştigării un premiu substanţial, la tombola evenimentului.

Toţi spectatorii BMFF au şansa de a se număra printre cei cinci norocoşi, al căror talon va fi extras în ultima seară a festivalului. Concursul li se adresează tuturor persoanelor trecute de 18 ani, care au completat corespunzător taloanele şi le-au introdus în urnele speciale, în perioada 21-30 iunie.  Extragerea celor cinci premii pregătite de organizatori, cu sprijinul sponsorilor, va avea loc duminică.

O vizită la Viena

Câştigătorul premiului I va primi cadou o excursie de două persoane la Viena, nobila şi seducătoarea capitală a Austriei. Agenţia de turism Ama Travel oferă trei nopţi de cazare în cameră dublă cu mic dejun şi asigură cheltuielile de transport.

Premiile II şi III, oferite de Archos- tablete inteligente, un brand apărut recent pe piaţa de prifil din România, constau în două tablete de ultimă generaţie, model „Archos 101 Titanum“ şi „Archos 80 Titanum“.

Mari muzee la pachet

Norocoşii, ale căror taloane vor fi extrase pentru premiul IV sau V, vor primi cadouri speciale, oferite de Librăriile Adevărul, respectiv două colecţii impresionante, în care sunt adunate informaţii culturale foarte valoroase. Este vorba despre colecţia „Mari spectacole de operă“, editată în premieră în România, într-o formă grafică excepţională şi colecţia „Marile muzee ale lumii“ .

Fiecare carte din colecţia „Mari spectacole de operă“ conţine un CD şi un DVD, cu interpretări şi montări de excepţie ale unor opere celebre: „La Traviata“, „Fidelio“, „Madame Butterfly“, „Otello“, „Nunta lui Figaro“, „Don Giovanni“, „Lucia di Lammermoor“, „Cosi fan tutte“, „Bărbierul din Sevilla“, „Lohengrin“, „Italianca în Alger“, „Rigoletto“, „Flautul fermecat“, „Aida“.

Colecţia „Marile muzee ale lumii“ cuprinde câte un istoric detaliat al fiecărui muzeu prezentat, precum şi alte informaţii practice (program de funcţionare, servicii oferite, mijloace de transport, planul interior al clădirii etc.), dar şi reproduceri de calitate ale capodoperelor universale expuse.

În acest acest week-end, cei care au participat au putut asculta minunatele concerte oferite de Filarmonica Oltenia şi de Orchestra Spirit of Vienna.

Info :

Accesul este gratuit.

Foto credit: ArCuB

13
/09
/23

Ediția cu numărul 11 a Jazz in the Park 2023 a adus pe cele cinci scene, amplasate în ,,Muzeul Satului” din Cluj-Napoca, 50 de nume ale muzicii internaționale și românești, majoritatea reprezentanți ai jazzului contemporan, dar și câteva legende ale industriei.

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.