CRONICĂ DE FILM „Ofertă irezistibilă“ este un thriller solid despre un amfitrion de licitaţii bogat, manierist şi aproape de pensionare. Plasându-şi filmul în lumea picturii, Giuseppe Tornatore lansează tema opoziţiei dintre fals şi autentic, raport pe care îl propune ca posibilă interpretare a relaţiilor între oameni.
Un articol de Ionuţ Mareş|18 iulie 2013
CRONICĂ DE FILM Scris şi regizat de Giuseppe Tornatore, „Ofertă irezistibilă“ („The Best Offer“) a fost desemnat în acest an cel mai bun film italian la gala premiilor David di Donattello, echivalentele Oscarurilor.
Vorbit în engleză şi beneficiind de o distribuţie internaţională, noul lungmetraj al celui care a devenit celebru în 1988 cu „Cinema Paradiso“ a surclasat două dintre producţiile italiene ce făcuseră o impresie bună în 2012 la Cannes – „Reality“ de Matteo Garrone (Marele Premiu al Juriului pe Croazetă) şi „Io e te“ de Bernardo Bertolucci (care va ajunge în curând şi pe marile ecrane din România).
„Ofertă irezistibilă“ este un thriller solid despre un amfitrion de licitaţii bogat, manierist şi aproape de pensionare (Geoffrey Rush), care colecţionează, prin intermediar (Donald Sutherland), tablouri cu chipuri feminine pe care le contemplă în singurătate şi ajunge să dezvolte o obsesie pentru o femeie mult mai tânără, moştenitoare aparentă a unei impresionante colecţii de obiecte de artă şi suferindă de teama de oameni şi de ieşitul în lume. O posibilă poveste de dragoste între două personaje cu propriile bagaje de ciudăţenii.
Plasându-şi filmul în lumea artei şi, în special, a picturii, Tornatore nu ezită să lanseze tema la îndemână a opoziţiei dintre fals şi autentic, raport pe care, nu foarte rafinat, îl propune ca posibilă interpretare a relaţiilor între oameni. (Pot fi falsificate sentimentele şi, în special, dragostea? Finalul nu uită să aducă răspunsul).
Tornatore nu este un inovator la nivelul limbajului vizual, însă ştie să folosească la un grad ridicat (pentru un lungmetraj cu pretenţia onestă de a ţine captiv un public larg) câteva din mijloacele (legate, printre altele, de scenografie, personaje secundare, dozarea tensiunii) pe care tradiţia filmelor de suspans le-a patentat (ajutat şi de muzica întotdeauna echilibrată a celebrului Ennio Morricone).
Secretul detaliilor
Perspectiva protagonistului este şi unghiul din care spectatorii asistă la desfăşurarea poveştii, însă Tornatore nu permite accesul liber la psihologia personajului interpretat de Geoffrey Rush. Italianul îşi dezvoltă încet, dar ferm, intriga, pentru ca spre final să lanseze surpriza atent pregătită prin trucuri de bun-gust.
Antrenant şi delectabil, „Ofertă irezistibilă“, lansat pe marile ecrane de la noi, este mult mai interesant ca discurs indirect despre manipularea prin cinema şi despre cât de cultivaţi suntem, ca privitori, în a acorda atenţie detaliilor pe care un artist (fie el scriitor, pictor sau regizor) le „ascunde“, uneori la vedere, pentru a ne surprinde.
Fără a-şi ridiculiza protagonistul – dar şi fără a-i plânge de milă -, Tornatore pare a ironiza cu subtilitate o anume naivitate în „problemele vieţii“ atribuită de gândirea populară „dependenţilor“ de artă, tratată ca substitut al experienţelor reale. Văzut din această perspectivă, „Ofertă irezistibilă“ îşi justifică mai bine aprecierea de care s-a bucurat în Italia şi pe care ar putea s-o obţină şi la publicul din România.
INFO
The Best Offer (La Migliore Offerta, Italia, 2013)
Regia: Giuseppe Tornatore
Cu: Geoffrey Rush, Jim Sturgess, Sylvia Hoeks, Donald Sutherland
Rating: ●●●○○
Ionuţ Mareş, autorul cronicii,
este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică
