VIDEO „Recviemul“ lui Verdi, dirijat de Tiberiu Soare, va închide stagiunea Sălii Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-sub-semnul-bicentenarului-verdi-se-inchide-stagiunea-salii-radio-recviemul-dirijat-de-tiberiu-soare/

Vineri, 21 iunie, de la ora 19.00, sunteţi invitaţi la Sala Radio să vă bucuraţi de evenimentul de închidere a stagiunii de sărbătoare a Ochestrelor şi Corurilor Radio România.

Un articol de Andrada Văsii|17 iunie 2013

Vineri, 21 iunie (de la ora 19.00) sunteți invitați la Sala Radio să vă bucurați de evenimentul de închidere a stagiunii de sărbătoare a Ochestrelor și Corurilor Radio România.

În anul în care întregul Glob sărbătoreşte bicentenarul Verdi – două sute de ani de la naşterea marelui compozitor – la închiderea stagiunii Sălii Radio veţi asculta Recviemul lui Verdi. Lucrarea a fost aşternută pe hârtie la moartea poetului şi romancierului italian Alessandro Manzoni, care a iniţiat simbolic mişcarea de unificare a Italiei – Risorgimento.

Prima interpretare a Recviemului a avut loc la biserica San Marco din Milano, în 1874, chiar sub bagheta compozitorului, tot Verdi fiind şi cel care a dirijat lucrarea sa trei zile mai târziu pe scena celebrului teatru Scala din Milano, obţinând imediat succes de public.

Un program de senzație

Ca o poveste care se închide circular, vă veţi reîntâlni cu Orchestra Naţională Radio sub bagheta dirijorului ei principal, tânărul şi carismaticul Tiberiu Soare care va puncta astfel închiderea primei sale stagiuni în această ipostază la pupitrul ansamblului.

Veţi aprecia de asemenea Corul Academic Radio condus de Dan Mihai Goia şi pe cei patru solişti invitaţi, cu o activitate artistică extrem de intensă în România şi în afara ei – soprana Sorina Munteanu – solistă a Operei Naţionale Bucureşti, mezzosoprana Aura Twarowska- solistă a Operei de Stat din Viena, tenorul Marius Vlad Budoiu – director al Operei Naţionale Române Cluj-Napoca şi basul Sorin Drăniceanu care a concertat în Germania, Olanda, Italia, Franţa, Bulgaria, Belgia, Elveţia ş.a.

O stagiune de amploare

La început de octombrie 2012, stagiunea Orchestrelor şi Corurilor Radio România se deschidea prin concertul eveniment conceput în jurul capodoperei „Carmina Burana“ a lui Carl Orff, Sala Radio fiind atunci plină până la refuz cu un public care a ovaţionat minute în şir la finalul serii.

Numeroşi artişti invitaţi din ţară şi de peste hotare, români şi străini, evenimente speciale, primul concert din istoria Orchestrei Naţionale Radio la Chişinău, participarea la cel mai important festival de muzică din China – Shanghai Spring International Festival 2013 – cea de-a doua ediţie a Festivalului Viori de colecție la Sala Radio, Concertul Regal în onoarea Zilei Regalităţii, participarea la concertul susţinut de Andrea Bocelli la Bucureşti, sunt numai câteva dintre cele mai frumoase momente pe care vi le-au oferit de-a lungul stagiunii 2012-2013 Orchestrele şi Corurile Radio România.

Info:

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române şi în Magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, precum şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Foto credit: Virgil Oprina

29
/03
/23

Trei tineri muzicieni români, multipremiați internațional – violonista MARIA MARICA (câștigătoarea premiului I a Concursului Internațional „G.Enescu" – 2022), violoncelistul CORNELIUS ZIRBO (care s-a perfecționat la Paris, în cadrul Clasei de Excelență de Violoncel a lui Gautier Capuçon) și pianistul CADMIEL BOȚAC (care a obținut în 2020 bursa Fundației Europene Yamaha) vor evolua împreună pe scena Sălii Radio miercuri, 5 aprilie 2023 (19:00) într-un concert integral BEETHOVEN.

27
/03
/23

Din 27 martie, TVR 2 vă invită să începeţi săptămâna alături de „Reţeaua de Idoli". Realizatoare Irina Păcurariu provoacă și în acest sezon celebrităţile la un dialog sincer și aduce în fața telespectatorilor oameni de excepție, altfel decât i-am cunoscut până acum. „Reţeaua de Idoli" se difuzează în fiecare luni, de la ora 21:00, la TVR 2.

24
/03
/23

Editura Nemira a lansat recent volumul biografic „The Beatles: O istorie”, semnat de Craig Brown, pe care vă invităm să îl descoperiți în aceste zile. Vă propunem, așadar, o fermecătoare incursiune în atmosfera anilor ‘60, dominată de muzica și imaginea unei trupe iconice.

24
/03
/23

„Scena gândirii” Conferințele Operei Naționale București continuă în luna aprilie cu o ediție specială, ce va avea nu unul, ci doi invitați. Pe 18 aprilie, de la orele 18:30,  compozitorul Dan Dediu și muzicologul Valentina Sandu-Dediu vor înfățișa aventura transformării în muzică a unui text dramatic în cadrul conferinței „De la teatru la operă”.

23
/03
/23

Baritonul italian RICCARDO NOVARO, care a interpretat rolul principal din „Le Nozze di Figaro” (Nunta lui Figaro) la Théâtre des Champs-Elysées – Paris și la Teatro Regio - Torino și a dat viață Contelui Almaviva din aceeași operă la Opéra National de Bordeaux, a fost aplaudat în rolurile Leporello (Don Giovanni) la Opéra de Lausanne, Papageno (Die Zauberflöte – Flautul fermecat) la Teatro Massimo - Palermo ș.a. este invitat special la Sala Radio.

21
/03
/23

Sâmbătă, 25 martie, în intervalul orar 20:30 – 21:30, peste 8.000 de copii și tineri din corurile și ansamblurile Programului Național Cantus Mundi se vor reuni simultan în toată țara și vor marca Ora Pământului prin concerte, recitaluri și evenimente muzicale, sub deviza „Dăruiește naturii din energia ta!”

17
/03
/23

O apariție inedită în capitala unde tangoul are rădăcini adânci. Tangotic aduce pe scena Palatului Bragadiru, tangoul argentinian si romanța în fuziune cu elemente jazz, rock și afro, precum și un repertoriu original de tangouri românești, sâmbătă, 18 martie, de la ora 19:00.