VIDEO Fotografii ale lui Constantin Brâncuşi au fost furate din casa stră-strănepoatei sculptorului
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-fotografii-ale-lui-constantin-brancusi-au-fost-furate-din-casa-stra-stranepoatei-sculptorului/

Mai multe fotografii ale lui Constantin Brâncuşi, cu autograful acestuia, au fost furate din casa stră-strănepoatei sculptorului de către un bărbat pe care îl angajase să aibă grijă de locuinţă, acestea fiind recuperate şi restituite femeii.

Un articol de Andrada Văsii|7 august 2013

Mai multe fotografii ale lui Constantin Brâncuşi, cu autograful acestuia, au fost furate din casa stră-strănepoatei sculptorului de către un bărbat pe care îl angajase să aibă grijă de locuinţă, acestea fiind recuperate şi restituite femeii.

Sesizarea a fost făcută de Luminiţa Mincu Pătraşcu Brâncuşi, în vârstă de 53 de ani, care s-a recomandat drept stră-strănepoata sculptorului. Aceasta le-a spus anchetatorilor că prejudiciul se ridică la aproximativ 600.000 de euro, aceasta fiind suma la care fotografiile furate au fost evaluate.

Poliţiştii au început o anchetă şi au stabilit că fotografiile furate s-ar putea afla la un atelier de arte plastice reprezentat de Ion Tufeanu.

6.300 de euro pentru fotografii

Audiat de poliţişti, Tufeanu a recunoscut că, la data 1 iulie, a cumpărat mai multe fotografii cu Brâncuşi, care aveau inclusiv semnătura sculptorului, de la un bărbat căruia i-a plătit în schimb 2.300 de euro. Tufeanu le-a declarat anchetatorilor că a vândut ulterior fotografiile, pentru 6.300 de euro, unui bărbat despre care a spus că se numeşte Lucian Tănăsescu.

Tănăsescu a fost identificat de poliţişti, care l-au audiat la sediul Secţiei 14. În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că, în iarna anului 2009, Luminiţa Mincu Pătraşcu Brâncuşi l-a angajat pe Marian Iliaş, în vârstă de 33 de ani, să aibă grijă de apartamentul în care a locuit mama sa, notează Mediafax.

În acest context, bărbatul ar fi observat, într-o cutie, mai multe fotografii cu sculptorul Constantin Brâncuşi, pe care le-a luat şi le-a dus acasă, iar la începutul lui iulie, pentru că avea nevoie de bani, i le-a vândut lui Ion Tufeanu.

Fotografiile au fost recuperate luni şi restituite femeii. Marian Iliaş a fost reţinut marţi şi urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Foto credit: Edward Steichen, Wikipedia

13
/07
/19

Scena Control-ului capătă acum o nouă dimensiune lansând primul „canvas” de artă urbană open space, ce aduce împreună artiști vizuali și branduri care simt că orașul vibrează mai puternic dinspre strada Constantin Mille nr.4.

20
/06
/19

Un computer care se autodistruge în interiorul muzeului, drone care captează frânturi dintr-o corespondență paranormală, o mașină computațională care creează nori și se străduiește să devină parte a naturii, o frescă digitalizată a unei hărți celestiale din secolul XVI - o parte din propunerea Liminal, festivalul de artă, știință și tehnologie din București, care are loc zilele acestea.

19
/06
/19

Într-o epocă a dominației digitalului, cineastul francez Michel Gondry propune o întoarcere la un cinema artizanal, ca mijloc de distracție și de stimulare a imaginației și a creativității, la îndemâna oricui, prin „Uzina filmelor de amatori” inaugurată la Cluj-Napoca în timpul TIFF și deschisă până la sfârșitul lunii iulie.

15
/06
/19

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu se bucură în fiecare an de prezența unor reputați reprezentanți ai tuturor artelor spectacolului. Vă prezentăm seria de expoziții-instalație, de fotografie, grafice sau pictură care se regăsesc în programul festivalului, însoțite de vernisaje pentru celebrarea lucrărilor prezente timp de 10 zile printre cele 540 de evenimente ale ediției cu numărul 26 de FITS – le regăsiți o scurtă descriere și/sau detalii mai jos.

13
/06
/19

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, prin Unitatea de Management a Proiectului, organizează, în cadrul proiectului CultPlatform_21 – Creative Spaces of the 21st Century, Festivalul de Artă dedicat patrimoniului invizibil. Evenimentul va avea loc în perioada 18-20 iunie, la Centrul Cultural POINT (Strada General Eremia Grigorescu 10) din București.

13
/06
/19

Teatrul de Comedie găzduiește în perioada 20-23 iunie 2019, în foyerul Sălii Radu Beligan, expoziția de fotografie „Actor. Actori”, semnată de fotograful și actorul Andrei Runcanu. Expoziția cuprinde 45 de portrete ale actorilor Teatrului de Comedie, ideea centrală fiind explorarea ideii de dialog dintre actor și camera de fotografiat, cu atât mai mult cu cât, atât cel fotografiat, cât și cel care realizează fotografia, sunt actori.