VIDEO Primul lungmetraj de animaţie cu siluete de hârtie, proiectat la Cluj şi acompaniat de Filarmonică
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-primul-lungmetraj-de-animatie-cu-siluete-de-hartie-proiectat-la-cluj-si-acompaniat-de-filarmonica/

Primul lungmetraj de desene animate din lume care a fost conceput în întregime din siluete de hârtie, produs în Germania în 1926 şi intitulat „Aventurile prinţului Achmed“, va fi proiectat, astăzi, în Parcul Central din Cluj-Napoca.

Un articol de Andrada Văsii|5 iulie 2013

Primul lungmetraj de desene animate din lume care a fost conceput în întregime din siluete de hârtie, produs în Germania în 1926 şi intitulat „Aventurile prinţului Achmed”, va fi proiectat, astăzi, în Parcul Central din Cluj-Napoca şi va fi acompaniat de Filarmonica de Stat Transilvania.

Fabian Muhlthaler, directorul Centrului Cultural German din Cluj-Napoca, unul dintre organizatorii manifestării, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că proiecţia este cel mai mare eveniment organizat de centru.

Centrul Cultural German din Cluj-Napoca aduce, în premieră în Transilvania, primul lungmetraj de animaţie din istoria cinematografiei conceput în întregime din siluete de hârtie, «Aventurile prinţului Achmed». Acesta va fi proiectat, vineri seară, în aer liber, în Parcul Central din Cluj-Napoca şi va fi acompaniat de Filarmonica de Stat Transilvania. Această proiecţie este cel mai mare eveniment organizat de Centrul Cultural German şi dorim să marcăm ambiţiile Clujului de a deveni Capitală Culturală Europeană în 2021.

Fabian Muhlthaler,
directorul Centrului Cultural German din Cluj-Napoca

Povești vechi de o mie de ani

Reprezentanţii Centrului Cultural German au arătat că „Aventurile prinţului Achmed” a fost produs şi regizat de Lotte Reiniger între 1923-1926, muzica filmului aparţinându-i lui Wolfgang Zeller.

Reprezentanţii Centrului Cultural German din Cluj-Napoca  au subliniat că pelicula prezintă poveşti orientale, pline de poezie şi magie, fascinând de aproape o sută de ani oameni din întreaga lume. Ei consideră că Lotte Reiniger recreează, prin cele 100.000 de imagini ale filmului, lumea celor 1001 de nopţi, plină de graţie şi mister, care nu şi-a pierdut nici până astăzi farmecul, notează Mediafax.

Filmul este produs cu 22 de imagini pe secundă şi durează 70 de minute. Deși iniţial a fost un alb-negru, acesta a fost colorat în post-producţie. Muzica filmului este compoziţia originală a lui Wolfgang Zeller din 1926 şi contribuie la crearea unei experienţe audio-vizuale unice, atât tehnic, cât și narativ.

Filarmonica de Stat Transilvania a fost înfiinţată la Cluj-Napoca, în 1955, constituindu-se din Orchestra Teatrului Maghiar, existentă încă din anul 1792.

Info:

Proiecţia este gratuită, filmul fiind subtitrat în limba română.

Foto credit: Cinemagia

 

06
/02
/17

Cineastul Damien Chazelle a fost recompensat cu marea distincție acordată la cea de-a 69-a ediție anuală a premiilor Sindicatului Regizorilor Americani - The Directors Guild of America (DGA Awards) pentru comedia muzicală romantică "La La Land". Premiul obținut de regizorul filmului "La La Land" consolidează poziția de favorită la Oscar a peliculei din distribuția căreia fac parte Ryan Gosling și Emma Stone.

03
/02
/17

Ajuns la a patra ediție, Festivalul Ceau, Cinema! din Timișoara lansează apelul la înscriere în secțiunea competițională internațională, dedicată filmelor de lungmetraj: ficțiune, documentar sau animație. Sunt vizate filme din 2016 sau 2017, din țările cu minorități tradiționale în regiunea Banatului. Selecționerul Competiției este criticul de film Ionuț Mareș.

03
/02
/17

Când pronunți ”Dan Puric”, audiența se grupează rapid în două tabere, sintetizabile cam așa: ”e deștept, le zice bine și e un munte de talent” sau ”lasă-mă, dom’ne, în pace..” (cel puțin). Pe mine, multe dintre spectacolele și vorbele lui m-au bucurat adânc, în același timp unele din (zic eu) marotele sale mi-au provocat un rid în plus. În mod clar, e un ”ne-oarecare”, totodată nescutit de ”cele ale omului”.  Îți place sau nu de el, e un fluviu în felul lui.

02
/02
/17

„Belgica”, filmul care are toate șansele să te teleporteze din sala de cinema direct în club pe ritmuri originale de Soulwax, va intra pe marile ecrane din România pe 17 februarie, distribuit de Transilvania Film.

02
/02
/17

CRONICĂ DE FILM. E dificil de scris despre un debut care se anunţa promiţător, dar care se dovedeşte dezamăgitor, aşa cum este „La drum cu tata”, de Anca Miruna Lăzărescu, o regizoare româncă stabilită în Germania, unde a absolvit Universitatea de Televiziune și Film din München.

31
/01
/17

 „Dictatorii sunt întotdeauna dezinformaţi. E rezultatul fricii pe care o sădesc. Cad în propria lor capcană: a terorii. De fapt, mi-e frică - mi-e frică să spun tot ce gândesc. Dacă acest carnet cade în mâna cuiva? La români, stomacul e mai important decât creierul. Chiar şi decât picioarele...", nota în jurnalul său regizorul Alexandru Tatos, pe 20 mai 1973. Într-o zi de 31 ianuarie (1990) Alexandru Tatos înceta din viaţă.

31
/01
/17

A vrut să se facă aviator și a devenit actor, pentru că așa cum spunea în ale sale memorii “cea mai frumoasă frumusețe este meseria pe care mi-am ales-o și căreia m-am dedicat vreme de 50 de ani. Privind în urmă pot spune că nu aş schimba nimic la viaţa mea. Am avut o viaţă bogată şi fericită. Am avut o imaginaţie suficient de bogată încât să pot să mă închipui în tot felul de situaţii sociale în care aş fi putut să trăiesc şi să-mi dau seama că nu m-ar fi satisfăcut niciuna”.

28
/01
/17

Trei regizori - Gabriel Achim, Ruxandra Ghiţescu şi Andreea Păduraru. Trei poveşti speciale. Trei scurtmetraje româneşti simpatice - "Carne de iepure", "Nina" şi "Bricostory", disponibile pe platforma gratuită Cinepub.

28
/01
/17

Peste 150 de persoane au vizionat, în avanpremieră, la Cinema City din AFI Palace Cotroceni, filmul „Fondatorul”. Acesta prezintă povestea reală a originalului antreprenor american Ray Kroc – un agent de vânzări care a transformat McDonald’s-ul într-un imperiu global şi un brand cunoscut de toată lumea.