VIDEO BNR va emite monede dedicate împlinirii a 100 de ani de la naşterea Mariei Tănase
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-bnr-va-emite-monede-dedicate-implinirii-a-100-de-ani-de-la-nasterea-mariei-tanase/

Banca Naţională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, miercuri, o monedă din argint, una din tombac cuprat şi un set de trei monede (din aur, din argint şi din tombac cuprat) dedicate împlinirii a 100 de ani de la naşterea cântăreţei.

Un articol de Andrada Văsii|14 august 2013

Banca Naţională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, miercuri, o monedă din argint, una din tombac cuprat şi un set de trei monede (din aur, din argint şi din tombac cuprat) dedicate împlinirii a 100 de ani de la naşterea cântăreţei Mariei Tănase (25 septembrie 1913 – 22 iunie 1963).

Moneda din argint are următoarele caracteristici tehnice: valoare nominală – 10 lei, titlu – 999%, formă rotundă, diametru – 37 mm, greutate – 31,103 grame, calitate proof, cant zimţat.

Aversul monedei din argint redă imaginea unui gramofon, simbol al primelor înregistrări discografice ale Mariei Tănase, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României şi anul de emisiune „2013″, amplasat de o parte şi de alta a stemei.

Monede Maria Tanase

Moneda din tombac cuprat are următoarele caracteristici tehnice: valoare nominală – 1 leu, formă rotundă, diametru – 37 mm, greutate – 23,5 grame, calitate proof, cant zimţat.

 Aversul monedei din tombac cuprat redă imaginea unui gramofon, simbol al primelor înregistrări discografice ale Mariei Tănase, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „1 LEU”, stema României şi anul de emisiune „2013″, amplasat de o parte şi de alta a stemei.
Monede în franceză, română și engleză

Moneda din aur are următoarele caracteristici tehnice: valoare nominală – 100 de lei, titlu – 900‰, formă rotundă, diametru – 21 mm, greutate – 6,452 grame, calitate proof, cant zimţat.

Aversul monedei din aur redă imaginea unui gramofon, simbol al primelor înregistrări discografice ale Mariei Tănase, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „100 LEI”, stema României şi anul de emisiune „2013″, amplasat de o parte şi de alta a stemei.

Reversul, comun tuturor monedelor – din aur, argint, tombac cuprat -, prezintă portretul Mariei Tănase şi, în arc de cerc, inscripţia „MARIA TANASE” şi anii între care a trăit „1913-1963″.

Monedele din aur, din argint şi din tombac cuprat vor fi ambalate, separat, în capsule de metacrilat transparent. Monedele din argint, din tombac cuprat şi seturile vor fi însoţite de broşuri de prezentare a acestei emisiuni numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.

Tirajul pentru această emisiune este de 500 de bucăţi monede din argint, 250 de bucăţi monede din tombac cuprat şi 100 de seturi monede (din aur, argint şi tombac cuprat).

1.810 lei

Preţurile de vânzare sunt 300 de lei/bucata, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare; 80 de lei/bucata, exclusiv TVA, pentru moneda din tombac cuprat, inclusiv broşura de prezentare; 1.810 lei/bucata, exclusiv TVA, pentru setul de trei monede (din aur, din argint şi din tombac cuprat), inclusiv broşura de prezentare, notează Mediafax.

Monedele din aur, din argint şi din tombac cuprat dedicate împlinirii a 100 de ani de la naşterea Mariei Tănase au putere circulatorie pe teritoriul României.

Info:

Lansarea în circuitul numismatic a monedelor din argint, din tombac cuprat şi a setului de monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Foto credit: Wikipedia, BNR

 

13
/07
/19

Scena Control-ului capătă acum o nouă dimensiune lansând primul „canvas” de artă urbană open space, ce aduce împreună artiști vizuali și branduri care simt că orașul vibrează mai puternic dinspre strada Constantin Mille nr.4.

20
/06
/19

Un computer care se autodistruge în interiorul muzeului, drone care captează frânturi dintr-o corespondență paranormală, o mașină computațională care creează nori și se străduiește să devină parte a naturii, o frescă digitalizată a unei hărți celestiale din secolul XVI - o parte din propunerea Liminal, festivalul de artă, știință și tehnologie din București, care are loc zilele acestea.

19
/06
/19

Într-o epocă a dominației digitalului, cineastul francez Michel Gondry propune o întoarcere la un cinema artizanal, ca mijloc de distracție și de stimulare a imaginației și a creativității, la îndemâna oricui, prin „Uzina filmelor de amatori” inaugurată la Cluj-Napoca în timpul TIFF și deschisă până la sfârșitul lunii iulie.

15
/06
/19

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu se bucură în fiecare an de prezența unor reputați reprezentanți ai tuturor artelor spectacolului. Vă prezentăm seria de expoziții-instalație, de fotografie, grafice sau pictură care se regăsesc în programul festivalului, însoțite de vernisaje pentru celebrarea lucrărilor prezente timp de 10 zile printre cele 540 de evenimente ale ediției cu numărul 26 de FITS – le regăsiți o scurtă descriere și/sau detalii mai jos.

13
/06
/19

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, prin Unitatea de Management a Proiectului, organizează, în cadrul proiectului CultPlatform_21 – Creative Spaces of the 21st Century, Festivalul de Artă dedicat patrimoniului invizibil. Evenimentul va avea loc în perioada 18-20 iunie, la Centrul Cultural POINT (Strada General Eremia Grigorescu 10) din București.

13
/06
/19

Teatrul de Comedie găzduiește în perioada 20-23 iunie 2019, în foyerul Sălii Radu Beligan, expoziția de fotografie „Actor. Actori”, semnată de fotograful și actorul Andrei Runcanu. Expoziția cuprinde 45 de portrete ale actorilor Teatrului de Comedie, ideea centrală fiind explorarea ideii de dialog dintre actor și camera de fotografiat, cu atât mai mult cu cât, atât cel fotografiat, cât și cel care realizează fotografia, sunt actori.