-->

VIDEO Premieră la Festivalul Enescu: actorul Victor Rebengiuc, în cea mai pasională poveste muzicală de dragoste
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-premiera-la-festivalul-enescu-actorul-victor-rebengiuc-in-cea-mai-pasionala-poveste-muzicala-de-dragoste/

Victor Rebengiuc urcă pe scena Sălii Mari a Palatului pentru o nouă provocare: povesteşte o tumultoasă iubire dintr-o legendă a Danemarcei medievale, într-una dintre lucrările de avangardă ale muzicii clasice, cantata „Gurre-Lieder “.

Un articol de Andrada Văsii|15 iulie 2013

Victor Rebengiuc urcă pe scena Sălii Mari a Palatului pentru o nouă provocare: povesteşte o tumultoasă iubire dintr-o legendă a Danemarcei medievale, într-una dintre lucrările de avangardă ale muzicii clasice, cantata „Gurre-Lieder “, de Arnold Schönberg.

Este unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți actori români. A lucrat cu toți regizorii legendă ai României, de la Liviu Ciulei, la Radu Penciulescu, Lucian Pintilie, Stere Gulea, Andrei Șerban și Silviu Purcărete. Coleg de generație și de scenă cu Amza Pellea, Gina Patrichi, George Constantin, a jucat în sute de spectacole de teatru.

Cu un rol memorabil în filmul „Pădurea spânzuraţilor“ (1964), Victor Rebengiuc s-a aruncat cu aceeași forță peste mai bine de 40 de ani spre un rol principal care i-a adus numeroase premii, în filmul „Medalia de onoare“ (2009), regizat de Călin Peter Netzer și unde l-a avut partener de platou pe Ion Iliescu.

Premieră pentru România

Este pentru prima dată când publicul din România poate vedea „Gurre-Lieder“, într-o interpretare spectaculoasă: Festivalul Internațional George Enescu aduce împreună pe scena Sălii Palatului artişti români – pe actorul Victor Rebengiuc, Corul şi Orchestra Filarmonicii „George Enescu“ – şi pe unii dintre cei mai importanţi solişti internaționali ai momentului – Nikolai Schukoff, Violeta Urmana, Janina Baechle, Thomas Meyer.

Totul sub bagheta cunoscutului dirijor francez Betrand de Billy, care conduce Orchestra Simfonică Radio Viena şi face parte din board-ul Academiei Europene de Teatru Muzical. Dirijorul Corului va fi românul Iosif Ion Prunner, căruia în 1997 maestrul Cristian Mandeal i-a încredinţat conducerea Corului Filarmonicii.

Un narator cu o voce inconfundabilă

Victor Rebengiuc îşi va folosi vocea inconfundabilă, în postura de narator, pentru a spune povestea unei legături primejdioase: iubirea damnată dintre regele danez Waldemar şi amanta sa, Tove – ucisă, în cele din urmă, de regină.

Iubesc toate genurile de muzică clasică, începând de la preclasici şi până aproape de contemporaneitate şi am devenit un exclusivist, adică ascult numai muzică simfonică

Victor Rebengiuc,
în cartea ˜„Omul și actorul“

O lucrare celebră

„O cantată care l-ar face invidios şi pe Sfântul Valentin’’, cum o descrie presa străină, „Gurre-Lieder“ a stârnit controverse la premiera dina nul 1913, căci vienezul Arnold Schönberg (1874-1951) – în perioada sa de început fan Wagner, Brahms şi Mahler, pe care l-a şi cunoscut  – îmbină cu îndrăzneală în această creaţie infuenţe romantice, de secol XIX și moderne. „Gurre-Lieder“ dezvăluie inclusiv pasiunea lui Schönberg pentru Beethoven, primul compozitor care a avut curajul să adauge vocea umană în structura unei simfonii.

Arnold Schönberg a compus „Gurre-Lieder“ pornind de la varianta tradusă în limba germană a poemului danez omonim, de Jens Peter Jacobsen. Se spune că personajele au la bază conducători reali din Danemarca anilor 1500, chiar dacă povestea celor doi amanţi a intrat în legendă, devenind unul dintre miturile-marcă ale Danemarcei, alături de „Cântecul Nibelungilor“.

Info:

Actorul Marcel Iureș nu a mai putut fi parte a acestui proiect, aflându-se sub contract, la filmări, în Statele Unite ale Americii. Cartea „Omul și actorul”este scrisă de către Simona Chițan și Mihaela Michailov și a fost publicată la Editura Humanitas.

Foto credit: TNB, spectacolul „Toți fiii mei”, Festivalul George Enescu (Facebook)

05
/11
/24

Născută în România și stabilită în Elveția, Teodora Brody a reușit să se facă remarcată în jazzul clasic alături de celebrul pianist Johnny Răducanu la sfârșitul anilor 90, devenind pionieră în fuziunea dintre jazz și doina românească.

31
/10
/24

Festivalul SoNoRo începe mâine, 1 noiembrie 2024, cu un concert care deschide ediția nr. 19, intitulată Ex libris, la Palatul Bragadiru. Concertul „Păstorii nopții”, inspirat de cartea cu același titlu a scriitorului brazilian Jorge Amado, va fi susținut de Alexis Cárdenas & RECOVECO. Festivalul se va desfășura în București până în 11 noiembrie, apoi va continua în Cluj-Napoca în perioada 12-17 noiembrie.

03
/10
/24

Publicul bucureștean este așteptat în număr cât mai mare pentru a sărbători, de ziua lui Munteanu, facerea de bine. Și pentru a susține prin participarea la festival construirea primului teatru din istoria României exclusiv din donații - Grivița 53.

03
/10
/24

Ministerul Culturii susține prezența României în Village de la Francophonie / Satul Francofoniei, în contextul Summitului Francofoniei de la Paris, participare care se va centra în jurul marilor festivaluri internaționale de muzică, artele spectacolului și cinematografie.

27
/09
/24

Dincolo de limitele convenționale ale muzicii, într-un cadru remodelat vizual, recitalul Multicello :: J O Y al violoncelistei austriece Ana Topalovic este o fuziune dintre cele mai originale între armoniile clasice și cele contemporane. Evenimentul se va desfășura pe data de 5 octombrie 2024, ora 20.00, (acces de la 19:30) la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași (Str. Păcurari nr. 4). Biletele sunt disponibile online.

27
/09
/24

Pe 27 și 28 septembrie, Mega Mall îi invită pe toți pasionații de muzică la două seri de concerte cu Grasu XXL, AMI, Mario Fresh și Alexandra Căpitănescu. Evenimentele vor avea loc la ultimul nivel al parcării de la etajul 2B, iar intrarea este gratuită în baza brățării de acces, obținută prin aplicația SPOT. Accesul se face începând cu ora 18.00.

24
/09
/24

Teodora Brody este o interpretă vocală capabilă să vrăjească publicul din întreaga lume prin arta sa, care cuprinde și depășește jazz-ul, muzica clasică și muzica rădăcinii ei românești. Pentru cel mai recent album al său, „Rhapsody”, Teodora Brody și-a unit forțele cu una dintre cele mai formidabile orchestre ale lumii – London Symphony Orchestra – pentru a scrie un nou și incitant capitol al călătoriei sale prin repertoriul muzicii clasice, reimaginând lucrări binecunoscute de Beethoven, Bartók, Enescu și alți compozitori, în noi și curajoase interpretări vocale.