VIDEO „Ernest et Célestine“, farmecul incontestabil al animaţiei tradiţionale, în deschiderea Anim’est 2013
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-ernest-et-celestine-farmecul-incontestabil-al-animatiei-traditionale-in-deschiderea-animest-2013/

În perioada 4-13 octombrie, Anim’est îşi aşteaptă spectatorii la Cinema Patria şi Cinema Studio din Bucureşti cu filme alese pe sprânceană de directorul festivalului Mihai Mitrică.

Un articol de Andrada Văsii|22 august 2013

În perioada 4-13 octombrie, Anim’est își așteaptă spectatorii la Cinema Patria și Cinema Studio din București cu filme alese pe sprânceană de directorul festivalului, Mihai Mitrică.

Organizatorii promit o nouă ediție de succes, plină cu animații multipremiate, workshop-uri, concerte și bineînțeles cele mai fresh petreceri. Pe lângă filmele din secțiunea Minimest, cei mai mici spectatori sunt așteptați în număr cât mai mare și la filmul de deschidere, animația franco-belgiană „Ernest et Célestine”.

Gala de deschidere a celei de-a opta ediții a festivalului va avea loc pe 4 octombrie la Cinema Patria, începând cu ora 19.00.

Anim’est continuă să crească semnificativ în fiecare an. Cu toate astea, unele instituții publice românesti ne tratează cu o indiferență care uneori este ingrijorător de asemănătoare cu sabotajul. Astfel că în fiecare an bugetul nostru devine din ce în ce mai mic. Găurile bugetare de după festival sunt umplute cu eforturi uriașe, după aproape un an de la terminarea festivalului, chiar înainte de startul ediției următoare. Dar Anim’est se încăpățânează să supraviețuiască. Ba mai mult, să crească. Și să aducă din ce în ce mai mulți invitați, din ce în ce mai multe evenimente și filme din ce în ce mai bune și mai diverse.

Vlad Ilicevici,
directorul executiv al festivalului

Cunoscuți pentru „Panique au village“, regizorii Stéphane Aubier şi Vincent Patar împreună cu Benjamin Renner au lansat anul trecut animația bazată pe îndrăgita serie de cărți pentru copii  a scriitoarei Gabrielle Vincent, cu un scenariu semnat de scriitorul francez Daniel Pennac, scenariu care se pretează la multiple interpretări, pentru toate vârstele.

Rezultatul e un film 2D care îi va unge pe suflet pe fanii animației old school cu un vizual fidel stilului ilustrațiilor seriei de cărți și cu personaje adorabile ce par desenate în acuarelă.

O prietenie ciudată

Célestine este o șoricică de la orfelinat, unde învață constant să se teamă de urși, inamicul numărul unu al speciei ei, dar ajunge să se împrietenească fix cu unul dintre ei, muzicianul Ernest – un uriaș blând cu vocea actorului Lambert Wilson (Martix Reloaded, Of Gods and Men).

În epoca filmelor 3D, Anim’est propune o animație cu un farmec clasic, o poveste îndrăgită de cinefilii tineri, și savurată de spectatorii adulți care își vor aminti cu siguranță de desenele animate și cărțile ilustrate ale copilăriei.

„Ernest et Célestine” a avut premiera anul trecut la Cannes, în competiția Quinzaine des Réalisateurs, unde a primit și o mențiune specială, dar cea mai importantă distincție a sa a fost premiul César pentru Cel mai bun film de animație în 2013.

Printre festivalurile care l-au avut în selecție se numără și Toronto IFF, Hong Kong IFF sau Animafest Zagreb, unde a fost proiectat în deschidere.

Foto credit: Anim’est

 

15
/08
/23

Ai căutat bucuria sinceră a unor copii care dansează? Ai căutat gustul memorabil al siropului de soc? Sau zâmbetul unui femei de 101 ani, îmbrăcată într-un costum săsesc de sărbătoare?

10
/08
/23

• 15 zile, peste 120 de evenimente, peste 100 de artiști și invitaţi speciali la Râşnov, Braşov, Codlea, Feldioara şi Bran • Un festival la ediţia a 15-a: filme, proiecte artistice, concerte, dezbateri, teatru, cărţi, şcoală de vară ş.a. • Vorbitorincii (Cătălin Striblea & Radu Paraschivescu), Maia Morgenstern, Nicu Alifantis, Pasărea Rock, Ada Milea, Mădălina Pavăl, Irina Margareta Nistor, Robin and the Backstabbers, Adrian Cioroianu, Gelu Duminică alături de mulţi alţi invitaţi speciali. • Cultură de calitate într-un cadru natural deosebit fără „zgomote” inutile • Un spaţiu al dialogului civilizat, nu al talibanismului

09
/08
/23

Cinema in aer liber se intoarce pe Insula Artelor din Parcul Titan cu 21 dintre dintre cele mai bune filme ale ultimilor ani, care acopera toata paleta de genuri cinematografice, de la drama si thriller la comedie si chiar animatie. Acestea vor putea fi urmarite la Bucuresti, timp de 4 saptamani, de marti pana duminica, in perioada 15 august – 10 septembrie. Intrarea la proiectii este libera.

31
/07
/23

Cea de-a doua ediție a SUNSCREEN Film & Arts Festival va avea loc la Constanța, între 17 și 20 august 2023. Inițiat anul trecut de organizatorii celui mai mare eveniment de film din țară – TIFF, festivalul își propune să aducă în fața publicului de la malul mării cele mai noi și apreciate filme românești și internaționale, concerte și invitați speciali.