VIDEO Festivalul Internaţional George Enescu promovează imaginea României la Otopeni
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-festivalul-international-george-enescu-promoveaza-imaginea-romaniei-la-otopeni/

Spotul de promovare al Festivalului George Enescu a fost prezentat în incinta aeroportului Otopeni, beneficiind de Sonata nr. 3 pentru vioară şi pian în La minor ca şi coloană sonoră.

Un articol de Andrada Văsii|18 martie 2013

Aproximativ 500.000 de persoane de naţionalitate română sau străină, care pleacă, sosesc sau tranzitează aeroportul Otopeni pot să fie informate despre ediţia din 2013 a Festivalului Internațional George Enescu, prin intermediul unei campanii derulate de Artexim în parteneriat cu grupul Spectacular, aflat în top cinci companii de outdoor din ţară.

În cadrul campaniei, spotul este difuzat pe 52 de ecrane orizontale digitale amplasate în zone cheie ale Aeroportul Internaţional „Henri Coandă“ din Bucureşti. Campania se va derula până pe 31 decembrie 2013, rolul său fiind de a promova cel mai important eveniment cultural din România pentru publicul străin și român, atât ca atracție pentru turiști, cât și ca imagine pozitivă de țară, precum și de a consolida noua identitate de brand a Festivalului.

Așa cum Festivalul Internațional George Enescu este o ușă deschisă către lume, care conectează România la cele mai renumite circuite culturale internaționale, ne-am dorit ca imaginea Festivalului să se vadă și la principala poartă de intrare în România, Aeroportul Otopeni. Lansăm această campanie acum – mai devreme decât am intenționat inițial – și ca un răspuns față de impactul negativ pe care îl pot avea asupra imaginii României experiențele celor care au probleme cu taxiurile la Otopeni, experiențe despre care s-a vorbit în ultima vreme intens. Noi nu putem organiza taxiurile, dar putem arăta călătorilor că la noi există și ceva bun: Festivalul George Enescu este poate cea mai credibilă carte de vizită pe care o are România în exterior în acest moment. Este important așadar să scoatem în lume această carte de vizită, să o arătăm, să ne prezentăm cu ea și să nu mai lăsăm situații neplăcute să ne reprezinte în exclusivitate. Festivalul Enescu spune multe lucruri adevărate despre noi, românii, despre creativitatea și spiritualitatea noastră, despre patrimoniul nostru cultural și tocmai de aceea este important să îl facem vizibil, să îl punem în lumină. (Oana Marinescu, coordonatorul de PR al Festivalului)

Spotul de promovare al Festivalului este realizat în condiţii video excepţionale, de echipa de creație a Festivalului, Ioana Gheorghiu și Rober Blaj, în două versiuni, în limba engleză şi în limba franceză, şi are ca fundal sonor Sonata nr. 3 pentru vioara şi pian în La minor, op. 25, de George Enescu.

Spotul Festivalului „George Enescu“ a fost difuzat, de asemenea, de principalii parteneri media internaţionali ai evenimentului, respectiv cele mai prestigioase televiziuni de ştiri la nivel mondial, CNN şi Euronews. Pentru ediția 2013 au existat două campanii de promovare a Festivalului pe CNN și două pe Euronews: una după anunțarea preprogramului (pe 31 octombrie 2012), una în 2013 – în ianuarie pe CNN și în una februarie pe Euronews. Pe Euronews, spotul a rulat în engleză și franceză. Unul dintre spoturile ediției 2013 a fost difuzat pe CNN chiar în timpul programului dedicat festivității de investire a președintelui Statelor Unite, Barack Obama.

Festivalul Internaţional „George Enescu“ generează constant știri pozitive despre România în presa internațională și este un eveniment care atrage zeci de jurnaliști străini, în condițiile în care presa străină scrie de obicei materiale negative despre români și despre România. Publicaţii precum The Guardian şi The Telegraph au dedicat ample articole ediţiilor precendete ale Festivalului, în 2007 şi, respectiv, în 2009: Cut-price classics. The mighty Salzburg festival now has a rival şi How music can restore a nation’s pride. A Festival in Bucharest shows how classical music can leap over the barriers of langugage and history sunt titlurile materialelor publicate de cotidienele britanice.

Între 1 şi 28 septembrie 2013, pe scena Festivalului Internaţional „George Enescu“ vor urca cele mai importante personalități ale muzicii clasice internaţionale. Printre invitaţi se numără dirijorii Daniel Barenboim şi Mariss Jansons, pianiştii Radu Lupu şi Evgeny Kissin. Iar cunoscutul actor român Marcel Iureş va debuta în ipostază de narator, alături de Corul şi Orchestra Filarmonicii “George Enescu” în cantata “Gurre-Lieder”, o producţie muzicală fără precedent, în cadrul ediţiei 2013.

Foto credit: Festivalul George Enescu

18
/10
/16

Între 28 octombrie și 14 noiembrie 2016 se va desfășura cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo, sub înaltul patronaj al Președintelui României. Festivalul poartă în acest an numele „La Muse et le Poète” și promite în 20 de concerte întâlniri cu 23 de muzicieni din 18 țări, printre care pianiștii Olli Mustonen și Louis Lortie, violoniștii Mihaela Martin, Ilya Gringolts sau Philippe Graffin, violistul Lars Anders Tomter, violonceliștii Frans Helmerson, Christian Poltera sau Maximilian Hornung.

18
/10
/16

Academia Suedeză nu-l va mai contacta pe Bob Dylan, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură, după mai multe încercări nereușite, a declarat secretara permanentă a instituției, Sara Danius. Artistul american a primit în tăcere premiul care i-a fost acordat joia trecută. În aceeași seară, el a oferit un concert în Las Vegas, unde s-a mulțumit să cânte, fără a aborda acest subiect în fața publicului.

18
/10
/16

“Rolul muzicii este pretutindeni acelaşi, de multă vreme: sa fie bine aleasă, să fie dăruită de cei care au acest dar, spre a determina o apropiere, ba chiar o comunitate între cei care iubesc muzica” - Horia Andreescu. Dirijorul principal al Filarmonicii "George Enescu” împlinește, astăzi, 70 de ani.

14
/10
/16

Premiul Nobel pentru Literatură ar trebui să deschidă o discuție îndelung ocolită: are literatura granițe - de ce ar avea? Judecând după furia cu care românii au și de această dată păreri, ai spune că trăim în mijlocul celui mai citit popor european. Să ne relaxăm: nu e chiar așa, ba chiar dimpotrivă.

14
/10
/16

Într-o zi de 14 octombrie se năştea Ciprian Porumbescu, unul dintre cei mai faimoşi compozitori români ai vremii sale. Cuprins de dragostea pentru valorile neamului său, a participat în adolescenţă la sărbătorile organizate de societatea Culturală „Arboroasa“, la Mănăstirea Putna, din anul 1871, unde l-a cunoscut şi s-a împrietenit cu Mihai Eminescu.

13
/10
/16

Scriitorul Mircea Cărtărescu scrie pe pagina sa de Facebook că Bob Dylan nu ar fi avut nevoie de acest Nobel pentru Literatură, pentru că, deşi el însuşi l-a tradus în limba româna şi nu contestă faptul că este un poet şi un geniu muzical, crede că acest premiu major pentru literatură ar fi trebuit să fie acordat unui “scriitor adevărat”

13
/10
/16

Cântăreţul Bob Dylan a primit joi, 13 octombrie, Premiul Nobel pentru Literatură pe 2016, pentru „crearea unor noi maniere de expresie poetică în cadrul marii tradiţii a muzicii americane”. Dylan, unul dintre cele mai influente personaje ale secolului al XX-lea, este primul artist care a îmbinat muzica populară cu ambiţiile intelectuale.

13
/10
/16

Poetul, scriitorul, interpretul și compozitorul Leonard Cohen (82 de ani) a declarat, într-un interviu pentru The New Yorker, că își dorește să încheie numeroasele proiecte muzicale și literare începute, dar că este pregătit să moară.

12
/10
/16

În perioada 29 octombrie - 5 noiembrie 2016, pe scena Sălii Thalia a Filarmonicii din Sibiu va avea loc cea de a III-a ediție a Festivalului Internațional Clara Haskil, primul proiect de talie internațională din România dedicat celei care a fost una dintre cele mai talentate pianiste de origine română ale tuturor timpurilor, Clara Haskil.

11
/10
/16

Trupa Depeche Mode revine în România în 2017, la Cluj-Napoca, pe 23 iulie, în cadrul Global Spirit Tour, pentru promovarea noului album "Spirit", care va fi lansat în primăvara anului viitor. "Spirit" este cel de-al 14-lea album de studio al trupei, ce continuă succesul înregistrat de Delta Machine, album care a ajuns pe poziția a cincea în topurile din 26 de țări și pe prima poziție în topurile din 12 țări.

11
/10
/16

Orchestra Națională Radio, sub bagheta dirijorului Radu Postăvaru, propune vineri, 14 octombrie (19.00), o seară romantică la Sala Radio. Concertul se va deschide cu Concertul nr. 1 în mi minor pentru pian şi orchestră, op. 11 de Chopin avându-l ca solist pe pianistul polonez Szymon Nehring.

10
/10
/16

Peste 3500 de persoane au aplaudat in picioare duminica seara la finalul concertului triumfal al lui Vladimir Cosma la pupitrul Orchestrei Române de Tineret prin care acesta a aniversat la Palatul Congreselor din Paris 50 de ani de activitate artistică de succes. Pe scenă s-au aflat peste 200 de instrumentiști și coriști, în prim plan apărând soliști precum soprana Irina Baianț, legendarul Richard Sanderson (La Boum), Greg Zlap la muzicuță sau Marius Preda la țambal.

10
/10
/16

În prima zi a megafestivalului legendelor rock desfăşurat în deșertul californian, The Rolling Stones au adus un surprinzător omagiu "rivalilor" The Beatles. ''Desert Trip'' a adus pe scenă pentru trei zile numeroase legende rock, printre aceştia Paul McCartney și Roger Waters, Bob Dylan sau Neil Young.

09
/10
/16

Marți, 11 octombrie 2016, ora 19.00, Stagiunea de Jazz va marca deschiderea celui de-al VII-lea sezon de la Teatrul Act printr-un triplu eveniment: lansarea primului compact disc cu înregistrări din istoria celor şase ani ai stagiunii, concert, precum şi o sesiune de autografe pe care artiştii o vor acorda la final.