-->

VIDEO Documentarul „Mark Zuckerberg: în interiorul Facebook“ va fi difuzat pe 26 august, la BBC Knowledge
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-documentarul-mark-zuckerberg-in-interiorul-facebook-va-fi-difuzat-pe-26-august-la-bbc-knowledge/

Documentarul „Mark Zuckerberg: în interiorul Facebook”, ce dezvăluie drumul parcurs de fondatorul reţelei de socializare de la studentul la Harvard la fondatorul uneia dintre cele mai influente companii din lume, va fi difuzat pe 26 august, de la ora 22.00, la BBC Knowledge.

Un articol de Andrada Văsii|23 august 2013

Documentarul „Mark Zuckerberg: în interiorul Facebook“, ce dezvăluie drumul parcurs de fondatorul reţelei de socializare de la studentul la Harvard la fondatorul uneia dintre cele mai influente companii din lume, va fi difuzat pe 26 august, de la ora 22.00, la BBC Knowledge.

Facebook are deja peste 800 de milioane de utilizatori. Jumătate dintre ei intră în cont în fiecare zi pentru a comunica cu prietenii, familia, cunoştinţele, celebrităţile, companiile şi mărcile lor preferate. Acum, compania pare decisă să se transforme într-o maşină de făcut bani.

Mark Zuckerberg a refuzat în mod repetat oferte de lucru, precum cea de 15 milioane de dolari americani de la Microsoft, continuând, în schimb, să lucreze la o strategie care face ca partajarea conţinutului media să fie din ce în ce mai uşoară, de la afişarea noutăţilor şi a fotografiilor până la jocuri şi descărcarea de aplicaţii.

Cum poate valora compania într-adevăr 100 de milioane de dolari americani? Este modelul său de publicitate într-adevăr atât de eficient cum se spune? Care sunt ameninţările la adresa succesului Facebook? Ce rol are Zuckerberg însuşi în stabilirea perspectivelor viitoare? Putem păstra mai mult legătura cu prietenii şi cunoştinţele de la distanţă şi cum influenţează această reţea de socializare relaţiile noastre cele mai apropiate din viaţa reală?

Oferind un interviu în exclusivitate cu Mark Zuckerberg, precum şi imagini inedite din sediul Facebook din Silicon Valley, documentarul încearcă să răspundă la toate aceste întrebări, notează Mediafax.

BBC Knowledge s-a lansat pentru prima dată în 2013 în Cipru, Ungaria, România şi Slovenia. În România, televiziunea BBC Knowledge poate fi recepţionată în reţelele Romtelecom, Digi şi Orange TV.

Foto credit: captură video Inside Facebook HQ – Mark Zuckerberg – Inside Facebook – BBC

22
/07
/24

În fiecare joi, între 25 iulie și 03 octombrie, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) publicul este așteptat pentru o experiență de cinema unică: programul de filme rare în aer liber CINEVARA se întoarce pentru a 6-a ediție.

16
/07
/24

Asociația PATRUPETREI revine la Brașov pentru al treilea an consecutiv, cu un program de ateliere în format de școală de vară, adresate elevilor Școlii 31 din Triaj (Colegiul Tehnic Energetic „Remus Răduleț”). Pe parcursul lunii iulie, tinerii participanți vor învăța să realizeze un film documentar, printr-o serie de ateliere care acoperă atât aspecte tehnice, cât și metode de gândire creativă și critică.

15
/07
/24

Muzeul Național al Literaturii Române vă invită față în față cu portretele unor cunoscuți artiști din teatrul și cinematografia românească în prezența autorului și a criticului de teatru Adrian Mihalache.

14
/06
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania, cel mai important eveniment cinematografic din România, se deschide vineri, 14 iunie, cu o Gală de Deschidere sold-out la care sunt așteptați peste 3.500 de spectatori.