VIDEO Marion Cotillard o va înlocui pe Natalie Portman în ecranizarea piesei de teatru „Macbeth“
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-marion-cotillard-o-va-inlocui-pe-natalie-portman-in-ecranizarea-piesei-de-teatru-macbeth/

Marion Cotillard o va înlocui pe Natalie Portman în ecranizarea piesei de teatru „Macbeth”, de William Shakespeare, în care actriţa franceză îl va avea ca partener pe Michael Fassbender.

Un articol de Andrada Văsii|23 august 2013

Marion Cotillard o va înlocui pe Natalie Portman în ecranizarea piesei de teatru „Macbeth“, de William Shakespeare, în care actriţa franceză îl va avea ca partener pe Michael Fassbender. Filmul, care va fi produs de compania See Saw Films, va fi regizat de cineastul Justin Kurzel, regizorul peliculei „Snowtown“, pe baza unui scenariu scris de Todd Louiso şi Jacob Koskoff.

Acest proiect este descris de presa de specialitate ca o „adaptare energică şi modernă a unei poveşti care nu are vârstă“. Producţia va începe la sfârşitul acestui an, iar filmările vor debuta în ianuarie 2014, în Marea Britanie.

Remarcabila interpretare a artistei franceze Marion Cotillard (foto stânga) din filmul „La vie en rose/ La Môme” a fost salutată printr-o ploaie de recompense, inclusiv premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă, primit în 2008. Marion Cotillard s-a aflat pe afişul a două filme cu mare succes de casă în 2010 – „Începutul/ Inception”, de Christopher Nolan, şi „Les Petits mouchoirs”, de Guillaume Canet.

De asemenea, actriţa franceză a fost văzută pe marile ecrane în lungmetrajul „Miezul nopţii în Paris/ Midnight in Paris”, de Woody Allen, care a deschis ediţia din 2011 a Festivalului de la Cannes. Cel mai recent film al ei, „De Rouille et d’Os”, de Guillaume Canet, a fost prezentat la ediţia de anul trecut a Festivalului de la Cannes. Marion Cotillard a jucat şi în cel mai recent film din seria „Batman”, intitulat „Cavalerul negru: Renaşterea/ The Dark Knight Rises”, regizat de Christopher Nolan.

O piesă psihologică

„Macbeth” este o tragedie scrisă de William Shakespeare în anul 1606. Prima reprezentaţie atestată a avut loc în aprilie 1611, la teatrul Globe din Londra. Personajele reale care au inspirat această piesă sunt regii Macbeth, Duff şi Duncan, menţionaţi în cronicile Holinshed (1587).

Piesa este considerată una dintre dintre cele mai întunecate şi mai puternice tragedii din universul teatrului mondial. Cu o acţiune plasată în Scoţia, „Macbeth” vorbeşte despre efectele psihologice şi politice corozive care apar atunci când protagonistul ei, lordul scoţian Macbeth, alege calea răului pentru a-şi împlini ambiţiile politice şi pentru a-şi domoli setea pentru putere.

El comite regicid pentru a deveni rege, iar apoi decăderea lui morală continuă cu o domnie marcată de teroare şi de crime, comise pentru a rămâne la putere, împingând în cele din urmă ţara spre război civil, notează Mediafax.

La final, Macbeth pierde toate acele lucruri care făceau ca viaţa lui să aibă un sens şi un scop, înainte de a muri el însuşi.

Foto credit: Cinemagia

 

24
/06
/21

Filmul românesc este „regina balului” la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august, Cluj-Napoca), mai mult ca niciodată fidel misiunii sale de a promova și susține dezvoltarea cinematografiei autohtone.

23
/06
/21

Pe 23 iunie începe cea de-a 5-a ediție a American Independent Film Festival la București. Toate încasările vor fi donate copiilor din comunitățile vulnerabile prin Asociația Casa Bună.

21
/06
/21

Cel mai stimulant film văzut la ediţia din acest a Festivalului One World Romania, disponibil şi online până la 27 iunie, a fost „N-o să mai fie noapte” (2020), al cineastei franceze Eléonore Weber. Este un documentar făcut doar din imagini înregistrate de camerele instalate pe căştile de protecţie ale soldaţilor aflaţi în misiuni aeriene cu elicopterul în regiuni din Orientul Mijlociu.

20
/06
/21

Prin multe dintre filmele din selecţia din acest an, Festivalul One World, primul mare eveniment cinematografic desfăşurat fizic în 2021 în România, a arătat libertatea uriaşă pe care documentarul şi-o poate lua faţă de norme, atunci când cineaştii nu se tem să caute forme mai radicale pentru subiectele lor. O parte din selecţie poate fi văzută online în perioada 21-27 iunie.

18
/06
/21

După premiul al III-lea ex-aequo de la Cinéfondation de anul trecut, acordat Luciei Chicoș pentru filmul „Contraindicații’’, UNATC revine la Festivalul de la Cannes cu scurtmetrajul „Prin oraș circulă scurte povești de dragoste”, în regia Carinei-Gabriela Dașoveanu.

17
/06
/21

Cea de-a cincea ediție a festivalului internațional de scurtmetraje Transilvania Shorts ajunge la Cluj-Napoca în perioada 27 - 29 iunie, la Cinema Victoria și Cinema Dacia, cu o selecție de filme selectate și premiate în festivaluri de renume din întreaga lume.

16
/06
/21

Cea de-a V-a ediție a festivalului American Independent Film are loc anul acesta între 23 și 27 iunie, la Cinema Muzeul Țăranului și Food Hood, și va aduce în fața spectatorilor cele mai noi producții de film american independent, fiind, pentru multe dintre ele, ocazia unică de a le vedea pe un ecran de cinema.

15
/06
/21

Programul „Filme alese”, difuzat de TNT în serile de miercuri, va continua în luna iulie cu o colecție de filme americane de referință, producții nominalizate la Oscar și apreciate de critici și de public, care prezintă povești mitologice, vorbesc despre caracter și despre legături de neșters.

14
/06
/21

Bradamante Film alături de o prestigioasă echipă internațională din care fac parte Michela Scolari (scenarist/ producător/ regizor), Felix Maximilian (producător), Jerry Ying (producător), David Zuckerman (producător) și Gianluca Fellini (regizor) filmează la București „Copiii din canale” / „The Sewer Kids”.

14
/06
/21

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est, revine cu o nouă ediţie ALTFEL, pe 19 și 20 iunie, la Opera Comică pentru Copii.