VIDEO Mariana Nicolesco, Ambasador Onorific UNESCO, la Paris: „Nimic nu-i poate apropia pe oameni mai mult decât cântul“
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-mariana-nicolesco-ambasador-onorific-unesco-la-paris-nimic-nu-i-poate-apropia-pe-oameni-mai-mult-decat-cantul/

Celebra soprană Mariana Nicolesco a pronunţat o cuvântare cu un formidabil impact la reuniunea de la Paris la care au luat parte personalităţi internaţionale de prim rang.

Un articol de Andrada Văsii|2 iulie 2013

Celebra soprană Mariana Nicolesco a pronunţat o cuvântare cu un formidabil impact la reuniunea de la Paris la care au luat parte personalităţi internaţionale de prim rang.

Mariana Nicolesco este laureată  a Medaliei UNESCO pentru Merite Artistice „în semn de recunoaştere a performanţelor sale pe scenele marilor teatre de operă ale lumii“, şi Artist UNESCO pentru Pace „în semn de recunoaştere a angajamentului său în favoarea moştenirii muzicale, a creaţiei artistice, a dialogului între culturi şi a promovării idealurilor Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură“.

Directorul General UNESCO, Irina Bokova, a subliniat cu pasiune rolul educaţiei şi al culturii într-o societate în profundă metamorfoză şi criză, ca aceea în care trăim. Temă rezumată în cuvinte simple de un reprezentant al Africii, care l-a citat pe Victor Hugo: „O şcoală în plus înseamnă o închisoare în minus’“.

Mariana Nicolesco, Ambasador Onorific UNESCO, şi Irina Bokova, Director General UNESCO, la Reuniunea de la Paris

Credo-ul Marianei Nicolesco

Mariana Nicolesco a evocat credo-ul său, raţiunea sa de a fi ca artistă lirică, felul în care înţelege să servească arta sacră a cântului şi splendorile pe care ni le oferă infinitele posibilităţi de expresie ale vocii umane, instrumentul suprem al adevărului.

Da, acesta este cuvântul, căci arta ne revelează deopotrivă «adevărul» şi «frumosul», comori inestimabile pe care suntem chemaţi să le prezervăm şi să le glorificăm. Nicio carte nu ne va învăţa vreodată să cântăm. Transmiterea directă de la maestru la elev a legilor şi a valorilor eterne ale acestei arte va fi întotdeauna garanţie că acestea nu se vor pierde în vreun fel. Şi ar fi tragic dacă s-ar pierde, căci vocea şi cântul sunt totdeodată legătura noastră primordială cu Creatorul şi vehicolul comuniunii noastre. Căci, într-adevăr, nimic nu-i poate apropia pe oameni mai mult decât cântul.

Mariana Nicolesco,
soprană

Un artist care a creat un festival

În numele acestui credo, afirma Mariana Nicolesco, ea a creat Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto „Hariclea Darclée“ la Brăila, în România. Din 1995 şi până azi au luat parte la aceste evenimente şi la Cursurile de Măiestrie Artistică, pe care artista le oferă gratuit, peste 2000 de tineri artişti veniţi din 47 de ţări şi din 5 continente, dintre care unii se afirmă azi cu succes pe scenele internaţionale.

Cuvinte îndelung aplaudate de participanţii la reuniune, al căror sentiment a fost rezumat astfel de Jean-Michel Jarre (în fotografie, sus, alături de soprană): „Cu emoţie îi mulţumim Marianei Nicolesco pentru tot ce reprezintă în muzică şi pentru a ne fi amintit tuturor sacralitatea vocii umane, primul nostru instrument de comunicare“.

Foto credit: Mariana Nicolesco, UNESCO

25
/08
/22

Zeci de profesioniști din industria muzicală internațională vin la București în perioada 6-8 septembrie, pentru a întâlni artiști la început de drum, trupe consacrate care își doresc să urce pe scena internațională, dar și pentru a schimba idei cu reprezentanții industriei muzicale locale. Structurat în peste 40 de paneluri, workshopuri, studii de caz, prezentări și sesiuni de Q&A, conferința MMB va aduce în prim plan secretele, dar și subiectele tabu din industria muzicală.

25
/08
/22

În perioada 10 – 14 septembrie 2022, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Kaufland România, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Fundația Regală Margareta a României, Muzeul Național George Enescu, Biserica Neagră din Brașov, Vibrate Festival Brașov, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Asociația Autism Transilvania din Cluj-Napoca, Floria și Wagner Arte Frumoase și Povești, organizează turneul național „FIORI E COLORI”, turneu susținut de soprana Rodica VICĂ și harpista Maria BÎLDEA.

22
/08
/22

După 28 de ani de activitate neîntreruptă, în perioada 1-4 septembrie, Green Hours va prezenta a 14-a ediție a singurului festival internațional de jazz organizat de un club din România: Green Hours JAZZ Fest. În cunoscutul nucleu cultural din centrul orașului - grădina boemă a hub-ului nostru - vor avea loc, pe parcursul celor patru zile de festival, 9 sesiuni concertistice, reunind muzicieni valoroși din 12 țări de pe continentul european.

22
/08
/22

Orchestra Romanian Sinfonietta – parte a proiectului Orchestrele Naţionale de Tineret ale României – va concerta în cadrul tradiţionalelor festivaluri internaţionale de muzică clasică ale lunii august, mai exact la “Enescu și muzica lumii” – Sinaia pe 23 august, la Sala Casino şi Vara Magică – Bucureşti, pe 24 august, la Ateneul Român.

19
/08
/22

Două evenimente muzicale româneşti în Germania se vor petrece pe 20 şi 22 august, mai precis concertul susţinut de Orchestra Română de Tineret dirijată de Gabriel Bebeşelea pe 20 august, ora 11, la ElbPhilharmonie Hamburg, în cadrul Festivalului Schleswig-Holstein şi recitalul de pe 22 august, la ora 19, de la Ambasada României din Berlin, susţinut de violonistul Valentin Şerban şi violoncelistul Ştefan Cazacu – laureate în 2021 ai Concursului Enescu –, împreună cu pianistul Cristian Niculescu.