VIDEO Crina Semciuc şi-a sacrificat părul pentru a fi muza lui Horaţiu Mălăele în „Funeralii fericite“
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-crina-semciuc-si-a-sacrificat-parul-pentru-a-fi-muza-lui-horatiu-malaele-in-funeralii-fericite/

Interpreta rolului principal feminin din cea mai recentă comedie semnată de Horaţiu Mălăele, Crina Semciuc, va apărea pe marile ecrane din 7 iunie, odată cu premiera filmului „Funeralii fericite“.

Un articol de Andrada Văsii|25 mai 2013

Interpreta rolului principal feminin din cea mai recentă comedie semnată de Horaţiu Mălăele, Crina Semciuc, va apărea pe marile ecrane din 7 iunie, odată cu premiera filmului „Funeralii fericite“.

Prima opţiune a lui Horaţiu Mălăele pentru acest rol a fost Crina Semciuc alături de care cineastul lucrase în trecut la spectacolul „Leonce şi Lena“, jucat la Teatrul de Comedie. Din fericire, tot Crina a fost şi ultima opţiune.

Unul dintre cele mai controversate aspecte care vizau acest rol a fost renunţarea la podoaba capilară. Chiar dacă în primele zile de filmare, Crina chiar n-a înţeles de ce a trebuit să se tundă la zero în condiţiile în care purta tot timpul pe cap nişte turbane sofisticate, create special pentru ea de Maria Miu, în cele din urmă, a înţeles de ce a trebuit să-şi sacrifice părul.

Practic, pentru „Funeralii fericite“ am renunţat la păr pentru a doua oară. Mi-a fost foarte uşor să iau decizia de a mă tunde din nou, deşi îmi crescuse deja părul aproximativ 10 centimetri. În „Funeralii fericite“ a fost nevoie de mine tunsă la zero pentru un singur moment cheie. Personajul meu s-a vrut a fi unul abstract, iar după acel moment cheie, publicul va înţelege exact cine sunt şi ce importanţă am pentru Lionel.

Crina Semciuc,
actriță

Viitorul stă scris în palmă

,,Funeralii fericite“ relatează povestea lui Lionel (Horaţiu Mălăele), un român întors din Franţa, unde a lucrat în construcţii. El luptă împotriva destinului şi a propriului viitor. Când o razie duminicală îi pune pe fugă din cârciuma „La imigrantul fericit“, Lionel şi cei doi prieteni ai lui descoperă că viaţa le-a rezervat o ultimă surpriză.

Aceştia ajung lângă un teren viran unde s-a instalat o tabără de ţigani. Ca să se distreze, cei trei plătesc o ţigancă să le ghicească viitorul. Distracţia începe atunci când femeia le prezice data exactă a morţii şi modul în care vor muri.

Comedia „Funeralii fericite“, distribuită de MediaPro Distribution, va intra din 7 iunie în cinematografele din ţară.

Foto credit: MediaPro Distribution

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.