VIDEO Opera Naţională vă invită la concertul extraordinar în aer liber „Promenada Operei“, avanpremieră a stagiunii 2013-2014
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-opera-nationala-va-invita-la-concertul-extraordinar-in-aer-liber-promenada-operei-avanpremiera-a-stagiunii-2013-2014/

Opera Naţională Bucureşti (ONB) invită publicul sâmbătă, 24 august, de la ora 20.30, la cea de-a VII-a ediţie a „Promenadei Operei”, concert extraordinar de muzică clasică, în aer liber.

Un articol de Andrada Văsii|12 august 2013

Opera Naţională Bucureşti (ONB) invită publicul sâmbătă, 24 august, de la ora 20.30, la cea de-a VII-a ediţie a „Promenadei Operei”, concert extraordinar de muzică clasică, în aer liber.

Devenit deja o tradiţie a instituţiei, evenimentul, care atrage anual mii de oameni, se va desfăşura pe esplanada Operei (spre Bulevardul Mihail Kogălniceanu), iar intrarea va fi liberă. Spre deosebire de ediţiile trecute, evenimentul din acest an se va constitui ca avanpremieră a viitoarei stagiuni a instituţiei, prilejuind dezvăluirea principalelor titluri, evenimente speciale şi activităţi culturale conexe.

Printre premierele din stagiunea 2013-2014, ale căror fragmente sunt incluse în programul artistic al concertului, se numără opera verdiană „Otello”, spectacol care va fi prezentat într-o nouă montare în zilele de 6 şi 9 septembrie 2013, în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”, în regia artistei de origine bulgară Vera Nemirova.

Cea de-a doua premieră va fi opera „Rigoletto”, care începând cu primăvara anului 2014 va fi prezentată într-o nouă viziune, aparţinând celebrului regizor australian Stephen Barlow.

La „Promenada Operei” 2013 vor participa unele dintre cele mai îndrăgite voci ale primei scene lirice a ţării, precum şi invitaţi din România şi din străinătate (inclusiv laureați ai primei ediţii a Concursului Internaţional „Le Grand Prix de l’Opera”, organizată de ONB), în acompaniamentul Orchestrei şi al Corului instituţiei.

Conducerea muzicală îi aparţine dirijorului Cristian Sandu.

Foto credit: Opera Națională București

29
/03
/23

Trei tineri muzicieni români, multipremiați internațional – violonista MARIA MARICA (câștigătoarea premiului I a Concursului Internațional „G.Enescu" – 2022), violoncelistul CORNELIUS ZIRBO (care s-a perfecționat la Paris, în cadrul Clasei de Excelență de Violoncel a lui Gautier Capuçon) și pianistul CADMIEL BOȚAC (care a obținut în 2020 bursa Fundației Europene Yamaha) vor evolua împreună pe scena Sălii Radio miercuri, 5 aprilie 2023 (19:00) într-un concert integral BEETHOVEN.

27
/03
/23

Din 27 martie, TVR 2 vă invită să începeţi săptămâna alături de „Reţeaua de Idoli". Realizatoare Irina Păcurariu provoacă și în acest sezon celebrităţile la un dialog sincer și aduce în fața telespectatorilor oameni de excepție, altfel decât i-am cunoscut până acum. „Reţeaua de Idoli" se difuzează în fiecare luni, de la ora 21:00, la TVR 2.

24
/03
/23

Editura Nemira a lansat recent volumul biografic „The Beatles: O istorie”, semnat de Craig Brown, pe care vă invităm să îl descoperiți în aceste zile. Vă propunem, așadar, o fermecătoare incursiune în atmosfera anilor ‘60, dominată de muzica și imaginea unei trupe iconice.

24
/03
/23

„Scena gândirii” Conferințele Operei Naționale București continuă în luna aprilie cu o ediție specială, ce va avea nu unul, ci doi invitați. Pe 18 aprilie, de la orele 18:30,  compozitorul Dan Dediu și muzicologul Valentina Sandu-Dediu vor înfățișa aventura transformării în muzică a unui text dramatic în cadrul conferinței „De la teatru la operă”.

23
/03
/23

Baritonul italian RICCARDO NOVARO, care a interpretat rolul principal din „Le Nozze di Figaro” (Nunta lui Figaro) la Théâtre des Champs-Elysées – Paris și la Teatro Regio - Torino și a dat viață Contelui Almaviva din aceeași operă la Opéra National de Bordeaux, a fost aplaudat în rolurile Leporello (Don Giovanni) la Opéra de Lausanne, Papageno (Die Zauberflöte – Flautul fermecat) la Teatro Massimo - Palermo ș.a. este invitat special la Sala Radio.

21
/03
/23

Sâmbătă, 25 martie, în intervalul orar 20:30 – 21:30, peste 8.000 de copii și tineri din corurile și ansamblurile Programului Național Cantus Mundi se vor reuni simultan în toată țara și vor marca Ora Pământului prin concerte, recitaluri și evenimente muzicale, sub deviza „Dăruiește naturii din energia ta!”

17
/03
/23

O apariție inedită în capitala unde tangoul are rădăcini adânci. Tangotic aduce pe scena Palatului Bragadiru, tangoul argentinian si romanța în fuziune cu elemente jazz, rock și afro, precum și un repertoriu original de tangouri românești, sâmbătă, 18 martie, de la ora 19:00.