VIDEO Filmele de Cannes vin la Bucureşti în octombrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-filmele-de-cannes-vin-la-bucuresti-in-octombrie/

Filmele care ocupă, zilele acestea, primele pagini ale marilor publicaţii din întreaga lume vor ajunge în România, în premieră, la cea de-a patra ediţie Les Films de Cannes à Bucarest, care va avea loc între 25 şi 31 octombrie 2013.

Un articol de Corina Vladov|23 mai 2013

Filmele care ocupă, zilele acestea, primele pagini ale marilor publicații din întreaga lume vor ajunge în România, în premieră, la cea de-a patra ediție Les Films de Cannes à Bucarest, care va avea loc între 25 și 31 octombrie 2013.

Filme mult-așteptate din selecția oficială a Festivalului de la Cannes vor fi proiectate la Cinema Studio și Cinema Elvira Popescu. Datorită cererii mari de bilete din anii trecuți, în program a fost adăugat un al treilea loc în care vor fi făcute proiecţii, Sala ArCuB din București.

Cristian Mungiu, inițiatorul Les Films de Cannes à Bucarest, este unul dintre cei care va decide, anul acesta, câștigătorii trofeelor Festivalului de la Cannes. Regizorul premiat cu Palme d’Or pentru „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile“ (2007) face parte din juriul competiției, alături de Steven Spielberg (preşedinte), Nicole Kidman, Christoph Waltz, Ang Lee, Daniel Auteuil, Lynne Ramsay, Naomi Kawase şi Vidya Balan. Gala de decernare a premiilor va avea loc duminică, 26 mai.

Ediția 2013 a Les Films de Cannes à Bucarest propune o retrospectivă dedicată unuia dintre cei mai respectați regizori francezi, Maurice Pialat (1925 – 2003), selecționat de cinci ori în competiția Festivalului de la Cannes și premiat cu Palme d’Or pentru „Sous le soleil du Satan“ (1987). Anul acesta se împlinesc zece ani de la dispariția regizorului.

Mari actori în mari filme

Programul special va fi prezentat de producătoarea Sylvie Pialat, partenera de viață, coscenarista multora dintre filmele celebrului cineast și fondatoarea companiei Films du Worso. În cadrul retrospectivei vor fi proiectate trei dintre filmele sale, toate succese de critică și de public: „Loulou“ (1980), „À nos amours“ (1983, foto sus), şi „Van Gogh“ (1991).

„Loulou“ (1980), cu Isabelle Huppert și Gérard Depardieu în rolurile principale, prezentat în selecția oficială la Cannes, a avut aproape un milion de spectatori în cinematografele din Franța și a fost nominalizat la trei premii César, inclusiv pentru Cel mai bun film. „À nos amours“ (1983), povestea aventurilor amoroase ale unei tinere, a lansat cariera actriței Sandrine Bonnaire și a fost premiat cu trofeul César pentru Cel mai bun film și Cea mai bună interpretare feminină.

„Van Gogh“ (foto jos), (1991), un film despre ultimele 67 de zile din viața pictorului Vincent Van Gogh, a fost selecționat în competiția Festivalului de la Cannes și a fost distins cu Premiul César pentru Cel mai bun actor în rol principal (Jacques Dutronc).

Pe lângă filmele din selecția oficială a celui mai important festival din lume, Les Films de Cannes à Bucarest îi va avea ca invitați pe unii dintre cei mai apreciați regizori ai momentului. La edițiile anterioare, printre invitați s-au numărat cineaștii Matteo Garrone, Elia Suleiman, Gaspar Noé, Sergei Loznitsa, Kornel Mundruczo și delegatul general al Festivalului de la Cannes, Thierry Frémaux.

Les Films de Cannes à Bucarest a fost iniţiat în 2010 de Cristian Mungiu, cu sprijinul delegatului general al Festivalului de la Cannes, Thierry Frémaux. Ediția a patra va fi organizată de Voodoo Films, în parteneriat cu Institutului Francez din Bucureşti și cu sprijinul financiar al Centrului Naţional al Cinematografiei.

02
/06
/23

O oportunitate excelentă pentru actorii de teatru din România, programul 10 pentru FILM își continuă misiunea la TIFF.22. Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la festival, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.

30
/05
/23

Mini-vacanța de la începutul lunii iunie vine cu mai multe motive de sărbătoare: vreme călduroasă, timp liber de petrecut în familie și cinci zile de filme pentru copii la prețul unic de 10 lei biletul în rețeaua Cineplexx – Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș. Astfel, în perioada 1 - 5 iunie 2023, continuă tradiția de a sărbători Ziua Copilului la cinema cu promoţii de preţ imbatabile.

29
/05
/23

Insula 42, Centrul Cultural Clujean și Cinema Victoria, în parteneriat cu Festivalul Ceau Cinema!, vă invită în data de 4 iunie, începând cu ora 18.00, la Cinema Victoria din Timişoara la un masterclass susținut de Richard Peña, renumit curator, programator și educator de cinema american, dedicat avangardei cinematografice americane a anilor ’40-’60.

26
/05
/23

Programul TIFF.22 (9 – 18 iunie, Cluj-Napoca) va cuprinde o selecție de cinema nordic grație unui parteneriat în premieră între TIFF, institutele de film și ambasadele celor cinci țări din regiune: Danemarca, Suedia, Finlanda, Islanda și Norvegia.

25
/05
/23

„Încă două lozuri" (2023), noua comedie a regizorului Paul Negoescu, „Între revoluţii" (2023), filmul hibrid al lui Vlad Petri, premiat la Berlinale, şi producţia germană „Putem la fel de bine să fim morţi" (2022), care o are în rolul principal pe cunoscuta actriţă timişoreană Ioana Iacob, vor putea fi văzute în cadrul unor proiecții speciale la a zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara, ce va avea loc în perioada 12-16 iulie.